Impactul Riscurilor și Hazardelor Naturale asupra Activității Turistice

Impactul riscurilor şi hazardelor naturale asupra activităţii turistice

Curs 1

Hazardele naturale sunt fenomene cu apariţie probabila dar aleatorie, imprevizibilă ca dată exactă. Aceste hazarde influenţează activitatea turistică atât direct, uneori cu efecte foarte grave, cât şi indirect, prin reducerea numărului de turişti în zonele de risc mai ales în intervalul imediat următor producerii unui eveniment cu caracter catastrofal.

Este catalogat drept dezastru sau catastrofă un hazard natural care produce pierderi considerabile financiare, de mediu sau umane. Caracterul de dezastru al unui hazard natural este legat şi de gradul de vulnerabilitate al unei regiuni. Acesta depinde de totalitatea relaţiilor dintr-un anumit context social care în combinaţie cu forţele mediului produc un dezastru. Printre acestea se numară:

-o infrastructură deficitară sau prost realizată, cu grad scăzut de rezistenţă

-lipsa unor sisteme eficiente de avertizare şi a mijloacelor de evacuare rapidă

-lipsa de personal calificat pentru acordarea primului ajutor

-construcţii sau tabere de corturi amplasate în locuri neadecvate

-construcţii care nu respectă normele de protecţie antiseismică

Managementul riscului este procesul public de evaluare, cunoaştere a existenţei unui risc, de luare a deciziilor şi de aplicare a măsurilor necesare pentru a-l evita sau pentru a-l reduce la nivele acceptabile prin reglementi şi întreprindere de acţiuni adecvate. Riscurile sunt foarte diversificate, ţinând seama de marea varietate a formelor de turism care influenţează foarte mult modul în care se exercită influenţele factorilor de mediu. Efectele individuale depind adesea şi de capacitatea de reacţie a organismului. O mare importanţă o au vârsta şi gradul de pregătire fizică a persoanelor participante.

Factorii naturali de risc pot exercita diferite forme de stres asupra organismului. Stresul este o noţiune generală care desemnează o solicitare puternică a organismului care provoacă o reacţie specifică. Termenul a fost introdus în ştiinţă de un endocrinolog canadian, Hans Selye, care l-a definit ca orice răspuns al organismului consecutiv unei cerinţe sau solicitări exercitate asupra organismului. Ulterior a fost definit ca o stare de tensiune acută a organismului obligat să-şi mobilizeze mijloacele de apărare spre a face faţă unei situaţii ameninţătoare. Aportul deosebit al lui Selye îl constituie faptul că a demonstrat rolul sistemului nervos şi al factorilor endocrini în răspunsul la stres. Stresul stimulează producţia în organism a unor substanţe ca adrenalina, noradrenalina şi dopamina. Adrenalina poate creşte foarte mult în organism în situaţii de alarmă. Ea stimulează activitatea inimii, întăreşte şi prelungeşte activitatea muşchilor, măreşte frecvenţa şi profunzimea respiraţiei, pregătind astfel corpul pentru acţiune. De asemenea creşte cantitatea de glucoză din organism necesară pentru intensificarea respiraţiei şi eliberarea de energie. Adrenalina stimulează şi secreţia de endorfină – o substanţă care are capacitatea de a atenua sau anihila senzaţia de durere, producând în organism o stare de bine. Aceste reacţii endocrine pe de o parte favorizează atitudini active faţă de pericol în timp ce alte substanţe accentuează imobilizarea si inerţia. În cazul unor solicitări moderate reacţiile organismului agresat constituie un fenomen favorabil prin care se menţine un echilibru cu mediul. Se constată că unele persoane au tendinţa să se implice în sporturi extreme tocmai pentru că în felul acesta îşi stimulează secreţia de adrenalină şi implicit pe cea de endorfine care le creează o stare de euforie. Chiar practicarea unor activităţi turistice cu grad mai scăzut de pericol contribuie pentru majoritatea persoanelor la acea stimulare a organismului benefică pentru ridicarea tonusului general şi în activarea funcţiilor organismului. Activitatea turistică adaptată nevoilor specifice fiecărui tip de personalitate poate avea o contribuţie importantă în diminuarea şi chiar anihilarea efectelor negative ale stresului produs de suprasolicitarea nervoasă şi de zgomotul şi aglomeraţia care caracterizează viaţa urbană modernă.

Efectele unor factori naturali asupra sănătăţii turiştilor

Ionizarea aerului. În atmosferă există ioni cu sarcini electrice diferite şi cu efecte diferite asupra organismului. Apariţia lor este legată de factori cosmici ca radiaţia solară, dar şi de pulverizarea şi dispersia picăturilor de apă datorită valurilor mării sau în apropierea cascadelor, de substanţele radioactive din roci şi apă şi chiar de procesul de fotosinteză. Pe cale naturală se formează ioni monoatomici mici, numiţi şi uşori. La aceştia pot adera particule de praf, fum, picături de apă sau fulgi de zăpadă, formându-se ioni mari, numiţi şi ioni grei. La altitudini mici şi în apropierea solului numărul ionilor este în general mai redus, şi predomină ionii pozitivi, pe când în altitudine numărul ionilor creşte şi predomină cei negativi. Aerul poluat sau viciat este bogat în ioni grei şi sărac în ioni uşori. Predominarea ionilor pozitivi provoacă diverse tulburări şi are în general un efect excitant. Ionizarea pozitivă poate fi legată de fenomenele naturale ca vânturile de tip föehn. În literatură se citează faptul că există locuri în Alpi în care uneori se produce stagnarea aerului cu ionizare pozitivă, ceea ce provoacă stari de rău care sunt considerate inexplicabile: sindrom de asfixiere, greaţă, vomă, scăderea tensiunii arteriale şi chiar pierderea cunoştinţei. S-a demonstrat că orice vânt cald care antrenează o scădere de presiune atmosferică are drept consecinţă creşterea ionizării positive, provocând iritabilitate crescută, urmată de tendinţă depresivă, pierderea puterii de concentrare şi apatie.