Delicvența juvenilă

INTRODUCERE

Copilul este si ramane viitorul oricarei societati; de modul in care acesta este crescut si educat depinde asadar evolutia omenirii. Aceasta este ratiunea pentru care ocrotirea minorului devine din ce in ce mai mult o prioritate atit in domeniul legislativ cit si in cel social dar si juridic.

Minorul se afla intr-o etapa a dezvoltarii biopsihice in care elementele primare ale constiintei se formeaza ca urmare a influentelor diferite din partea familiei, modului social, educatiei.

In aceasta perioada se formeaza trasaturile personalitatii, isi dezvolta capacitatea psihica, discernamantul, minorul devine constient de rolul sau in familie si societate, formandu-se astfel un sistem de valori si implicit dobandeste o anumita atitudine fata de normele de conduita.

Desi varsta de la care minorul raspunde penal difera de la o epoca la alta si de la o tara la alta se observa o continuitate in ceea ce priveste instituirea unui regim derogator privindu-i pe faptuitorii minori.

Astfel regimul distinct de reglementare a minoritatii a scos in evidenta grija pentru reeducarea infractorului minor, nevoia prevenirii faptelor antisociale.

Mijloacele cu care se poate interveni in cresterea, educarea si ocrotirea minorului sunt variate si diferite de cele folosite in cazul adultilor. Acest lucru se reflecta atat in organizarea si functionarea organismelor insarcinate cu realizarea ocrotirii minorilor cat si insasi functionarea institutiilor judiciare.

Regulile procedurale aplicate in cauzele privind minorii sunt diferite, ele bazandu-se in mare masura pe protectia acestora printr-un sistem de garantii procesuale care imbina latura represiva cu latura educativa a procesului penal.

Justitia pentru minori cunoaste in prezent in toate sistemele de drept o evolutie deosebit de dinamica, ea derivand dintr-o institutie solemna, rigida, impunatoare, intr-o justitie mai apropiata de cei carora li se adreseaza, mai umana, mai protectoare.

Lucrarea de fata intitulata "Delicventa Juvenila" este structurata in sapte capitole acestea cuprinzand la randul lor mai multe subcapitole.

Scopul lucrarii a fost de a sintetiza principalele probleme teoretice ale delicventei juvenile, ce urmeaza a fi presarate cu spete recente, de a evidentia importantele modificari legislative privind ocrotirea infractorului minor si doreste a fi o masura de exceptie in a releva importanta preventiei, a necesitatii unui sistem de masuri alternative, a unor mecanisme de reinsertie sociala, care sa completeze actualul sistem juridic pentru minorii din tara noastra.

CAPITOLUL I

ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND DELINCVENTA JUVENILA

1.1 ETIOLOGIA DELINCVENTEI JUVENILE – PREZENT SI VIITOR

Inca din cele mai vechi timpuri ganditorii au fost preocupati sa descopere resorturile care-l determina pe om sa savarseasca infractiuni.

Incepand cu Aristotel care formuleaza “o adevarata serie a crimei” , continuand cu iluministii ca Montesquieu, Voltaire, Rousseau, utilitaristi ca Beccaria si Benton, pana la pozitivistii Lombroso, Garofalo, Ferri constatam ca toti acestia sunt de acord ca delicventa juvenila spre deosebire de delicventa adultilor o serie de trasaturi specifice.

S-a pus intrebarea minorul este delicvent sau bolnav, este delicvent sau victima ?

Crima, dupa teoria lui Lombroso este o consecinta naturala si fatala a unei constitutii morfologice degenerescente atavice, intrind in domeniul crimei, intram in cel al patologiei. Meritul scolii lombrosiene consta in faptul ca pentru prima data a atras atentia asupra prioritatii de a studia antecedentele infractorilor si de a analiza anomaliile care le prezinta.

Reprezentantii scolii psihologice Krafft – Ebnig Benedikt etc. sustin ca fenomenul criminal este un derivat al anomaliilor psihice, criminalul nu este un nebun ci un dezechilibrat care nu este totalmente raspunzator pentru ceea ce face si fata de acesta se utilizeaza imputabilitatea limitata. Este o linie gresita exclusiv psihologizanta, care exagereaza rolul psihicului si nu intelege rolul socialului.

Punctul comun al scolii lombrosiene si al celei psihologice este faptul ca exagereaza importanta factorilor endogeni in geneza infractiunii.