Cercetarea la Fața Locului

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 86 în total
Cuvinte : 19094
Mărime: 10.56MB (arhivat)
Publicat de: Nicolaie Stănescu
Puncte necesare: 12

Extras din licență

Introducere

După cum se ştie, orice activitate infracţională presupune prezenţa făptuitorului la faţa locului şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi ce produc modificări ale ambianţei locului respectiv.

În activitatea de soluţionare a cauzelor penale este necesară interpretarea şi examinarea acestor modificări ale locului faptei ce au legătură cu infracţiunea. Pe baza lor se pot obţine date referitoare la: faptă, persoana făptuitorului, împrejurările în care s-a comis fapta. Această activitate de cunoaştere şi examinare a locului faptei, este reglementată de Codul de procedură penală şi poartă denumirea de cercetare la faţa locului.

Aceasta face parte dintre acele activităţi procedurale cărora, cu tot caracterul lor aşa-zis auxiliar, li se atribuie o semnificaţie deosebită în realizarea scopului proce¬sului penal, întrucât, de această primă investigaţie, depinde direct aflarea adevărului cu privire la faptele şi la împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului.

Potrivit unei vaste jurisprudenţe, autorii de specialitate sunt unanimi în a aprecia că acest act iniţial de urmărire penală are o evidentă rezonanţă în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei cauze antisociale. El presupune cunoaşterea imediată, directă şi completă a locului în care s-a comis fapta penală.

Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, organele de cercetare penală ale poliţiei (în unele situaţii procurorul sau instanţa de judecată) aplică în practică cunoştinţele expuse la disciplina criminalistică, privind folosirea truselor criminalistice, executarea fotografiei judiciare, precum şi metodele şi procedeele de descoperire, conservare, fixare, interpretarea şi ridicare a urmelor şi a celorlalte mijloace materiale de probă.

Capitolul I

Noţiunea, caracteristicile şi importanţa cercetării la faţa locului

1.1. Noţiunea de cercetare la faţa locului

Având in vedere dispoziţiile Codului de procedură penală (titlul III, capitolul II, secţiunea XII, art.129), precum şi opiniile specialiştilor in domeniu, se precizează că cercetarea la faţa locului sau a “locului săvârşirii faptei” ori a “scenei infracţiunii” , constituie procedeul probator al cărui obiect îl constituie percepţia nemijlocită de către organele judiciare a locului unde s-a săvârşit infracţiunea, sau a locului unde s-au produs urmele acesteia, in vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor, şi stabilirii împrejurărilor in care s-a produs infracţiunea.

Acest procedeu probatoriu are o evidenta semnificatie in ansamblul preocuparilor consacrate solutionarii unei cauze penale. Aceasta presupune cunoasterea imediata, directa si completa a locului in care s-a comis infractiunea .

Cercetarea la faţa locului este una dintre cele mai importante activităţi care se desfăşoară de către organele judiciare in vederea realizării scopului procesului penal.

Cercetarea la faţa locului este o activitate care constă in cunoaşterea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea, in scopul studierii acestuia, pentru descoperirea, conservarea, interpretarea, fixarea şi ridicarea urmelor precum şi pentru stabilirea împrejurărilor in care s-a comis infracţiunea.

Conform dispoziţiilor art. 129 din Codul de Procedură Penală, “cercetarea la faţa locului se efe¬ctuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost săvârşită ” infracţiunea.

“Cercetarea la faţa locului presupune perceperea nemijlocită, de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, a locului unde s-a săvârşit fapta, a urmelor şi a altor mijloace de probă, spre a fi în măsură să desprindă o concluzie justă, cu privire la modul în care infracţiunea a fost comisă şi la identificarea făptuitorului.”

Bibliografie

1. N.Vaduva, “Criminalistica-curs universitar de tactica si metodica”, Editura Universitaria, Craiova, 2004

2. V. Ghiorghici si altii, “Criminalistica-culegere de lectii”, Editura Profiprint impex, Campina, 2010

3. A. Ciopraga, “Criminalistica”, Editura Gama, Iasi, 1996

4. Camil Suciu, “Criminalistica”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

5. Emilian Stancu, “Tratat de Criminalistica”, Editura Actami, Bucuresti, 2001

6. S. A. Golunschi, “Criminalistica”, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1961

7. C. Aionitoaie si V. Berchesan, “Metodica cercetarii infractiunilor savarsite ca urmare a nerespectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice”, Curs de Criminalistica, Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza, Bucuresti, 1985

8. Emilian Stancu, “Investigatia stiintifica a infractiunilor”, Universitatea Bucuresti-Facultatea de Drept, Bucuresti, 1988

9. I. Anghelescu si altii, “Tratat practice de Criminalistica”, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976

10. N. Volonciu, “Drept Procesual Penal”, Editor Sansa, Bucuresti, 1993

11. Ioan Cora, “Criminalistica”, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976

12. M. Constantinescu, “Tratat practic de Criminalistica”, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976

13. A. Swensson, O.Wendel, “Descoperirea infractiunilor-metode moderne de investigatie criminala, Stockholm, 1954 (traducere in limba romana)

14. Codul penal şi Codul de procedură penală, editura C.H. BECK Bucureşti 2009

15. C. Aionitoaie, “Tratat de tactica criminalistica”, Editura Carpati, Craiova, 1992

16. A. Ciopraga, I. Iacubuta, “Criminalistica”, Editura Chemarea, Iasi, 1997

17. N. Vaduva, “Criminalistica-curs de tactica”, Editura Universitaria, Craiova, 2002

18. N.Vaduva, “Metodica investigarii criminalistice a infractiunilor”, Editura Universitaria, Craiova, 2003

Preview document

Cercetarea la Fața Locului - Pagina 1
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 2
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 3
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 4
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 5
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 6
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 7
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 8
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 9
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 10
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 11
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 12
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 13
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 14
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 15
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 16
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 17
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 18
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 19
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 20
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 21
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 22
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 23
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 24
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 25
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 26
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 27
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 28
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 29
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 30
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 31
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 32
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 33
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 34
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 35
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 36
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 37
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 38
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 39
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 40
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 41
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 42
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 43
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 44
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 45
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 46
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 47
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 48
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 49
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 50
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 51
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 52
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 53
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 54
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 55
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 56
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 57
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 58
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 59
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 60
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 61
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 62
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 63
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 64
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 65
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 66
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 67
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 68
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 69
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 70
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 71
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 72
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 73
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 74
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 75
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 76
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 77
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 78
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 79
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 80
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 81
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 82
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 83
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 84
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 85
Cercetarea la Fața Locului - Pagina 86

Conținut arhivă zip

  • Cercetarea la Fata Locului.docx

Alții au mai descărcat și

Delicvența juvenilă

INTRODUCERE Copilul este si ramane viitorul oricarei societati; de modul in care acesta este crescut si educat depinde asadar evolutia omenirii....

Microurme

Criminalistul român C. Turai este de părere că specialistul criminalist trebuie să aibă „răbdarea şi intuiţia unui mare artist” Pentru o mai bună...

Organizarea, funcționarea și structura ministerului public

INTRODUCERE Pe teritoriul actual al României, activitatea judecătorească a apărut şi a evoluat odată cu organizarea statală. La început,...

Cercetarea la fata locului

INTRODUCERE Cercetarea la fața locului este una dintre cele mai importante activități care se desfășoară de către organele judiciare în vederea...

Aspecte Metodologice Criminalistice Privind Pruncuciderea

CAPITOLUL I . PRUNCUCIDEREA INFRACŢIUNE CONTRA VIETII UNEI PERSOANE 1.1 PRUNCUCIDEREA 1.1.1 OCROTIREA VIEŢII PRIN MIJLOACE DE DREPT Dreptul la...

Cercetarea criminalistică a infracțiunii de omor

CAPITOLUL I ASPECTE INTRODUCTIVE Secţiunea 1 Consideraţii preliminare. 1.1. Noţiuni generale Infracţiunile contra vieţii, reprezintă cele mai...

Modurile de Schimbare a Numelui Persoanei Fizice pe Cale Administrativă

CAPITOLUL 1 SCURT ISTORIC PRIVIND NUMELE 1.1 Evoluţia legislativă Este necesar ca orice persoană fizică să aibă un nume care să fie determinat...

Contractul - Izvor Principal de Obligații

INTRODUCERE Prin izvor de obligaţie înţelegem orice fapt juridic – împrejurare – care dă naştere unui raport juridic obligaţional, generând pentru...

Te-ar putea interesa și

Cercetarea la Fața Locului în Cazul Omuciderii

CAPITOLUL I DREPTUL LA VIAŢĂ - DREPT FUNDAMENTAL AL OMULUI SECŢIUNEA I ASPECTE ISTORICE PRIVIND DREPTUL LA VIAŢĂ Viaţa este bunul cel mai de...

Cercetarea la fata locului

INTRODUCERE Cercetarea la fața locului este una dintre cele mai importante activități care se desfășoară de către organele judiciare în vederea...

Cercetarea la Fața Locului

Introducere Eficacitatea muncii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în mare măsură este condiţionată de oportunitatea şi plenitudinea...

Cercetarea la Fața Locului

Cercetarea la faţa locului 1.Semnificaţia şi importanţa cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce...

Cercetarea la Fața Locului

CAPITOLUL I NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI Cercetarea la faţa locului este una din activităţile procedurale1 şi de tactică...

Cercetarea la fata locului a accidentelor de trafic rutier

CAP. I. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CIRCULAȚIA RUTIERĂ 1.1. Definirea noțiunilor: accident de circulație și accident de circulație rutieră...

Structura și conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului

Structura şi conţinutul procesului verbalde cercetarea la faţa locului De îndată ce s-a terminat cercetarea, pentru fixarea şi consemnarea...

Cercetarea la fata locului și reconstituirea

NOȚIUNEA DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI Cercetarea la fața locului, asemenea celorlalte acte sau activități de investigare a faptelor penale se...

Ai nevoie de altceva?