Stratificare Socială

1. Precizari preliminare

De foarte multe ori, atunci când se încearca definirea si delimitarea fenomenului de stratificare sociala, se porneste de la o notiune ceva mai larga, un soi de gen proxim, care este cea de diferentiere sociala. Diferentierea este un proces universal si se datoreaza simultan unor factori naturali (înnascuti), care conduc la infinita varietate a indivizilor umani (ca de altfel ai oricarei alte specii), din cele mai diverse puncte de vedere - forta, inteligenta, sanatate etc. - si unor factori sociali, care, la rândul lor, diferentiaza oamenii dupa multiple criterii ca, de exemplu, activitatea desfasurata, modul de a fi, de a se comporta, de a consuma etc.

Fireste ca distinctia dintre cele doua categorii de factori este putin fortata caci, traind în societate, oamenii sunt modelati de aceasta, de pozitia lor sociala, de grupurile carora le apartin etc., astfel încât nu este întotdeauna simplu de spus daca o anumita însusire a unor-persoane umane este un dat natural sau social, sau în ce proportie este de un fel sau de altul. Oricum ar sta lucrurile, este limpede ca, în chestiunea ce ne intereseaza aici, adica legat de problema stratificarii, calitatile naturale conteaza doar în masura în care societatea le valorizeaza, oferind indivizilor ce le poseda avantaje / dezavantaje care decurg din respectivele însusiri naturale (forta, inteligenta, agilitate etc.), dar numai dupa ce acestea sunt trecute prin filtrele aprecierii sociale.

Un al doilea concept preliminar ce trebuie introdus este cel de ierarhizare. Diferentele dintre indivizi pot fi concepute ca rezultat al utilizarii unor criterii neierarhice (diferentiere orizontala) sau al unora ierarhice (diferentiere verticala), respectiv al unora care nu introduc o relatie de ordine între categoriile de indivizi sau pozitii sociale sau al altora care introduc o astfel de relatie, prin natura lor. De exemplu, diferentierea dupa sex este neierarhica; cea dupa vârsta este ierarhica.

În sine, ierarhizarea nu are nici o semnificatie, din punct de vedere social, atâta vreme cât nu intervine si al treilea element: evaluarea (valorizarea). Astfel, faptul ca un om are 25 de ani si altul 50 nu spune, prin asta, decât ca unul are o vârsta de doua ori mai mare decât celalalt; tot asa, daca unul câstiga 100.000 de lei pe luna si altul 200.000 de lei, aceasta nu are nici o semnificatie cât timp nu intra în joc toate elementele sociale legate de bani (functia lor în societate, tara a carei unitate monetara e leul, ce se poate cumpara cu banii / salarul respectiv etc.). Asadar, nu vom putea vorbi de ierarhie sociala sau de inegalitate sociala decât daca criteriul de ierarhizare este completat de o evaluare sociala, prin care se atribuie calificative de bun, superior, preferabil, dezirabil etc. valorilor mai mari (sau mai mici) atinse pe scala ierarhica respectiva. Mai mult, chiar un criteriu neierarhic poate fi transformat într-unul ierarhic prin evaluarea diferita a pozitiilor; de pilda, în multe societati statutul de barbat este considerat superior celui de femeie. Si înca mai mult, o aceeasi ierarhie poate fi evaluata în chip diferit, o data apreciindu-se pozitiv valorile mici, alta data cele mari (de exemplu, vârsta).

Vorbind de evaluare, este limpede ca luam acest termen în acceptia sa cea mai generala, nereducându-l în principiu, la vreun aspect particular: etic, economic, politic etc. Evaluarea este, de asemenea, un act ce nu se confunda cu o judecata particulara a cuiva, ci capata un caracter social prin consensul judecatii respective si prin mecanismele mobilizate de societate pentru a întari respectiva apreciere: recompense morale, materiale, putere, prestigiu. În cele ce urmeaza vom folosi expresia de ierarhie pentru a desemna aceasta situatie ce contine deja valorizarea.

În concluzie, vorbim de stratificare sociala atunci când apare, pe baza unui criteriu, o ierarhie socialmente recunoscuta, conform careia indivizii sau pozitiile sociale sunt judecati (judecate) în termeni de superior / inferior, deci când se manifesta inegalitati sociale. Propunând aceasta definitie de lucru pentru notiunea centrala a capitolului de fata, se cuvin facute imediat câteva precizari:

a) În cadrul definitiei s-a specificat ca stratificarea poate viza fie indivizii, fie pozitiile sociale. Nu a fost vorba de o simpla figura de stil, ci de sublinierea unei distinctii extrem de importante, care, din pacate, este omisa în multe studii de stratificare, mai cu seama teoretice, desi tocmai la acest nivel ea este cardinala. În practica, fireste, între ierarhia indivizilor si cea a pozitiilor sociale - când se pot face asemenea paralele - exista corelatii strânse, desi este clar ca nu coincid perfect. Mai mult, sunt situatii când un criteriu de ierarhizare functioneaza la nivel de pozitii, dar nu si la nivel individual si viceversa. De regula, studiile concrete de stratificare uzeaza de situatia pozitiilor sociale, dar nu în mod exclusiv. Este de observat ca centrarea pe indivizi are inconvenientul pulverizarii straturilor, putând gasi practic atâtea straturi câti indivizi sunt.

b) Evaluarea nu este neaparat un act subiectiv sau intersubiectiv. Ea are la baza o serie de elemente foarte concrete de genul celor mentionate mai sus (putere, prestigiu, recompense, privilegii, îndatoriri) care caracterizeaza fiecare pozitie sociala si care confera - asa cum se va vedea - o relativa similitudine sistemelor de stratificare caracteristice unor societati destul de diferite din alte puncte de vedere.

c) Stratificarea se manifesta la toate nivelurile de organizare sociala: macro, mezo, micro. Ea îsi gaseste forma cea mai transparenta în cadrul organizatiilor, unde, prin regulamentele de functionare, se stabilesc sarcinile fiecarui post, ca si drepturile si recompensele aferente. La urma urmei, se poate vorbi de stratificare începând cu cele mai mici grupuri (de pilda, în interiorul familiei) si pâna la cel mai înalte niveluri (de exemplu, la scara planetara, între natiuni sau state).

d) Sistemele de stratificare sunt întotdeauna complexe, în sensul ca ele îmbina simultan mai multe aspecte de stratificare, pe criterii diferite.

e)Asa cum subliniaza definitia, stratificarea semnifica existenta unor inegalitati sociale. Dar nu toate inegalitatile dintre oameni - nici chiar cele carora le putem atribui fara rezerva eticheta de sociale - sunt interpretabile în termeni de stratificare. Exista, prin traditie, un numar restrâns de variabile, criterii, caracteristici, care se folosesc în studiile concrete sau teoretice de stratificare.

f) Desi societatile stratificate reprezinta regula si toate sistemele de stratificare presupun mai multe feluri de inegalitati, nu toate inegalitatile sunt - socialmente - egal acceptate. Mai exact vorbind, trebuie sa spunem ca exista si un al doilea sens al termenului de valorizare (pe lânga cel invocat mai sus în legatura cu pozitia de pe scala sociala), si anume cel care se refera la aprecierea inegalitatilor sociale. Practic, o societate nu poate exista daca inegalitatile din sânul ei nu. sunt acceptate de majoritatea populatiei. Pentru ca ele sa fie acceptate, trebuie sa-si gaseasca justificarea într-un sistem de valori, prin care se ajunge la calificarea unor inegalitati ca echitabile, acceptabile (de pilda, cele ce rezulta ca urmare a unor merite personale) si altele ca inechitabile, injuste (de exemplu, în societatile moderne, cele derivate din mostenirea unor situatii). E clar ca acest sistem de valori se schimba sensibil în cursul istoriei si variaza de la societate la societate, la un moment dat.