Rolul Nutriției și a Exercițiului Fizic în Remodelarea Corporală la Vârsta Adultă

Introducere

Nutriţia studiată din perspectiva alimentaţiei corecte a unui individ sănătos în perioade fiziologice şi de activitate reprezintă aprovizionarea organismului cu materialele necesare care sunt sub formă de alimente . În urma acesteia se produc procese de asimilare a hranei necesare creşterii, dezvoltării şi activităţii organismelor vii. Exerciţiul fizic este o structură psiho-motrică efectuată sistematic şi repetat, ce presupune deplasarea corpului omenesc şi ale segmentelor lui în diferite sau aceleaşi planuri şi axe în scopul adaptării organismului la efortul fizic si menţinerea unui stil de viaţă sănătos bazat pe mişcare. Corelat cu o nutriţie optimă astfel încât organismul să poată susţine efortul fizic şi să se refacă, compoziţia corporală poate fi modificată prin creşterea masei de ţesut muscular şi diminuarea masei de ţesut adipos, susținând remodelarea corporală.

Motivaţia alegerii temei

Alegerea acestei teme a stat la baza dorinţei de a studia procesul de remodelare corporală ce are loc la vârsta adultă cu ajutorul unor mijloace naturale, exerciţiu fizic şi nutriţie, în scopul tonifierii masei musculare şi reducerii stratului de ţesut adipos. Efectele acestui proces fiind complexe, nu doar de natură fizică ci şi psihică, mi-a dat ocazia să observ schimbări şi în modul de gândire al individului care a devenit unul mai pozitiv în activitatea depusă şi în cea profesională. Corelate aduc o satisfacţie şi bucurie în plan profesional datorită stării de spirit pe care am reuşit să o insuflu individului, dar şi a rezultatelor obţinute vizibil. Respectarea propriului corp atât estetic cât şi prin sănătatea care îi este atribuită prin mişcare nu relevă decât respectarea celorlalţi oameni.

Gradul de noutate a temei

Datorită stilului de viaţă actual care este în marea majoritate sedentar şi o alimentaţie de tip fast-food bogată în calorii poate avea urmări în timp asupra sănătăţii individului ducând până la apariţia mai multor afecţiuni. Statul excesiv la calculator, televizor si prin prisma faptului că tot mai multe locuri de muncă sunt caracterizate prin lipsa activităţii fizice, conduc la încetinerea metabolismului. Arderile din organism a substanţelor se produc tot mai greu şi devin a fi depozitate sub formă de ţesut adipos la nivelul sistemului muscular. Aduce un prejudiciu atât estetic cât şi funcţional organelor interne. Pentru a combate efectele negative care pot apărea în urma inactivităţii se recomandă să se urmeze un program de nutriţie si exerciţii fizice astfel încât să devină un stil de viaţă.

Capitolul I

Anatomia si fiziologia sistemului muscular

I.1. Generalităţi

Miologia este ramura anatomiei care se ocupă cu studiul morfo-funcţional al ţesutului muscular. Mușchii sunt structuri anatomice care au proprietatea de a se contracta, producând lucru mecanic și implicit mișcare. Totalitatea mușchilor din organism formează sistemul muscular și reprezintă partea activă a sistemului locomotor alături de sistemul osteo-articular . Mușchiul reprezintă un țesut contractil de culoare roz-roșiatică format din celule musculare ce alcătuiesc corpul mușchiului la capătul căruia se află tendoane. Este foarte bine vascularizat capabil să convertească energia chimică derivată din alimente în energie fizică, devenind astfel elementul efector al mişcării. În interstițiile dintre ei se găsesc fasciile care duc vasele sangvine și nervii. Pe faţa fiecărui segment al corpului omenesc se află una sau mai multe grupe musculare cu rol comun, care efectuează mişcări în toate planurile şi axele corpului.

I.2. Clasificarea muşchilor:

1. După formă, dispunere, mod de contracţie: muşchi viscerali, netezi, care se găsesc dispuşi în pereţii organelor interne (stomac, intestine, artere etc.). Întreaga masă se contractă lent, involuntar, primind impulsuri vegetative; muşchi striaţi se subîmpart în două tipuri: cardiaci, cu contracţii involuntare, şi scheletici, cu contracţii mixte, voluntare. Muşchii scheletici sunt alcătuiţi dintr-un corp şi două capete de inserţie, care după forma muşchiului pot fi: tendoane sau aponevroze de inserţie.

2. În raport cu forma lor, muşchii pot fi grupaţi în: muşchi lungi (în special la nivelul membrelor) au aspect fusiform – trec peste una sau două articulaţii şi efectuează prin contracţia lor mişcări ample; muşchi laţi (situaţi la nivelul trunchiului); muşchi scurţi au o poziţie de obicei mai profundă (în cea mai mare parte la nivelul coloanei vertebrale); muşchi circulari ce înconjoară diferite orificii, având rol în închiderea şi deschiderea lor.

3. După dispoziţia fibrelor masei musculare în raport cu tendonul: muşchi penaţi, cu tendonul în centru sau lateral şi fibrele musculare dispuse oblic pe acesta şi pe lungime (brahial); muşchi cu mai multe origini şi un singur tendon terminal (biceps, triceps, cvadriceps, sternocleidomastoidian), sunt muşchi mari, puternici; muşchi cu intersecţii tendinoase (drepţii abdominali).

4. După numărul capetelor de origine: mulchi cu un capăt de origine; cu 2 capete de origine (biceps); cu 3 capete de origine (triceps); cu 4 capete de origine (cvadriceps);

5. După aşezare: muşchi superficiali vin în raport cu pielea prin intermediul fasciei de înveliș a segmentului respectiv, cu rol de protecţie; muşchi profunzi acoperă articulațiile.

6. În raport cu modul de funcţionare, muşchii pot fi: agonişti, care realizează aceeaşi mişcare (apropie două oase); antagonişti, care participă la mişcări pe aceeaşi direcţie, dar în sensuri opuse agoniştilor (depărtează două oase).

7. După acţiune: flexori, extensori, abductori, adductori, rotatori interni, rotatori externi.