Integrare Economică

1. Conceptul de integrare economica1

Etimologie; evolutia semnificatiei conceptului de integrare

Notiunea de integrare provine din latinescul integro, integrare respectiv integratio care înseamna a pune la un loc, a reuni mai multe parti într-un tot unitar sau în vederea constituirii unui întreg, a restabili, a întregi; în aceasta situatie, partile constitutive devin parti integrante.

Preluat initial din matematica, termenul de integrare a capatat o larga utilizare în diferite domenii ale stiintelor socio-umane, inclusiv stiintele economice, acoperind o gama foarte larga de procese si fenomene.

Dupa Concise Oxford Dictionary si Chambers Essential Dictionary, integrarea este combinarea partilor într-un întreg si uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor parti ori a unor membri. Astfel, integrarea este procesul de atingere a stadiului de uniune.

Larousse Dictionnaire defineste integrarea ca intrare într-un subansamblu, iar Dictionnaire des sciences economiques subliniaza ca integrarea evoca într-o maniera generala, fie încorporarea unui element strain într-un ansamblu, fie trecerea de la o stare difuza la una constienta; totdeauna, în notiunea de integrare este inclusa cea de unitate – ceea ce este dispersat se uneste. La fel ca Dictionnaire economique et financier, acesta considera integrarea ca un aspect al concentrarii, viziune îngusta, care nu mai corespunde evident prezentului.

Integrarea a devenit din ce în ce mai mult un domeniu de interes pentru majoritatea economistilor, putând remarca, astfel, conceptia lui J. Tinbergen, care defineste integrarea drept crearea unei structuri optime a economiei internationale, prin înlaturarea barierelor artificiale din schimburile comerciale. De asemenea, G.R. Denton sesizeaza virtutile integrarii si anume, de a maximiza bunastarea sau de a îndeparta discriminarile economice.

G. Myrdal prezinta integrarea ca realizarea vechiului ideal vestic de egalitate a posibilitatilor. Z. Kamecki apreciaza integrarea tot din punct de vedere economic, ca formare, pe baza unei noi structuri, a unui organism economic format dintr-un grup de sari separate de econmia mondiala.

Alti autori caracterizeaza integrarea astfel:

- obtinere, în cadrul unui anumit teritoriu, a unui „sentiment de comunitate” si a unor institutii suficient de puternice, precum si a unor practici raspândite, care sa asigure pentru un timp îndelungat „schimbari pasnice” între statele respective (Karl W. Deutsch);

- proces în cadrul caruia actorii politici din diferite structuri nationale sunt convinsi sa-si modifice lealitatea, sperantele si activitatile politice, spre un nou centru, ale carui institutii poseda ori pretind jurisdictie asupra statelor nationale preexistente (Ernest B. Haas);

- o distribuire de puteri constitutionale, un set de conditii pe linia prescrisa de o teorie federala (conceptiile federaliste);

1 Emilian M. Dobrescu – Integrarea economica, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2001, p. 1-12

- punerea la un loc a mai multor operatii, efectuate de aceeasi firma (integrare verticala) sau de firme diferite încorporate aceleiasi unitati economice (integrare orizontala) (Francois Perroux);

- procesul prin care natiuni, pâna atunci doritoare si capabile sa-si conduca independent politica interna si cea externa, încearca sa ia împreuna anumite decizii sau sa delege procesul luarii deciziilor unor noi organe centrale; procesul prin care actorii politici din mai multe state diferite sunt convinsi sa-si modifice sperantele si activitatile politice catre un nou centru (Leon N. Lindberg).

În mod curent, prin integrare economica se întelege un proces complex, caracteristic etapei contemporane de dezvoltare a societatii, care consta în esenta în intensificarea interdependentelor între diferite state, proces conditionat de un ansamblu de factori, din rândul carora un rol important revine revolutiei tehnico-stiintifice.

G. Haberler defineste integrarea drept relatie ecoomica mai strânsa între arii aflate în legatura, iar B. Balassa, ca ansamblu de masuri destinate sa suprime discriminarile între unitati economice apartinând diferitelor tari particpante, presupunând absenta oricarei forme de discriminare între economiile nationale respective. Dupa Balassa, integrarea economica „totala”, generala, presupune înfiintarea unei autoritati supranationale, ale carei decizii sa fie obligatorii pentru statele membre.

Fr. Perroux a fost printre primii care au considerat integrarea economica un proces, un ansamblu de realizari dinamice, în care fortele de expansiune sunt singurele decisive, adica acele forte care, prin definitie, scapa schemelor statice ale concurentei complete. J. Csillaghy socoteste integrarea economica drept intrarea unei unitati suplimentare într-un ansamblu economic, într-un sistem economic determinat si subliniaza ca este destul de dificil de realizat integrarea a doua sisteme diferite, mentionându-se caracteristicile contradictorii ale fiecaruia dintre ele. Trebuie deci operata o distinctie între aspectul calitativ si aspectul cantitativ al integrarii; aspectul calitativ se refera la conditiile de baza ale integrarii, la existenta unui sistem economic prevazut cu tripla comunitate a pietelor, preturilor si platilor, iar cel cantitativ, la crearea acestor conditii pe plan economic regional.

În concluzie, putem spune ca mecanismul integrarii economoice cuprinde: crearea unui spatiu economic comun; circulatia libera a factorilor de productie atunci când exista o piata comuna; consumarea resurselor împreuna, cu eficienta economica si sociala maxima; realizarea unei uniuni vamale; realizarea unor politici comune în domeniul economic, monetar, financiar si social.