Gestiunea Stocurilor

1. ROLUL SI IMPORTANTA STOCURILOR

Problematica stocurilor a apărut pe fondul unor intense frământări de creare si dezvoltare a marii industrii care a generat multiplicarea punctelor de producție si de consum, dispersarea pe teritorii întinse a acestora, cresterea continuă si nemaiîntâlnite a circulației mărfurilor. S-a manifestat mai întâi ca practică, iar mai apoi ca teorie stiințifică, făcându-se astfel trecerea de la forma involuntară la forma constientă, deliberată, cuprinzând domenii si activități tot mai diverse. Ca urmare, s-a dezvoltat o bogată literatură privind gestiunea stiințifică a stocurilor, au fost create modele matematice proprii proceselor de stocare.

O primă formă de determinare stiințifică a stocurilor este identificată de

profesorii G.Hadley si T.M. Whitin, în anul 1915. Ulterior modelul a fost preluat si dezvoltat de R.H. Wilson, motiv pentru care în literatura economică este cunoscut sub denumirea de „formula lui Wilson”.

Pe plan mondial, conceptul de stocare s-a conturat în jurul anilor’30, prin elaborarea unui sistem distinct de gestiune a stocurilor. Acesta s-a constituit treptat într-un instrument principal de conducere economică, favorizând luarea deciziilor, nu numai în derularea procesului de aprovizionare tehnico-materială, ci a întregii activități.

Prima lucrare de amploare care a promovat studiul problemelor de stoc aparține economistului american F.E. Raymond „Quantity and Economy in Manufacture”, apărută la New York, în anul 1931.

Astăzi, gestiunea stocurilor a devenit un domeniu larg, incluzând atât probleme de dimensionare, de optimizare a amplasării în teritoriu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cât si probleme de depozitare, de structura sortimentală, conservare, redistribuire, mod de utilizare etc.

Analiza procesului de stocare, a legităților si acțiuni factorilor care guvernează acest proces au permis determinarea căilor, mijloacelor si formelor de constituire, utilizare, dimensionare si funcționare a stocurilor care au devenit astfel, un instrument important în conducerea stiințifică a activității economice, în cresterea eficienței acesteia.

Asadar, gestiunea stocurilor este un domeniu vast, aflat la intersecția unor zone de interinfluențe si de acțiuni comune, determinând modelări si optimizări parțiale si iterative, în vederea realizării obiectivului primordial al gestiunii financiare a unității patrimoniale, acela de a-si maximiza valoarea cu un minim efort.

2. POLITICA STOCURILOR DE MĂRFURI

Politica de stocuri reprezintă un mijloc important prin care comerțul realizează rolul său de intermediar între producție si consum, problematica

stocajului de mărfuri în comerț având o deosebită importanță.

Formularea politicii referitoare la stocuri presupune înțelegerea rolului stocurilor în cadrul firmei. Cunoasterea tipurilor de costuri asociate stocurilor este, de asemenea, o condiție esențială pentru echilibrul sistemului logistic.

2.1. Principalele categorii de stocuri de mărfuri

Există posibilitatea adoptării unui sistem de clasificare a stocurilor de mărfuri în funcție de o serie de criterii, precum locul stocării, perioada în care sunt identificate stocurile, caracterul si destinația acestora, de nivelul atins de ele în procesul de reînnoiere, dar si de alte asemenea criterii.

a) Astfel după participarea stocurilor la procesul de circulație a mărfurilor, acestea pot fi grupate în stocuri active si stocuri pasive.

• Stocul activ reprezintă cantitatea de mărfuri atrasă, consumată în procesul de vânzare si care asigură continuitatea desfacerilor. În literatura de specialitate, această categorie de stocuri este cunoscută si sub denumirea de stocuri curente.

• Stocul pasiv este reprezentat de cantitatea rămasă după vânzare, fiind de fapt echivalentul stocului de siguranță. Desigur, stocul se reînnoieste în permanență, natura pasivă fiind formală, reprezentând doar o stare.

b) În funcție de locul stocării, se disting:

• stocuri aflate în depozitele întreprinderii (producătoare, cu ridicata, cu

amănuntul);

• stocuri aflate „pe drum” (în curs de aprovizionare sau sosite si nerecepționate);

• stocuri sosite fără factură;

• stocuri livrate dar nefacturate;

• stocuri facturate dar nelivrate;

• stocuri aflate la terți.

O asemenea clasificare scoate în evidență drumul pe care îl parcurg

mărfurile în procesul distribuției lor.

c) În activitatea de planificare a stocurilor se utilizează drept criteriu de clasificare perioada în care acestea sunt identificate. În acest sens, stocurile pot fi inițiale si finale, respectiv stocuri la începutul si la sfârsitul perioadei analizate. Cele două categorii de stocuri au însă caracter relativ, în condițiile în care acelasi stocuri trec dintr-o categorie la alta. Exemplul cel mai concludent în reprezintă operațiunea de inventariere a stocurilor, când stocul inventariat în ultima zi a lunii (trimestrului, semestrului, anului sau oricând se face inventarierea), denumit stoc final, devine stoc inițial în următoarea zi, când începe de fapt o nouă perioadă.

d) În funcție de caracterul si destinația stocurilor, acestea pot îmbrăca următoarele forme:

• stocurile sezoniere, se referă la mărfurile care se constituie în stoc în vederea vânzării lor într-o perioadă viitoare, având în vedere, pe de o parte, sezonalitatea producției iar, pe de alta, a consumului anumitor mărfuri. De regulă, stocurile sezoniere se constituie în cadrul depozitelor comerțului cu ridicata;

Aceste stocuri se creează în scopul alimentării continue a consumului si pe perioada de întrerupere a exploatării si/sau transportului unor mărfuri, ca urmare a condițiilor naturale si de climă. Acumularea în stocurile sezoniere a mărfurilor se realizează încă din perioada de presezon în cantitățile stabilite prin livrări în avans, iar consumul se face treptat, conform ritmului normal al producției (fig. nr. 1); la sfârsitul perioadei când factorii nu mai acționează, iar furnizării îsi pot relua producția (importurile) si livrările în mod curent, ciclul de aprovizionare al beneficiarilor reintră în cadența normală prevăzută în graficele de livrare ale contractelor economice, situație care nu mai justifică menținerea unor asemenea stocuri.

a-b = a doua lună de consum a stocului sezonier

b-c = a treia lună de consum a stocului sezonier

N1, N2, N3 = nivelul stocului sezonier în diferite perioade

I-B = linia consumului din stoc în perioada respectivă

O-A = perioada de constituire a stocului sezonier

i1, i2, i3, I = etape si nivele de constituire a stocului sezonier

• stocurile cu destinație specială, se constituie pentru scopuri deosebite, ca de exemplu stocurile constituite pentru zonele în care, în anumite perioade, drumurile de acces devin impracticabile;

• stocurile curente reprezintă cea mai obisnuită formă de stoc existentă în rețeaua comercială. Ele sunt destinate satisfacerii cererii zilnice, normale, caracteristica lor principală fiind aceea că se reînnoiesc continuu, pe măsura epuizărilor. Stocul curent reprezintă o mărime dinamică ce înregistrază, pe parcursul existenței si miscării lui, niveluri cantitative diferite în funcție de evoluția procesului de vânzare si de ritmul livrărilor de la furnizori. Nivelurile reprezentative care se stabilesc (avându-se în vedere derularea uniformă, constantă în timp a proceselor de stocare si de consum) sunt următoarele (fig. nr. 2).

I1,I2,I3 = nivelul maxim al stocului curent;

I1→I2, I2→I3 = intervalul (în zile) între două livrări succesive.

• un nivel maxim care se înregistrează la data când se primeste un lot de livrare de la furnizori cu scopul reîntregirii stocului curent până la limita maximă stabilită;

• un nivel mediu care se înregistrează pe parcursul intervalului dintre două livrări consecutive ca urmare a vânzării unei cantități din mărfurile aprovizionate si se determină prin calcularea mediei între stocul maxim si stocul minim (stocul mediu = stocul maxim + stocul minim).