Psihologie sportivă

Psihologie sportive - subiecte

1. Psihomotricitatea . Aptitudini motrice. Capacitatea motrica.

2. Continutul motricitatii.

3. Stresul in activitatea sportive. Factori stresanti.

4. Motivatia activitatii sportive.

5. Bazele psihologice ale invatarii motrice.

6. Mijloacele refacerii psihice a sportivilor.

7. Rolul proceselor de cunoastere senzoriala in invatarea motrica.

8. Rolul proceselor de cunoastere rationala in invatarea motrica.

9. Continutul monografiei psihologice a ramurilor de sport.

10. Componentele psihice ale formei sportive.

11. Contributia antrenamentului la dezvoltarea sistemului psihic al sportivului.

12. Psihologia sportive – ramura a psihologiei generale.

13. Problemele psihologiei sportive.

14. Treptele si continutul pregatirii psihologice a sportivilor.

15. Definirea si caracteristicile starilor psihice de limita in sport.

16. Caracteristicile psihologice ale formei sportive.

17. Factori facilitatori si factori perturbatori ai formei sportive.

18. Componentele limitelor psihice in sport.

19. Factorii psihopatologici in sport.

20. Psihopatologia specifica activitatii sportive.

21. Metoda antrenamentului autogen.

22. Principiile refacerii psihice a sportivilor.

23. Liderul in echipa sportive – trasaturi, functii.

24. Dimensiunile agresivitatii in sport.

25. Tensiunea psihica. Conflictul si tensiunea psihica in activitatea sportive.

26. Caracteristicile generale ale metodeloc de refacere …

27. Echipa sportive ca grup social.

28. Metode de studiere a liderului echipei sportive.

29. Aspecte psihologice ale factorilor antrenamentului sportiv.

30. Pregatirea psihologica a sportivilor ca factor al antrenamentuli.

31. Psihopatologia nespecifica in sport.

32. Antrenamentul mental – parte a antrenamentului.

33. Metode de relaxare Jacobson. Metoda de relaxare.

34. Metoda antrenamentului psihotonic.

35. Caracteristicile psihologice ale activitatii sportive.

36. Criteriile de caracterizare psihologica a ramurilor de sport.

37. Caracteristicile psihologice a ramurilor de sport: gimnastica si fotbal.

38. Rugby si inot.

39. Lupte si pentatlonul modern.

40. Cerinte psihologice ale antrenamentului fata de sportive – formarea deprinderilor motrice.

41. Ar Psihologia sportiva – ramura a psihologiei generale.

După Mahonay, rădăcinile conceptuale ale psihologiei sportului si adâncesc până în antichitate, De exemplu, în Grecia timpurie şi în culturile asiatice interdependenţa dintre minte şi trup nu era doar recunoscută dar şi evidenţiată ca având o semnificaţie centrală pentru obţinerea performanţei şi dezvoltarea personalităţii.

Coleman Griffith, un psiholog ce este considerat iniţiatorul psihologiei sportului în America de Nord, a fost primul care a cercetat acest domeniu pe o perioadă întinsă de timp. Griffith a fost angajat de Universitatea din Illinois în 1925 pentru a-i ajuta pe antrenori să îmbunătăţească performanţa jucătorilor.

Lucrările sale, Psihologia antrenorul şi Psihologia atletismului, sunt considerate de referinţă. De asemenea, el a înfiinţat primul laborator de psihologie a sportului în America de Nord şi a predat primul curs în acest domeniu, interesat de procesul formării şi dezvoltării deprinderilor motrice, de studierea timpului de reacţie, al adaptabilităţii şi de aspectele psihologice şi motivaţionale ale antrenamentului.

După 1970 psihologia sportului a început să înflorească în America de Nord şi să fie acceptată în mai mare măsură ca o disciplină separată în cadrul ştiinţelor sportului. Cercetarea sistematică, prin numărul crescând de psihologi în sport, a jucat un rol important în impunerea acestei discipline. De fapt, scopul primar al psihologilor devansa baza cunoaşterii psihologiei sportului prin intermediul cercetării experimentale.

Interesul pentru psihologia cognitivă a sportului se reflectă în progresul înregistrat în domeniul cercetării în psihologia sportului, cercetarea fiind direcţionată pe teme cum ar fi: identificarea celor mai eficace maniere de antrenament pentru optimizarea formării deprinderilor şi dezvoltarea personalităţii, a tehnicilor de armonizare a echipei, a modalităţilor de comunicare, de cunoaştere a caracteristicilor psihologice a sportivilor de perspectivă.

Sprijinul suplimentar pentru recunoaşterea crescândă a psihologiei sportului în cadrul psihologiei de bază vine de la Asociaţia Psihologică Americană (APA), în 1987 APA a recunoscut în mod oficial ramura psihologiei sportului ca Diviziunea 47 care dă membrilor APA cadru ştiinţific pentru a-şi susţine cercetarea.

După anii 1990 se constată creşterea continuă a cercetării în psihologia sportului şi aplicarea cunoştinţelor în domeniul pregătirii în antrenament şi pentru concurs. Psihologia sportului în fostele ţări din Europa de Est s-a dovedit a fi de o importanţă deosebită pentru cei interesaţi de performanţele de vârf. Decurgând de aici, specialiştii psihologi în sport din Europa de Est exercită un rol semnificativ la toate nivelele» de la selectarea, antrenarea şi pregătirea competitivă a sportivilor.

Figura cea mai reprezentativă, sub aspectul preocupărilor teoretice şi a interesului constant pentru dezvoltarea ştiinţei psihologiei sportului la nivel universitar este aceea a profesorului M. Epuran. Psihologia sportului va deveni un domeniu interdisciplinar cu aplicaţii din ce în ce mai diverse cu tendinţa de integrare a antrenamentului mintal în cadrul antrenamentului fizic şi tehnic. De asemenea, instruirea psihologilor în sport continuă să fie o preocupare majoră prin crearea unei baze ştiinţifice riguroase şi formarea competenţelor practicantului psiholog în sport

42. Problemele psihologiei sportive.

Psihologia activităţii sportive, ca ramură a ştiinţei psihologiei, studiază procesele intelectuale şi educaţionale ale omului angajat în activitatea fizică şi sportivă, comportamentul acestuia, precum şi modalitatea de manifestare motrică a sportivului în scopurile profesionale ale specialităţii.

Această ramură a psihologiei abordează problemele sale specifice în patru direcţii: metoda experimentală dirijată, tema de teren dirijată, tema şcolară dirijată şi conceptele dirijate.

• abordarea experimentală dirijată se desfăşoară pe baza datelor experimentale ale domeniilor care stau la baza psihologiei activităţii sportive. Datorită unor astfel de cercetări se obţin date asupra timpului de reacţie, evaluarea personalităţii ce vor fi raportate la date informative obţinute prin tehnici speciale;

• studiul dirijat are o sarcină delimitată şi se desfăşoară într-un cadru de referinţă determinat: cum se joacă hochei, baschet;

• cel de-al treilea tip de studiu, tema şcolară dirijată, din punct de vedere al sarcinilor primordiale, este similar cu cea de a doua metodă, cu diferenţa că sarcinile sunt grupate în clase. Se studiază şi se intenţionează elaborarea unor observaţii sau diagnoze asupra unui sector sau domeniu de situaţii posibile, de exemplu: jocul cu mingea, jocul în echipă,

• în studiul centrat pe un concept există intenţia de a identifica variabilele psihice fundamentale ale comportamentului uman care se aplică în diverse situaţii. Aceste concepte fundamentale sunt utilizate pentru a orienta observaţiile sportivului de performanţă şi a spori eficienţa diagnozei şi prognozei: funcţia de comunicare, funcţia de relaxare, motivaţia, stări de limită.

Psihologia activităţii sportive se preocupă atât de factorii psihologici care influenţează participarea şi performanţa în sport şi exerciţii fizice, cât şi de consecinţele psihologice derivate din acestea. Psihologii cercetează motivaţia, personalitatea, agresivitatea şi violenţa, conducerea, dinamica echipei, motricitatea şi forma psihică, procesele intelectuale şi afective, alte dimensiuni ale participării în activitatea sportivă, menite să îmbunătăţească execuţia, să ridice calitatea sportului şi a măiestriei antrenamentului.

Psihologia aplicată a sportului se concentrează asupra identificării şi înţelegerii teoriilor psihologice şi a tehnicilor ce pot fi aplicate în sport şi în exerciţii, în vederea îmbunătăţirii performanţei şi a cultivării capacităţilor celor implicaţi în activitatea fizică. Scopul antrenamentului psihologic este să înveţe să se creeze consecvent tensiunea mentală ideală care impulsionează acele calităţi fizice ce permit sportivilor să dea tot ce este mai bun.

Pentru a răspunde obiectului de studiu sunt aduse în prim-planul interesului ştiinţific o serie de probleme:

• Caracteristicile psihologice ale activităţii sportive;

• Caracteristicile psihologice ale antrenamentului; cerinţele antrenamentului faţă de sportiv; contribuţia antrenamentului la dezvoltarea şi educarea psihică a sportivului; aspecte psihologice ale factorilor antrenamentului; P. antrenorului;

• Caracteristicile psihologice ale concursurilor sportive; psih. sportivului în concurs; pregătirea psihologică pentru concurs;

• Caracteristicile psihologice ale diferitelor sporturi;

• Asistenţa psihologică a sportivului;

• Probleme psiho-sociale ale sportului;

• Psihopatologia sportului;

• Refacerea psihică a sportivului.