Limba Latină

Lista abrevierilor

adj. = adjectiv

adv. = adverb

conj. = conjuncție

f. = gen feminin

m. = gen masculin

n. = gen neutru

prep. = prepoziție

Limba latină, păstrătoare a strălucitei civilizații a Romei, aparține marii familii de limbi indo-europene. Această familie s-a format prin mileniile IV-III î.e.n., pe un vast teritoriu, cuprins între sudul Asiei mijlocii și sudul Europei răsăritene. Ea include limbile indo-iraniene, toharica, hittita, armeana, albaneza, slave, baltice (fără estoniană), germanice, celtice, traca, illira, greaca etc. Latina făcea parte din familia limbilor italice și era limba vorbită în Latium, cu centrul de iradiere cetatea Roma. Tradiția spune că Roma a fost întemeiată în 753 î.e.n., de către o colonie de păstori venită din munții Albani.

Istoria internă a limbii latine:

_ Latina preistorică - până în secolul VIII î.e.n.

_ Latina arhaică: de la primele texte scrise (piatra neagră din For - lapis niger, fibula de la Preneste, vasul lui Duenos) - sec. II î.e.n.

_ Latina preclasică: sec. II - prima jumătate a sec. I î.e.n.

_ Latina clasică: prima jumătate a sec. I î.e.n. - prima jumătate a sec. I e.n.

_ Latina postclasică: prima jumătate a sec. I e.n. - sec. III e.n.

_ Latina târzie: sec. III - VIII

_ Latina medievală: sec. VIII - sec. XIII

_ Latina umanistă și neolatina: sec. XIV - până azi.

Alfabetul latin a fost o dezvoltare a celui grecesc. Romanii l-au preluat, prin intermediul etruscilor, de la grecii din sudul Italiei. La dată clasică, el cuprindea 23 de litere: A, B, C, D, E, F, G, H, I, K, L, M, N, O , P, Q, R, S, T, V, X, Y, Z.

Vocalele limbii latine, A, E, I, O, U, puteau fi lungi (ā, ē, ī, ō, ū) sau scurte (ă, ĕ, ĭ, ŏ, ŭ). Cele lungi se pronunțau de două ori mai prelung decât cele scurte (ex. ā = aa). Cantitatea vocalică aveau rol distinctiv

- la nivel lexical: pōpulus „plop” - pŏpulus „popor”

- la nivel gramatical: silvă (nominativ, „pădurea”) - silvā (ablativ, „în pădure”); venĭt „vine” - venīt „a venit”.

Latina prezintă consoane simple și consoane geminate. Geminatele se pronunțau un timp mai îndelungat. Ele aveau valoare expresivă, dar și rol distinctiv: annus „an” - anus „babă”.

Accentuarea cuvintelor în limba latină ține cont de cantitatea vocalei din penultima silabă. Dacă aceasta este lungă, poartă accent: a-mī-cus (prieten), a-mā-re (a iubi). Dacă vocala din penultima silabă este scurtă, accentul stă pe antepenultima silabă: fí-lĭ-a (fiică), dí-cĕ-re (a spune).

În limba latină există nouă părți de vorbire: substantiv, adjectiv, pronume, verb, adverb, numeral, prepoziție, conjuncție, interjecție. Latina nu are articol, așadar amicus se poate traduce „un prieten” sau „prietenul”, în funcție de context.

Limba latină are șase cazuri:

1. Nominativul: Cazul subiectului, al atributului adjectival și al numelui predicativ. Întrebare: cine?

2. Genitivul: Cazul atributului genitival. Întrebări: a, al, ai, ale cui?

3. Dativul: cazul complementului indirect. Întrebare: cui?

4. Acuzativul: Cazul complementului direct sau cazul cerut de o serie de prepoziții. Întrebări: pe cine?; ce?

5. Ablativul: Cazul complementului circumstanțial (de loc, de timp, de mod, de relație, de agent, sociativ etc.). Este specific limbii latine. Întrebări: unde?; când?; cum?; în ce privință?; de cine/ce?; prin cine/ce?; cu cine/ce?; de la cine/ce? etc.

6. Vocativul: Cazul interpelării directe, fără funcție sintactică.

Declinarea substantivală

Declinarea reprezintă procedeul de trecere a unui nume

(substantiv, adjectiv, pronume, numeral) la toate cazurile.

Substantivele se clasifică în cinci clase flexionare sau în cinci declinări. Acestea sunt recognoscibile după terminația de la G.sg. Forma de G.sg. este cea de-a doua formă nominală pe care o oferă dicționarul. Ex.: silva, -ae= silva, silvae; amicus, -i= amicus, amici.

Așadar, există cinci terminații de G.sg., câte una pentru fiecare declinare:

1. G.sg. - AE: casa, -ae

2. G.sg. - I: lupus, -i

3. G.sg. - IS: civis, -is (cetățean)

4. G.sg. - US: fructus, -us

5. G.sg. - EI: dies, -ei (zi)

Prin îndepărtarea terminației de G.sg., se obține TEMA substantivului. Ex. silva, silvae - tema silv-; magister, magistri - tema magistr-; homo, hominis - tema homin-. Această temă rămâne neschimbată pe tot parcursul declinării; ei i se adaugă celelalte terminații cazuale.

Declinarea I

Declinarea I cuprinde substantivele care au la N.sg. terminația -ă și la G.sg. terminația - ae.

Cele mai multe dintre acestea sunt de genul feminin: aqua, barba, columna, disciplina, invidia, silva, victoria etc. Sunt de genul masculin numele de bărbați: Caligula, Catilina, Seneca; numele de ape: Garumna (Garonne), Sequana (Sena); numele de popoare: Geta (get), Persa (pers) ; numele de ocupații considerate bărbătești: agricola (agricultor), nauta (marinar), poeta (poet), scriba (scrib, secretar); substantivul incola (locuitor). Nu există substantive neutre.