Testarea psihologică

1.Cerinţe generale şi etape generale în construirea unui chestionar

În construirea unui chestionar de evaluare a personalităţii există două probleme esenţiale cu care se confruntă orice psiholog:

1. definirea constructului, deci a trăsăturii care trebuie măsurată;

2. construirea unui set de itemi prin care subiectul este „întrebat“ în legătură cu acele comportamente care sunt relevante pentru trăsătura respectivă sau în legătură cu situaţiile relevante pentru acea trăsătură. Răspunsurile subiectului la aceşti itemi vor servi ca indicatori ai constructului.

Un tip de cerinţe în prima etapă de construire a unui chestionar priveşte alegerea tipului de probă sau chestionar. Ce probă alegem depinde de: 1. scopul testării (ce testăm) şi 2. definirea domeniului de aplicare (de ce testăm: consiliere vocaţională, expertiză clinică, expertiză judiciară, psihoterapie, selecţie profesională sau reorientare profesională etc.). Acest gen de probleme apare în măsura în care testarea trebuie să răspundă, desigur, unor probleme specifice care apar uneori într-un context specific ce trebuie definit, la rândul lui, iar pe de altă parte psihologul porneşte de la bun început avertizat în legătură cu tipul de expectaţii ale subiectului (motivaţii, stări afective, atitudini, prejudecăţi şi idiosincrasii) care pot distorsiona comunicarea prin chestionar.

Alegerea tipului de probe înseamnă, în această etapă, în acelaşi timp, construirea itemilor experimentali cu un set de cerinţe care ţin intrinsec de construirea chestionarului: adecvarea conţinutului itemilor, numărul de itemi, omogenitatea sau neomogenitatea acestora. Aceste cerinţe vor influenţa calităţile psihometrice ale itemilor şi ale chestionarului, aspecte pe care le vom discuta mai pe larg în alt subcapitol.

O a doua etapă, ulterioară constituirii unui prim eşantion de itemi, priveşte aplicarea experimentală a acestora. Iniţial, aplicarea se poate realiza pe un minim de 20 subiecţi (Meili, 1964), pentru a răspunde unor întrebări ce se referă la factori care pot influenţa aleatoriu rezultatele, diminuând fidelitatea.

Dintre sursele de eroare posibile ce pot fi avute în vedere şi corectate în această etapă menţionăm: 1. standardizarea corectă a instructajului şi a condiţiilor specifice de răspuns; 2. standardizarea tipului de răspuns; 3. formularea unor itemi sau scale de „validare“ a chestionarului în raport cu atitudinea subiectului (supra- sau subestimare a unor simptome sau situaţii, atitudini de faţadă, gradul de dezirabilitate la diferite genuri de subiecţi); 4. construirea unor exemple introductive.

A treia etapă a experimentării priveşte analiza statistică preliminară, pentru eliminarea itemilor care nu sunt omogeni, nu sunt semnificativi, dublează un anumit aspect investigat etc. Se realizează, în genere, pe un număr de subiecţi care să permită clarificarea următoarelor aspecte: 1. nivelul de dificultate al itemilor; 2. repartiţia corectă a răspunsurilor în funcţie de diferite posibilităţi (precizarea grilei); 3. capacitatea de discriminare.

A patra etapă are ca scop standardizarea interpretării prin standardizarea chestionarului. O primă cerinţă este constituirea, conform etapelor anterioare, a chestionarului în forma lui definitivă. O a doua este de a construi un eşantion sau lot de subiecţi cât mai diversificat, în funcţie de criteriile specifice categoriei de persoane testate cu acest instrument. Pe aceşti subiecţi vom aplica: consemnele definitive, exemplele care ajută la familiarizarea subiectului cu tipul de probleme, experimentarea limitei de timp avute în vedere (dacă este cazul acestui din urmă aspect, se va cere subiecţilor să încercuiască numărul itemului la care răspund, apoi, din minut în minut, acelaşi lucru, până când ultimul subiect termină de răspuns).

Etapa care urmează cere aplicarea tuturor tipurilor de aspecte metrologice discutate la disciplina Bazele evaluării psihologice: analiza de item, calcului fidelităţii, cercetări privind diferitele faţete ale validităţii instrumentului (în măsura în care ne interesează şi consecinţele deciziilor, generalizarea testului pe alte populaţii sau alte culturi şi societăţi, ori felul în care testul prezent corelează cu alte modalităţi de a măsura trăsătura avută în vedere şi specificitatea instrumentului, determinarea unor faţete specifice trăsăturii prin încercarea de a găsi subfactori care contribuie la variaţia comportamentului în cadrul aceleiaşi trăsături, validitatea deciziilor în diferite contexte aplicative) şi cu procesul de normare în funcţie de populaţia ţintă.

2. Strategiile de construire a chestionarelor de personalitate

Megargee, discutând în 1972 problemele antrenate de construirea Inventarului de personalitate California, modul de selectare a variabilelor, strategia de construire a testului propriu-zis, realizează şi o analiză sistematică a metodelor de construcţie a unui chestionar. Această clasificare face obiectul unui acord cvasi-general printre cercetătorii şi constructorii de chestionare. În mod fundamental, în funcţie de modalitatea de construire şi selectare a itemilor, metodele generale de construire a unui chestionar sunt trei: 1. metoda intuitivă sau abordarea raţională; 2. metoda criteriului extern sau metoda empirică; 3. metoda criteriului intern sau metoda factorială. Desigur, pot exista şi diferite combinări între elementele specifice celor trei tipuri de strategii, deci şi metode mixte. Vom urmări pe rând caracteristicile demersului experimental şi consecinţele fiecărei opţiuni în termenii limitelor şi avantajelor.

2.1.Metoda intuitivă

Metoda intuitivă se bazează pe abordarea raţională a construirii unui chestionar care pune autorul în postura creatorului care decide ce itemi trebuie incluşi şi ce conţinuturi sunt relevante pentru a traduce trăsătura într-un comportament, decizie care antrenează în special experienţa sa de viaţă, cunoaşterea psihologiei umane în general şi a tipului de probleme psihice antrenate de trăsătura-ţintă, în special.

Un posibil demers intuitiv poate cuprinde, în genere, următorii paşi:

1. selecţia intuitivă a conţinutului itemilor şi a lotului iniţial de itemi;

2. administrarea întregului lot de itemi unui grup de subiecţi;

3. calcularea scorurilor totale la această scală preliminară;

4. calculul corelaţiilor dintre scorurile la itemi şi scorurile totale pentru toţi itemii din lotul preliminar;

5. aceşti coeficienţi de corelaţie vor servi drept criteriu pentru selecţia finală a itemilor care prezintă cele mai înalte corelaţii între scorurile proprii şi scorurile totale. Deci, într-un astfel de demers mixt, datele empirice pot fi utilizate pentru a creşte validitatea discriminativă a testului prin eliminarea itemilor care fie au paternuri de răspuns ambigui, fie au corelaţii semnificative cu scale care măsoară altă trăsătură.

Megargee consideră ca principal avantaj al strategiei intuitive validitatea de conţinut ridicată. Un al doilea avantaj constă dintr-o coerenţă intrinsecă, în măsura în care un asemenea instrument este urmarea unei consistenţe în abordare şi/sau reflectă un cadru teoretic univoc.

Principalele dezavantaje, două la număr, ţin pe de o parte de faptul că omogenitatea şi conţinutul itemilor depind de abilitatea autorului de a-şi imagina şi anticipa răspunsurile la problemele itemilor a persoanelor caracterizate prin trăsătura respectivă. Pe de altă parte, la fel de simplu va fi şi pentru subiect să înţeleagă sensul şi modelul de răspuns expectat de autor sau de chestionar, ceea ce îi va facilita posibilitatea de a distorsiona voit răspunsurile pentru a simula ori disimula reacţii convenabile sau dezirabile.