Turismul - definiții și concepte

1.TURISM. CONCEPTE SI DEFINITII

Din punct de vedere etimologic, după majoritatea dicţionarelor, provine din termenul englezesc “to tour”, care înseamnă a călătorii, a colinda, referitor la semnificaţia de excursie. Creat în India secolului XVII – lea acest cuvânt galic provine din cuvântul francez “tour” (călătorie, mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie în circuit), care la rândul său declină din grecescul “turnos”, respectiv latinescul “turnus”, pastrând semnificaţia de circuit.

Ca fenomen social – economic, turismul începe să fie consolidat în Europa încă din 1880, în 1905 conturându-se prima definiţie ce arată ca turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului înconjurător, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii (Ehmeyer Feuler în lucrarea “Handbuch der Scweizeishen Volkswistshaft”, 1905).

Cu timpul s-au încercat multe alte definiţii ale fenomenului turistic. În 1910 austriacul J. von Schullen vu Schrattenhnfen descria turismul ca “fenomen care desemnează toate legăturile, în special economice, şi care intra în acţiune pentru rezedenţii temporari şi străini dispersaţi înnăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat determinat”. Profesorul belgian, Edmund Picard defineşte turismul ca pe “… ansamblul organelor şi funcţiilor lor, nu numai din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celor care în ţările unde soseşte cu portofelul doldora, profită direct (în primul rănd hotelierii) şi indirect pe cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface nevoile de conoştiinţă sau plăcere…”etc.

În paralel cu definirea turismului au existat şi preocupări în legătură cu definirea turistului. În acel sens, în 1937, s-a acceptat, la recomandarea Comitetului de Statisticieni Experţi ai Ligii Naţiunilor, definiţia conform căreia turistul străin poate fi “o persoană care se deplasează pentru o durată de cel puţin 24 de ore, într-o altă ţară, diferită de cea în care se află domiciliul său obişnuit”. Conform acestei definiţii, pot fii consideraţi turişti cei care efctuează o călătorie de plăcere (de agrement sau pentru alte motive de sănătate etc), spre a participa la conferinţe, seminarii (administative, diplomatice, religioase, sportive), cei care fac călătorii de afaceri sau care participă la croaziere, chiar dacă durata sejurului e mai mică de 24 de ore (aceştia evidenţiind o grupă aparte).

Această definiţie a fost acceptată dîn 1950 şi de către Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Oficiale de Turism ( UIOOT – în 1975 când s-a transformat în Organizaţia Mondială a Turismului, cea mai importantă organizaţie mondială de turism cu caracer neguvernamental şi cu statut consultativ pe lângă ONU), care a inclus în categoria turiştilor şi pe studenţii şi elevii care locuiesc temporar în străinătate.

Pentru turistul intern, UIOOT a adoptat următoarea definiţie: “orice persoană care vizitează un loc, altul decât acolo unde are domiciliul sau obişnuit, în interiorul ţării sale de reşdinţă pentru orice fel de motiv, altul decât acela de a exercita o activitate remunerată şi efectuând aici un sejur de cel putin o noapte (sau 24 de ore), poate fi considerată ca turist naţional”.

În 1963, UIOOT a definit în sens general temenul de vizitator ca fiind: “oricare persoană care se deplasează într-o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa obişnuită, pentru oricare alt scop, altul decât a exercita o activitate remunerată în altă ţară dată”. Această definiţie include doi termeni:

- turişti, repectiv vizitatori cu un sejour de cel puţin 24 de ore sau cel puţin o înnoptare în ţara de vizită, ale căror motive de călătorie pot fi: odihă, plăcere, distracţie, agrement, sănătate, studii, religie, afaceri, familie etc.

- excursionişti, respectiv vizitatori temporari, al căror sejur este de mai puţin de 24 de ore în ţara de vizită (inclusiv croaziere).

Unii autori au încercat o tipologizare a turiştilor în funcţie de nenumăratele forme de turism şi de personalitatea indivizilor care călătoresc. De exemplu M. Bassand (1968) distinge patru tipuri principale de turişti:

- turistul sportiv, care caută divertisment

- turistul expert, amator de opere de artă

- turistul singuratic, care caută contactul cu natura

- turistul spectator, care caută să vadă cât mai multe locuri de interes general

J.Kipendorf sugera în 1984 o tipologie centrată pe imaginarea negativă a turistului:

- turistul ridicol – poate fi recunoscut după înfăţişare, îmbrăcăminte (poartă pantaloni pe creste, tocuri la fete)

- turistul naiv –nu cunoaşte limbi stăine şi pune întrebări stupide

- turistul organizat – în pericol permanent de a se rătăcii fără grup

- turistul îngozitor – se comportă ca şi cum lumea i-ar aparţine

- turistul indiferent - stă toată ziua pe plajă, nefiind interesat de ţara sau regiunea pe care o vizitează

- turistul bogat – vrea să cumpere orice şi doreşte numai servicii de bună calitate

- turistul exploatator – profită de sărăcia poporului din zona vizitată

- turistul needucat – diruge natura

- turistul oscilant – îşi părăseşte grupul şi vizitează locuri neconoscute.

Definiţiile turismului, turistului şamd variază în funcţie de criteriile care sunt luate în considerare, care au puncte de plecare extrem de diferite: economice, sociologice, geografice, psihologice, juridice etc.

Poate cea mai cuprinzătoare accepţiune dată turismului, ce a fost ulterior însuşită pe plan mondial, aparţine prof. elveţian, W.Hunziker. După părerea sa turismul este : ,, ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor, în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrătoare oarecare”.