Delicvență juvenilă

1. Analiza fenomenelor de devianta si delincventa sub aspectul mutaţiilor structurale a formelor de manifestare. Coordonate generale, dimensiuni, forme de manifestare şi tendinţe.

Schimbările profunde care au avut loc în societatea românească a ultimilor ani presupun modificări substanţiale şi în concepţia de abordare a criminalităţii ca fenomen social complex, susceptibil de a fi influenţat şi chiar schimbat în acord cu aspiraţiile de mai bine ale comunităţii.

Foarte important, atât pentru analiza evoluţiei fenomenului criminalităţii, cât mai ales pentru fundamentarea politicii sociale de urmat, a strategiei şi tacticii specifice instituţiilor abilitate, este abordarea acesteia dintr-o dubă perspectivă, respectiv cea a prevenirii şi cea a combaterii.

Problema de fond a analizei criminalităţii în context social rezidă, în principal, în determinarea extinderii acesteia. O semnificaţie particulară o are evaluarea permanentă a zonei de impact a criminalităţii, chiar înaintea abordării cauzalităţii, difuziunii, evoluţiilor, atitudinilor şi măsurilor preventive ce pot fi preliminate.

În analiza extensiei infracţionalităţii se remarcă necesitatea abordării a cel puţin trei aspecte de importanţă deosebită pentru formularea unei definiţii exhaustive şi fundamentarea deciziei preliminare.

1. O primă problemă se referă la modul în care sunt înţelese noţiunile “infracţiune” şi „autor al infracţiunii” şi ce categorii de acte infracţionale şi de delicvenţi ar trebui luate în considerare în estimarea extinderii impactului comportamentului criminogen în societate. Aprecierea capătă consistenţă dacă avem în vedere interesul unor instituţii în evidenţierea fenomenului infracţional, dar şi în faptul obiectiv în care se săvârşesc unele infracţiuni, ori în care anumite persoane participă la comiterea acestora.

2. Relevant, în al doilea rând, este criteriul de evaluare a extinderii criminalităţii, care constituie de altfel punctul de referinţă al estimării şi consideraţiilor formulate pe această bază. Două elemente sunt mai mult decât relevante în această direcţie, astfel:

a) ameninţarea reprezentată de comportamentul criminogen pentru legea şi ordinea din ţară

b) nivelul saturaţiei societăţii cu infractori, cu alte cuvinte determinarea proporţiei indivizilor care comit infracţiuni.

Sub primul aspect ar trebui evidenţiată răspândirea mare a criminalităţii, dacă aceasta a cauzat dezorganizarea anumitor sfere ale vieţii economico-sociale sau dacă au generat numai un anumit sentiment de nesiguranţă si teamă printre anumite categorii de cetăţeni. Asemenea situaţii ar putea şi au putut lua naştere ca rezultat al creşterilor importante în corupţie, birocraţie, a furtului proprietăţii publice sau private, a spargerilor, tâlhăriilor, înşelăciunilor, consecinţe ce determină teama populaţiei de a se deplasa după lăsarea întunericului sau de a frecventa anumite locuri ori medii cu risc major de victimizare.

Sub cel de-al doilea aspect, o importanţă aparte o reprezintă numărul de indivizi care comit infracţiuni, din categoria celor considerate ca fiind grave fie sub aspectul consecinţelor, fie sub cel al metodelor rafinate utilizate.

Nu este lipsită de semnificaţie, din acest punct de vedere, nici dimensiunea micii criminalităţi (de vecinătate, intrafamilială etc.), precum şi cazurile de acum cunoscute şi catalogate ca făcând parte din criminalitatea de înaltă violenţă, crima organizată, ca de exemplu terorismul, traficul de droguri, traficul de carne vie, al celui de materiale radioactive, afacerile destabilizatoare de natură economico-financiară.

3.A treia problemă necesară pentru luarea unei decizii preliminare adecvate este “alegerea sistemului de indicatori” pentru măsurarea extinderii comportamentului deviant criminogen.

În România, ca în multe alte ţări, analiza criminalităţii sub aspectul mutaţiilor structurale a formelor, manifestării şi extinderii acesteia este realizată în statisticile poliţiei, parchetului, care informează despre infracţiunile înregistrate, persoanele suspecte sau inculpate, precum şi în statisticile justiţiei, care oferă informaţii despre sentinţele rămase definitive. Uneori, dar numai pentru anumite motive speciale, statisticile justiţiei sunt utilizate pentru culegerea informaţiilor privind persoanele private de libertate. Este foarte clar că nimeni nu poate echivala amploarea criminalităţii cunoscute de autorităţi cu cea a criminalităţii reale, neexistând nici o bază pentru ipoteza că informaţiile privind fiecare infracţiune comisă ajung automat la organismele de aplicare a legii.

Schimbarea regimului politic în urma evenimentelor din decembrie 1989 a produs mutaţii profunde şi la nivelul structurilor chemate să contribuie la apărarea societăţii împotriva infracţiunilor şi administrarea justiţiei în cauzele penale.

Astfel, după adoptarea si modificarea Constituţiei, sistemul judiciar a suferit modificări de esenţă, îndeosebi în ceea ce priveşte aplicarea principiului prezumţiei de nevinovăţie, asigurarea apărării pe timpul procesului penal, administrarea probelor, fapt ce a condus la reaşezarea competenţelor în baza adoptării unor legi de organizare şi funcţionare a autorităţilor publice.

În acelaşi timp, a fost perfecţionat cadrul juridic existent, prin modificarea succesivă şi repetată a Codului penal şi a Codului de Procedură Penală şi adoptarea unor legi speciale îndeosebi în sfera economico-financiară şi bancară.

S-au înregistrat, de asemenea, mutaţii semnificative în ce priveşte structura organelor judiciare, îndeosebi prin crearea la eşaloanele de vârf ale acestora a unor nuclee de prevenire şi combatere a crimei organizate şi corupţiei. constituirea unor organe proprii de control asupra modului de îndeplinire a sarcinilor, organizarea de structuri interparlamentale pentru asigurarea cooperării judiciare etc.

S-a trecut totodată la semnarea ori ratificarea unor tratate ori convenţii internaţionale, dintre care amintim: Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, ratificată de România în anul 1990, Convenţia privind statutul refugiaţilor ratificată în anului 1991, Convenţia Europeană in materia adopţiei de copii, ratificată în anul 1993, Convenţia Europeană de extrădare, ratificată în anul 1997 etc.

Aspectele cooperării internaţionale au vizat:

a) Participarea la activităţile organismelor specifice de lucru ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene pentru punerea în practică a strategiei de aderare a organelor judiciare din România.

În perioada de dupa 1990, după natura obiectivelor urmărite, relaţiile externe au vizat:

a. acţiuni de pregătire, negociere şi semnare de documente de colaborare: participarea la reuniuni, congrese, conferinţe şi simpozioane internaţionale; întâlniri de lucru pentru schimburi de experienţă şi documentare, acordare şi primire de sprijin; participări la cursuri de pregătire şi specializare, activităţi profesionale concrete, gen cercetări în cazurile aflate în lucru şi extrădării, concursuri profesionale şi activităţi sportive.

b. Preocupări privind organizarea cadrului legislativ intern cu cel internaţional.

Pe baza măsurilor întreprinse s-au elaborat acte normative noi de organizare şi funcţionare a organelor judiciare, care includ prevederi din convenţiile internaţionale la care România a devenit parte prin ratificare şi semnare.

Elocvent în acest sens este Programul Ministerului de Interne pentru prevenirea criminalităţii, care poate constitui parte a unui program guvernamental mai vast. Programul a fost fundamentat luându-se în considerare, cu prioritate. următoarele recomandări sau rezoluţii ale Consiliului Europei: Recomandarea nr. R(87)19 referitoare la organizarea prevenirii criminalităţii, Recomandarea nr. R(83)7 privind participarea cetăţenilor la politica referitoare la criminalitate, Recomandarea nr. R(81)12 asupra criminalităţii în afaceri, Rezoluţia nr. (78)62 asupra delicvenţei juvenile, Recomandarea (85)11 asupra poziţiei victimei în dreptul penal şi procedura penală, Rezoluţia (73)25 asupra metodelor de studiu previzional a criminalităţii şi altele.

c. S-au încheiat acorduri de cooperare cu instituţiile de profil din toate statele vecine - Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Moldova, Polonia etc. şi cu majoritatea statelor europene. Pentru prevenirea şi combaterea unor infracţiuni grave, precum terorismul şi traficul de droguri s-au încheiat acorduri de cooperare şi cu unităţi de profil din state aflate pe alte continente.

d. Au fost optimizate unele structuri organizatorice pentru a face faţă exigenţelor unei mai bune cooperări (crimă organizată, cercetarea infracţiunilor săvârşite de minori etc.).

e. S-a adâncit cooperarea în cadrul a OIPIC - INTERPOL pentru forţele de poliţie şi celelalte structuri judiciare ale statului.

Activitatea de cooperare cu celelalte structuri afiliate la INTERPOL a urmărit cu prioritate folosirea cu maximă eficienţă a avantajelor ce decurg din calitatea de membru al acestei organizaţii.