Atitudini Comportamentale C8 și C9

1. Atitudinea de interpretare consta in a formula, a verbaliza altuia ratiunile/motivele ascunse care stau la originea si temelia a ceea ce el spune sau face. Aceasta atitudine creeaza o relatie ierarhizata in avantajul celui care interpreteaza.

Cel care interpreteaza se propune ca detinator al unei cunoasteri care ramane neevidenta celuilalt.

Cu cat il interpretezi mai mult pe cineva, cu atat il faci mai dependent de tine.

Consecinte:

- partenerul poate reactiona printr-un refuz care de obicei ia forma agresivitatii (nu accepta sa fie tratat ca dependent)

- blocajul/blocarea exprimarii celuilalt: daca interpretarea e justa, se produce in mod paradoxal blocajul maxim, intrucat se declanseaza mecanismele de aparare/protectie psihologica, iar acestea sunt mai importante decat pertinenta/veridicitatea/adevarul interpretarii. Daca interpretarea e falsa, se dovedeste neintelegerea de catre celelalt si de aceea partenerul refuza sa se mai exprime (percepe ca celalalt nu intelege nimic din ceea ce spune si face);

- o interpretare poate sa aiba un rol pozitiv numai daca e formulata de catre o anumita persoana, cu un anumit ton si exact in momentul in care partenerul e dispus sa o asculte, sa o accepte si sa si-o insuseasca.

Rezumat:

Atitudinea de interpretare poate avea drept consecinte:

- reactia de contra-dependenta, agresivitatea, deteriorarea climatului relational si a comunicarii;

- blocajul comunicational;

- canalizarea/orientarea/directionarea discursului celuilalt intr-o directie dorita, incitarea lui pentru a reactiona.

In concluzie, cu cat se urmareste ca sa se permita celuilalt sa se exprime autentic, cu atat mai putin trebuie sa fie interpretat. Cu cat il interpretezi mai mult pe partener, cu atat mai putin ii ingadui sa se exprime efectiv, personal, profund. Astfel, in comunicarea directa, se recomanda regula non-interpretarii, nu in sensul ca interpretarea e exclusa total, ci in sensul ca ea nu paote sa fie in nici un caz temeiul comunicarii, ci numai rezultat al acesteia.

2. Atitudinea de evaluare/valorizare consta in a formula o judecata pozitiva sau negativa in raport cu/fata de ceea ce celalalt exprima sau face. Creeaza sau intareste o diferenta de statut intre interlocutori.

De obicei, in fata evaluarii negative are loc blocarea/refuzul comunicarii. Astfel, climatul relational se degradeaza, se reduce motivatia partenerului de a se exprima si cel putin din politete, acesta nu mai verbalizeaza informatii sau sentimente in fata riscului de a fi judecat negativ.

In fata unei evaluari pozitive, exista riscul major de a influenta discursul partenerului; in mod inconstient, acesta selecteaza din opinii/informatii/sentimente numai pe acelea care ii permit/garanteaza sa primeasca in continuare evaluari pozitive.

In situatia optima de comunicare se recomanda principiul non-evaluarii. Cu cat il evaluez (pozitiv sau negativ) mai mult pe celalalt, cu atat ii dau mai putin sansa/posibilitatea de a se exprima in mod autentic.

3. Atitudinea de ajutorare/sprijin consta in a propune altuia, tinand cont de ceea ce a spus, solutii sau elemente de solutii. Aparent e vorba de un interes sincer pentru celalalt, in realitate creeaza, reaseaza sau intareste o relatie de dependenta.

Consecinte posibile:

- induce superficialitatea discursului celuilalt in masura in care sfatuitorul i se substituie, readucandu-i posibiliatile de a-si rezolva el insusi propriile probleme

- centrarea exprimarii pe solutii, in detrimentul unei fixari pe analiza problemei ca atare, initiativa venind intotdeauna din partea celui care sfatuieste

- inducerea comunicarii in sensul solutiei propuse de catre sfatuitor, fapt care poate manipula exprimarea celuilalt

- e o atitudine linistitoare, spontana, insa in realitate nu se tine cont de trairile celuilalt. Adesea nici nu se asculta efectiv ceea ce spune, existand chiar o agresivitate inconstienta/latenta a sfatuitorului.

In comunicarea eficienta/optima se recomanda regula non-sprijinirii si a non-sfatuirii.

4. Atitudinea de chestionare/ancheta/cercetare consta in a pune cuiva intrebari pentru a-i permite sa se manifeste/exprime. Cel care pune intrebari are un statut privilegiat, existand o diferenta de statut si o relatie de dependenta in comunicare.

Riscuri/consecinte:

- stimularea superficialitatii persoanelor intrebate, in masura in care accentul cade pe dinamismul intrebarilor si nu pe continutul a ceea ce e exprimat

- influentarea, canalizarea si manipularea exprimarii celuilalt prin:

- selectia intrebarilor, intrucat tema propusa provoaca selectia inconstienta a continuturilor pentru a raspunde intervenind totodata mecanismele proiective si de protectie psihologica;

- formularea intrebarilor, intrucat cuvintele diferite declanseaza reactii afective si/sau ideologice diferite, deci raspunsurile variaza

- ordinea intrebarilor intrucat cel care raspunde incearca sa se conformeze unei reguli sociale nescrise foarte puternice: consistenta, coerenta cognitiva sau ideologica. De aceea, la intrebarea 2 trebuie sa tina cont de raspunsul dat la intrebarea 1 etc. si individul poate fi inchis intr-o logica discursiva.

5. Atitudinea de intelegere/comprehensiune consta in a manifesta interes fata de ceea ce partenerul spune (a asculta pentru a incerca sa intelegi, a reformula ideile pentru a controla daca intelegerea e corecta). In acest caz suspiciunile si temerile sunt reduse.

Partenerul nu se simte nici judecat, nici interpretat, nici interogat. Macanismele de aparare psihologica sunt reduse, exprimarea e sincera si poate fi aprofundata.

In situatia optima de comunicare intervine ascultarea comprehensiva, activa, ceea ce presupune acceptarea neconditionata a celuilalt ca unicat biopsihic, neutralitatea binevoitoare, autenticitatea, empatia.