Cuprins
- Introducere 3
- CAPITOLUL I – ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL, TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL
- 1.1Aspecte generale privind conceptul de turism rural
- 1.2 Conceptul de agroturism
- 1.3Unităţi turistice specifice agroturismului
- CAPITOLUL II - PREZENTAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL JUDEŢULUI HUNEDOARA
- 2.1.Potenţialul natural
- 2.2.Potenţialul antropic
- CAPITOLUL III - AGROTURISMUL ŞI TURISMUL RURAL ȊN ROMȂNIA
- 3.1Agroturismul şi turismul rural în judeţul Hunedoara
- CAPITOLUL IV- STUDIU DE CAZ-PENSIUNEA AGROTURISTICĂ PHOENIX
- 4.1Prezentarea Pensiunea turistică Pheonix – Simeria, Hunedoara
- 4.2Localizarea pensiunii
- 4.3Criterii de clasificare îndeplinite
- 4.4Servicii, atracții și activități turistice ale pensiunii
- 4.5 Planul de marketing
- 4.5.1 Clienţi potenţiali
- 4.5.2Piaţa şi politica de preţ
- 4.5.3Concurenţa
- 4.5.4Politici de promovare, de produs si distribuţie
- 4.5.5Analiza SWOT
- CAPITOLUL V-STRATEGII DE VALORIFICARE ŞI PROMOVARE A POTENŢIALULUI TURISTIC RURAL ŞI AGROTURISTIC DIN JUDEŢUL HUNEDOARA
- CONCLUZII 36
- BIBLIOGRAFIE 38
Extras din disertație
INTRODUCERE
Motivul pentru care am ales această temă , pentru lucrarea de disertaţie este potențialul turistic bogat al zonei ( relieful , clima , hidrografia zonei , flora și fauna precum și resursele turistice antropice ).
Prin dezvoltarea serviciilor de găzduire şi valorificare a produselor proprii şi locale, agroturismul oferă o soluţie pentru gospodăriile rurale. El este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria ţărănească, pregătit şi amenajat special pentru primirea de oaspeţi şi să ofere o serie de activităţi care gravitează în jurul gospodăriei ţărăneşti spre consumul persoanelor care, pe o perioadă determinată, vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă şi agrement, cure terapeutice, tranzacţii sau afaceri, pentru satisfacerea unui hobby, iniţiere în arta meşteşugurilor tradiţionale, pentru studii şi documentare, precum şi alte activităţi specifice.
Pe parcursul lucrării am încercat să evidențiez cele mai importante aspecte , care contribuie la valorificarea potențialului turistic, prin turism rural și agroturism , în judeţul Hunedoara.
În primul capitol intitulat”Aspecte teoretice generale privind turismul,turismul rural şi agroturismul” am prezentat principalele caracteristici ale turismului rural concept, evoluție și particularitațile acestuia.
Capitolul doi”Prezentarea potenţialului turistic al judeţului Hunedoara” cuprinde prezentarea resurselor turistice naturale și resurselor turistice antropice ale potențialului turistic al județului Hunedoara.
Capitolul trei” Agroturismul şi turismul rural în România” s-a realizat prezentarea evoluției turismului rural și a agroturismului în România şi în judeţul Hunedoara.
Capitolul patru este studiu de caz pe tema ,, Pensiunea agroturistică Phoenix, Simeria, județul Hunedoara’’.
În acest studiu de caz am încercat sa demonstrez ca această pensiune este o oportunitate în dezvoltarea unei afaceri în agroturism. Am ales anume această regiune deoarece are un potenţial turistic foarte bogat,un loc pitoresc cu o multitudine de atracţii turistice (castele, mănăstiri, parcuri naturale) de aceea fluxul de turiști este în creştere
Ȋn capitolul cinci s-a încercat realizarea valorificări şi promovări potențialului turistic rural şi agroturistic al judeţului Hunedoara, priviind menționarea unor propuneri de valorificare a potențialului turistic prin turism rural și agroturism.
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL, TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL
1.1. Aspecte generale privind conceptul de turism rural
Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorinţa de expansiune şi petrecere a timpului liber şi a vacanţelor la „ţară” constituind preocupări vechi mai ales ale împătimiţilor de natură. Nou este modul în care a evoluat această formă de turism atât cantitativ cât şi calitativ în ultimele decenii, el ţinzând să devină un fenomen de masă.
Această formă de turism s-a dezvoltat, valorificând caracteristicile deosebit de favorabile celor trei elemente principale ce concură la înfăptuirea actului turistic:
- Spaţiul rural (vatra şi moşia satului) ca suport al procesului de vieţuire şi derulare a activităţilor specifice;
- Populaţia rurală ca element al perenităţii de veacuri a obiceiurilor şi tradiţiilor populare ale satelor, factor al transformării mediului natural, a resurselor locale;
- Produse naturale (bogăţii naturale) care satisfac cerinţele personale şi pe cele ale ofertei turistice, destinate persoanelor care vin în ospeţie.
Turismul rural cuprinde activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulaţie turistică, derulare de programe, prestare de servicii de bază şi suplimentare)- activităţi economice (predominant agricole dar şi practicarea unor ocupaţii tradiţionale) precum şi modul de petrecere a timpului liber, pentru cei ce solicită acest tip de turism. Turismul se dezvoltă în mediul rural în strânsă corelaţie cu economia locală, ceea ce conduce la interdependenţă dintre aceste două laturi.
Dezvoltarea turismului rural a produs mutaţii importante în viaţa satelor, cu deosebire a celor care dispun de o ofertă turistică importantă, aducând elemente noi privind:
- valorificarea resurselor proprii specifice (balneare, naturale, vitipomicole, cinegetice, gastronomice, artizanale, etnografice şi folclorice);
- transformări în plan edilitar şi al dotărilor prin apariţia unor construcţii specifice (ferme agroturistice, pensiuni), puncte de informare, brutării, unităţi de deservire (magazine, poştă), amenajări pentru sport şi echitaţie, echipamente igienico-sanitare;
- modificări ale structurii culturilor agricole şi ale şeptelului, în concordanţă cu satisfacerea cerinţelor turistice în plan gastronomic;
- evitarea procesului de depopulare rurală prin apariţia unor soluţii noi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în localităţile rurale, în care turismul se poate practica tot timpul anului;
- dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primară a produselor agricole şi revitalizarea meşteşugurilor specifice zonei rurale;
- valorificarea resurselor de apă locale în scopuri energetice şi, mai ales pentru piscicultură;
- abordarea unor soluţii echilibrate privind dezvoltarea viitoare a sectorului agricol, zootehnic, silvic şi agroturistic;
- combaterea poluării mediului prin eliminarea surselor şi conservarea pe această cale, a unor condiţii de viaţă optime în zonele agroturistice;
- creearea unor noi surse de venit în bugetele familiale, inclusiv prin dobândirea unor facilităţi financiare privind investiţii noi pentru turism sau extinderea celor existente.
Turismul rural se bazează, în majoritatea tipurilor de primire existente, pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietatea privată a locuitorilor din spaţiul rural, participanţi (în calitate de prestatori) la activităţile turistice.
Reţeaua turismului rural prezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Uniunii Europene. Aceasta datorită:
- condiţiilor de organizare create;
- a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente;
- sprijinul primit din partea statului (credite pe termen lung, cu dobânda de 3-5% - Franţa, Germania, Austria– scutite de impozit pe activitatea turistică, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare), a UE, prin intermediul programelor PHARE;
- experienţei câştigate şi dorinţei de perfecţionare manifestate permanent ( Nistoreanu, 1999).
În general, în domeniul turismului practicat în mediul rural, se utilizează în mod frecvent o terminologie diversă, dominată, în principal, de cele trei noţiuni: agroturism, turism rural, ecoturism.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Studiu Privind Modalitati de Valorificare a Judetului Hunedoara prin Prisma Turismului Rural si a Agroturismului.doc