Raportul donațiilor

Conform prevederilor legale, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, astfel încât patrimoniul lăsat la moarte poate fi, valoric cu totul neînsemnat; nimeni nu este obligat să lase o moştenire, chiar dacă are rude apropiate sau soţ supravieţuitor. Dar dreptul de dispoziţie, drept exclusiv şi absolut, poate fi exercitat numai în limitele şi cu modificările determinate de prevederile legale

Astfel de limitări - cele mai importante ale dreptului de dispoziţie în materia analizată sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate ale defunctului (descendenţi şi părinţi, şi în favoarea soţului supravieţuitor), care au calitatea de moştenitori rezervatari.

Aceste limitări vizează însă numai liberalităţile făcute prin acte inter vivos - donaţiile, şi mortis causa - legatele.

Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.

Donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numite donator.

Legatul constituie dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca , la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate. Legatul este un act juridic pentru cauză de moarte, pentru că produce efecte juridice numai din momentul morţii testatorului. Spre deosebire de donaţie, prin intermediul căreia donatorul îşi micşorează în mod actual şi irevocabil patrimoniul său, legatul nu produce un asemenea efect; patrimonial testatorului nu suferă modificări cât timp el este în viaţă. Efectele se produc numai din momentul morţii testatorului în favoarea legatarului şi în detrimentul moştenitorilor săi legali.

În prezenta lucrare vom dezbate problematica privind raportul donaţiilor.

Raportul donaţiilor semnifică readucerea la masa succesorală a bunurilor donate de donatorul defunct.

Au obligaţia de a raporta donaţia primită descendenţii care vin împreună la moştenire şi soţul supravieţuitor, când vine la moştenire în concurs cu descendenţii.

Obligaţia de raport are şi descendentul donatarului care vine la moştenire prin reprezentare.

Capitolul I.

Noţiuni introductive privind contractul de donaţie

1.1Sediul materiei şi noţiunea de contract de donaţie

Contractul de donaţie este reglementat de Codul civil în vigoare în Cartea a IV-a intitulată „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul al III-lea „Liberalităţile”, Capitolul al II-lea „Donaţia”, art. 1011-1033

Potrivit art. 984 alin. (1) Cod civil, liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune de bunurile sale, în tot sau în parte, cu titlu gratuit, în favoarea unei alte persoane. Totodată, conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, liberalităţile nu se pot face decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament.

Aşadar, liberalităţile pot fi constituite prin acte între vii (inter vivos) - de tipul donaţiilor şi acte pentru cauză de moarte (mortis causa) - din categoria legatelor Dispoziţii incidente în materia donaţiilor întâlnim şi în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare, în Titlul VI numit „Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic” precum şi în Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale

Donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numite donatar În contractul de donaţie se realizează un transfer al unor drepturi, reale sau de creanţă, din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului, fără echivalent. Prin donaţie se produce o sărăcire a patrimoniului donatorului şi o îmbogăţire corespunzătoare a patrimoniului donatarului, dar spre deosebire de îmbogăţirea fără justă cauză, în cazul donaţiei cauza contratului o constiuie voinţa de a gratifica a donatorului ( animus donandi) exprimată în forma cerută de lege, acceptată de donatar

1.2Caractere juridice

Contractul de donaţie prezintă următoarele caractere juridice :

a)este un contract unilateral.

Caracterul unilateral al donaţiei este conferit de împrejurarea că, de regulă, numai una dintre părţile contractului, şi anume donatorul îşi asumă obligaţii contractuale. De regulă, celeilalte părţi a contractului de donaţie, donatarului, nu îi incumbă obligaţii faţă de donator. Donatarului îi revine doar îndatorirea de recunoştinţă faţă de donator, îndatorire care însă nu decurge din contract, ci rezultă din lege Cu toate că obligaţia de recunoştinţă este în principal de natură morală, atunci când îmbracă formele ingratitudinii, se sancţionează cu revocarea donaţiei de către donator. De asemenea, în cazul în care donatorul impune anumite sarcini donatarului în schimbul transmiterii dreptului, atunci ambele părţi au obligaţii reciproce şi interdependente, ceea ce conferă donaţiei caracter sinalagmatic (donaţia cu sarcini).

După cum s-a subliniat şi în doctrină , nu reprezintă donaţii : premiile, recompensele făcute în scopuri publicitare, operele de binefacere cum ar fi sponsorizările şi mecenatele sau întreţinerea unei rude fără a exista obligaţia legală de întreţinere. În astfel de situaţii nu ne aflăm în prezenţa contractului de donaţie, pentru că, fi e nu există intenţia de gratificare (animus donandi) din partea donatorului, care este de esenţa donaţiei, fie se aplică prevederi speciale care derogă de la cadrul legal al donaţiilor.

b)este un contract cu titlu gratuit, deoarece transmiterea unui drept din patrimoniul donatorului în cel al donatarului are loc fără ca transmiţătorul să urmărească obţinerea unei contraprestaţii echivalente.