Psihologie Socială

CAPITOLUL I

PROBLEME TEORETICO-METODOLOGICE ALE PSIHOLOGIEI

SOCIALE

I. REPERE TEORETICE

1. OMUL SI PROCESELE PSIHICE ÎN PERSPECTIVA PSIHOSOCIALÃ.

În conceptia prof. P. Golu (2000) în abordarea psihosociala se porneste de la douã teze:

A. Nimic nu existã în psihologia umanã care sã nu fie influentat si conditionat social.

B. Nimic nu existã în societate care sã nu aibã corespondente, componente si implicatii

psihologice.

Primul postulat se referã la faptul cã socialul participã la constructia, functionarea si dezvoltarea

proceselor psihice umane. Acest postulat presupune o analizã dinspre social spre individual.

Se stie cã omul este o sintezã bio-psiho-socialã. În acest context ne putem întreba care este

ponderea acestor variabile, cum se ierarhizeazã si cum interactioneazã în procesul conditionãrii a ceea ce

este general, particular si individual în om.

Planul general-uman (omul ca specie). La acest nivel se gasesc elementele de fond, comune

tuturor oamenilor. Este vorba despre aptitudinile generale (de a gândi, a memora, a anticipa etc.). La acest

nivel exista o psihologie de specie, care nu este o zoopsihologie, pentru cã achizitiile psihice de facturã

general - umanã nu se realizeazã nici în cadrul biologic, nici în cadrul psihologic, ci în cadrul psihosocial.

Deci, la constructia si proiectarea acestui plan participã de la început socialul. De acest plan se ocupã

psihologia generalã.

Planul particular. Capacitãtile general - umane despre care am vorbit mai sus, se impregneaza cu

continuturi concrete de culturã, vârstã, profesie, grup de apartenentã etc. care constituie planul particular.

Planul particular social are deci un continut mai bogat. El se referã la omul care trãieste într-un anumit loc,

timp, mediu, culturã. Acestea dau nastere unor psihologii particulare (de clasã, de vârstã, culturale,

profesionale etc.) de care se ocupã psihologia socialã.

Planul individual studiazã diferentele dintre indivizi care îsi pun amprenta asupra

comportamentelor. El este influentat tot de modele sociale dar ineditul sau provine din îmbinarea

psihologiei generale cu cea particularã. De acest plan se ocupã psihologia diferentialã care conferã fiecãrui

om un profil unic si irepetabil.

Aceastã analizã dinspre social spre psihologic demonstreaza cã întreaga psihologie este influentatã

si conditionatã social.

Al doilea postulat aratã cã omul nu este doar un ecou al influentei sociale ci si subiect activ care

contribuie la producerea fenomenelor sociale. El este cel ce dã nastere si pune în miscare structurile si

suprastructurile sociale.

Aceasta este o analizã dinspre psihologic spre social.

Rezumând, omul si procesele sale psihologice apar sub un dublu aspect din perspectiva

psihosocialã:

1. - omul apare ca membru al unei epoci, clase, natiuni, culturi, profesii.

- procesele sale psihologice apar ca depozitare si transformatoare ale experientei pe care o

furnizeazã toate aceste cadre sociale particulare.

Din aceastã perspectivã, sarcina cercetãtorilor din cadrul psihologiei sociale este una de

reconstituire.

2. - omul apare ca un subiect activ, cu experientã si psihologie individualã, care actioneazã si se

confruntã cu altii.

- procesele sale psihologice sunt puse efectiv în functiune, suportând influente si influentând la

rândul lor.

Din aceastã perspectivã, sarcina cercetãtorilor din cadrul psihologiei sociale este de a urmãri

dinamica reactiilor omului în interactiune (P. Golu, 2000).

2. RAPORTUL INDIVID-SOCIETATE

S. Moscovici afirma cã dacã am putea spune cã existã, pe de-o parte, individul si pe de alta,

societatea, lucrurile ar fi simple, cunoasterea unuia neimplicând cunoasterea celuilalt. Astfel, individul ar

7

putea fi redus la biologic si la psihologia de specie si atribuit psihologiei, iar societatea, pietrificatã în

institutiile sale, ar putea fi atribuitã economiei sau sociologiei. Dar, bunul simt ne aratã cã :

individul nu existã decât în cadrul retelelor sociale;

societatea nu existã decât ca un furnicar de indivizi diferiti.

El remarcã faptul cã psihologii si sociologii folosesc o grilã de lecturã binarã a faptelor si

relatiilor:

psihologii: subiect (Ego) - obiect (stimul);

sociologii: subiect (colectivitate) - obiect (o institutie, alte grupuri).

Psihologii sociali folosesc o grilã de lecturã ternarã a faptelor si relatiilor:

subiect individual (Ego) - subiect social (Alter) – obiect

Este o relatie de la subiect la subiect fatã de obiect. Relatia subiect-subiect poate fi conceputã:

static (ca simplã co-prezentã, în cazul facilitãrii sociale);

dinamic (ca interactiune, în cazul influentei sociale).

S. Moscovici recunoaste cã între individ si societate nu s-a gãsit formula de echilibru fãrã rest. Pot

exista astfel dominatii unilaterale:

dominatia indivizilor (anarhia),

dominatia societãtii (tirania).

3. DEFINITII ALE OBIECTULUI PSIHOLOGIEI SOCIALE

Definitiile clasice scot în evidentã cã omul este un stimul social si cã interactioneazã cu semenii

sãi. G. Allport afirma ca psihologia sociala examineaza si explica modul în care gândirea, sentimentele,

conduita indivizilor sunt influentate de prezenta actuala sau imaginata a altora.

Definitiile noi conservã ideea de interactiune dar scot în evidentã si ideea de cognitie socialã.

Astfel D. Myers (1990) defineste psihologia sociala ca fiind studiul conduitei umane sociale, studiul

modului cum oamenii gândesc despre ceva anume, se influenteaza si se inter-relationeaza unii cu ceilalti.

S. Moscovici defineste psihologia sociala ca stiinta fenomenelor de ideologie (cognitii si reprezentari

sociale) si a fenomenelor de comunicare.

În conceptia prof. Pantelimon Golu (2000), psihologia socialã se ocupã cu studiul

particularitãtilor psihologice ale omului ca fiintã socio-culturalã si ale conduitei sale în cadrul grupului

din care face parte, cât si cu studiul particularitãtilor psihologice de grup, colective si de masã, asa cum se

manifestã ele în totalitatea activitãtilor oamenilor, în conduitã si în trãirile lor comune, în procedeele de

comunicare dintre ei.

. Conform acestei definitii, în obiectul de studiul al psihologiei sociale pot fi incluse urmãtoarele

probleme:

trãsãturile psihologice formate la om în calitatea lui de exponent al unei epoci istorice,

orânduiri, clase sociale, natiuni, profesii, vârste, sex;

particularitãtile manifestãrii componentelor psihice ale individului (trebuinte, interese, vointã,

sentimente, atractii, deprinderi) în colective si în mase de oameni;

particularitãtile psihologice structurale ale diferitelor grupuri sociale;

procedeele de comunicare si de inter-influentare psihosocialã a individului în interiorul

grupurile si a grupurilor între ele;

particularitãtile mecanismului motivatiei conduitei indivizilor în grup si în activitatea totalã a

membrilor diferitelor grupuri;

mecanismul psihologic al reflectãrii mediului social de membrii diferitelor grupuri sociale si de

masele de oameni;

legile conduitei de grup si colective;

legile dinamicii si formãrii psihosociale a diferitelor grupuri, straturi si clase sociale.