Logopedie

Capitolul I

LOGOPEDIA - ŞTIINŢĂ INTERDISCIPLINARĂ

Ca oricare ştiinţă, logopedia s-a constituit pe baza necesităţilor practice şi teoretice de a sintetiza cunoştinţele despre limbaj şi de a formula procedeele specifice educării limbajului tulburat.

Logopedia este o disciplină teoretică izvorâtă din necesitatea de a elucida complexele probleme ale limbajului, ce are rol deosebit de important în viaţa psihică şi în structurarea personalităţii fiecărui individ, iar pe de altă parte, este o disciplină cu un pronunţat caracter practic rezultat din necesităţile imediate ale comunicării interumane, al necesităţii de educare a limbajului, al înţelegerii şi al stabilirii relaţiilor specific umane. Constituirea ei a fost posibilă ca urmare a progreselor realizate în primul rând în domeniul ştiinţelor psihologice şi pedagogice, dar şi în cel al medicinei, fiziologiei, lingvisticii etc. În cercetarea problemelor limbajului şi a tulburărilor sale există multe zone de intersecţie între logopedie şi aceste ştiinţe, fără a se confunda cu ele.

Prin urmare, problematica de care se ocupă aceste discipline de intersecţie cu logopedia nu este comună şi nici nu se suprapune. Logopedia se diferenţiază în esenţă de foniatrie, ca şi celelalte discipline care au legături cu tulburări de limbaj, prin abordarea acestor probleme din punct de vedere psiho-pedagogic. Cu alte cuvinte, logopedia studiază tulburările de limbaj prin prisma ansamblului mijloacelor sale speciale psiho-pedagogice de a le preveni şi corecta.

În prezent tot mai mulţi specialişti afirmă relaţiile logopediei cu alte ştiinţe, recunosc necesitatea acţiunii în echipă şi evidenţiază problematica specifică fiecărui domeniu, dar şi avantajele colaborării atât pe plan teoretic cât şi practic. Deci, limbajul nu poate şi nu trebuie privit izolat, ci în strânsă corelaţie cu ansamblul manifestărilor psihice, integrat în fenomenele psiho-comportamentale pe care le influenţează şi este influenţat de acestea.

OBIECTUL, SCOPUL ŞI SARCINILE LOGOPEDIEI

Cuvântul logopedie vine de la grecescul „ logos ” care înseamnă cuvânt şi „ paidea ” care înseamnă educaţie. Deci, logopedia se ocupă de educaţia vorbirii, iar în sens mai larg de studierea şi dezvoltarea limbajului, de prevenirea şi corectarea tulburărilor de limbaj.

Logopedia, ştiinţă relativ tânără în cadrul ştiinţelor psihopedagogice, se ocupă de problematica limbajului în general şi tulburărilor de limbaj şi de corectarea acestora în special.

Treptat, aria preocupărilor logopediei s-a extins, fapt ce se poate vedea şi din definiţiile mai mult sau mai puţin complexe date de diverşi autori, în decursul anilor. Astfel, Hvatţev defineşte logopedia ca „ fiind o ştiinţă pedagogică specială despre prevenirea şi corectarea tulburărilor de limbaj ”.

Mai recent, E. Verza precizează că logopedia se ocupă de „ prevenirea, corectarea, studierea tulburărilor de limbaj şi de realizarea procesului de înţelegere şi transmisie corectă a informaţiilor ” şi că „ logopedia contemporană îşi defineşte azi menirea fără a se limita la corectarea tulburărilor de limbaj, prevenirea şi studierea lor; ea are în vedere educarea şi restabilirea echilibrului psiho – fizic şi a dezvoltării unei integre personalităţi, studierea comportamentului verbal şi a relaţiei acestuia cu personalitatea umană”

Scopul logopediei este acela de a asigura, prin înlăturarea tulburărilor de vorbire, dezvoltarea psihică generală normală a persoanelor cu handicap verbal, formarea şi dezvoltarea în funcţie de capacităţile lor, stabilirea sau restabilirea relaţiei corecte cu cei din anturaj.

Logopedia acordă atenţie în special copiilor deoarece tulburările de vorbire au o frecvenţă mai mare, nu trebuie să se consolideze şi să se agraveze, pentru că posibilităţile de corectare sunt mult mai mari şi pentru că prin înlăturarea la timp a acestora se preîntâmpină apariţia altor modificări psihice şi comportamentale.

Deci, logopedia are în primul rând un scop educativ deoarece contribuie la formarea psiho-pedagogică a copilului, facilitează procesul instructiv-educativ în cadrul şcolii.

Logopedia urmăreşte în egală măsură să prevină şi să corecteze tulburările de limbaj. Realizarea acestui deziderat determină reducerea numărului de logopaţi şi începerea activităţii de corectare încă din perioada formării limbajului, ceea ce asigură un succes rapid şi complet în corectare. Vârstele preşcolară şi şcolară mică, sunt cele mai favorabile pentru o acţiune logopedică eficace.

În faţa logopediei stau o serie de sarcini, mai importante fiind următoarele:

1. cunoaşterea şi prevenirea cauzelor care provoacă tulburări de limbaj şi asigurarea unui climat favorabil dezvoltării normale a limbajului;

2. studierea şi cunoaşterea simptomatologiei tulburărilor de limbaj, a metodelor şi procedeelor de corectare;

3. depistarea, examinarea persoanelor cu tulburări de limbaj, începând cu vârsta preşcolară şi organizarea activităţilor în funcţie de vârstă şi tulburare;

4. corectarea tulburărilor de limbaj în paralel cu dezvoltarea gândirii, cu personalitatea, cu activitatea lor şi formarea unei atitudini normale faţă de propriul defect şi faţă de lumea din jur;

5. elaborarea unui program terapeutic corect ţinând seama de esenţa, cauzele, mecanismele şi dinamica tulburării;

6. iniţierea în probleme de logopedie a persoanelor din anturajul copiilor pentru înţelegerea şi sprijinirea acestora;

7. formarea de noi specialişti logopezi, cu o bună pregătire psiho – pedagogică;

8. asigurarea condiţiilor optime desfăşurării activităţilor logopedice prin amenajarea şi dotarea cabinetelor logopedice cu materiale adecvate practicii logopedice..