Profil Psihologic - Fidel Castro

Introducere

Structura de personalitate a unui lider, opozitia dintre ceea ce este aparent si ceea ce este ascuns, intre deghizari si dorinta a constituit o tema de interes major a psihologiei de cand a inceput sa se contureze ca domeniu stiintific si pana in prezent. Desi oamenii de stiinta sunt oarecum sceptici in ceea ce priveste aceasta abordare, istoricii si psihologii au incercat sa stabileasca modul in care un lider politic poate influenta cursul evenimentelor. Ca si rezultat avem foarte multi presedinti sau lideri politici mai vechi sau mai noi care au fost supusi unor evaluari psihologice. Cei vechi au valoare istorica iar cei contemporani au o insemnatate mai degraba practica, fiind utili in diverse jocuri politice.

Inscriindu-se intr-o optica a dualitatii, comportamentul unui lider descrie in mod direct raspunsurile constiente si inconstiente ale Eului la solicitarile si presiunile interne si externe, iar acesta a fost de asemeni un vast subiect de dezbatere. Posedam multe cercetari valoroase, teoretice si clinice ( calitative si cantitative ) consacrate explorarii personalitatii si comportamentului unui lider politic, precum si a relatiei dintre acestea.

Studiul de fata analizeaza tipul de comportament si a politicile lui Fidel Castro dintr-o abordare psihologica. Aceasta analiza incearca sa identifice tiparele comportamentale ale lui Castro si de a le deduce din trasaturile lui de personalitate: caracteristici deosebite, caracteristici functionale, precum si stilul de conducere. In plus, studiul analizeaza caracteristicile psihologice ale dezvoltarii sale si incercarile de a lega aceste caracteristici cu modelele sale curente de comportament. Analiza strategica se desprinde din stilul sau de conducere si incearca sa identifice modele tipice operationale ale lui Castro bazandu-se pe cursurile sale anterioare pe actiunile si modul in care el eschiveaza in anumite situatii.

Cadrul teoretic

O analiza a comportamentului lui Fidel Castro, din punct de vedere psihologic, arata ca acesta este usor instabil din punct de vedere emotional. Acest lucru se poate observa, prin nevoiea exagerata de a controla mediul exterior. Castro este un om de actiune, care necesita o stimulare constanta si rareori se bucura de perioade de liniste si relaxare. Datorita nevoii de libertate pe care o resimte, nu este gata sa accepte autoritatea altora si nu tolereaza un litigiu cu privire la statutul sau. Este suspicios fata de dusmani si nu are multi prieteni de incredere, in mod similar simte nevoia sa-si demonstraze superioritatea fata de adversari si de prieteni. Se percebe ca un extraordinar lider istoric. Abilitatile interpersonale sunt caracterizate de relatii aparent normale, care decurg din nevoia de a ajuta si de a controla si manipula in acel timp.

Se pare ca pentru Fidel Castro, autenticitatea are o mare importanta si face apel din cand in cand la abilitatea sa de a dramatiza. Isi adapteaza cu multa pricepere stilul si mesajul pe care doreste sa il transmita publicului tinta, foloseste repetarea si exagerarea limbajul corpului alaturi de limbajul eufemistic si sfaturi pentru a putea sugera ceea ce un poate exprima prin cuvinte. Este capabil sa minta daca este cazul, fara ca ascultatorii sai sa observe asta. Are tendinta de a acuza Statele Unite ale Americi de conspiratie pentru a-l putea persecuta.

El insusi se vede ca un simbol al poporului cubanez. Acest lucru poate fi observat cu usurinta in stilul lui. Poarta uniforma clasica militara tot timpul, atat la intalnirile politice cat si la interviurile cu presa. S-ar putea spune ca ar avea o personalitate unidimensionala: atentia si interesele sale sunt orientate catre problemele politice. Tine mult la onoarea lui si isi doreste respectul cuvenit in fiecare situatie. De asemeni tine foarte mult ca el sa aiba un rol in istoria lumii. Vrea să fie amintit ca tata al revolutiei cubaneze, nu ca cel sub care a luat nastere ci ca cel care a incheiat-o, ca eliberator al Cubei. El Lider Maximo este caracterizat prin hotararea si tenacitatea orientate spre stop; nu renunta si nu se preda chiar si atunci cand se confrunta cu o situatie disperata. Are o capacitate surprinzatoare de a recupera, rabda si de a mentine credinta si speranta in inimile poporului sau.

Fidel Castro a trecut prin situatii delicate si crize pe tot parcursul vietii sale, dintre care unele chiar i-au pus viata in pericol, dar a reactionat foarte bine in aceste situatii. Si nu da dovata doar de rezistenta, ci si de o mare satisfactie, atunci cand actioneaza impotriva unui adversar mai puternic (de exemplu, SUA), nu ezita sa ia decizii dificile, arata curaj, si este gata sa se sacrifice pentru obiectiv. In aceste situatii, el refuza sa cedeze presiunii externe si dicteaza, demonstrand o lipsa de pregatire in vederea unui compromis in aceasta directie.

Stilul de conducere este caracterizat prin centralizare extrema. El este sursa autoritatii si decide asupra celor mai importante proleme. Stilul sau este ierarhic si relativ rigid, el fiind arbitrul final. Chiar si atunci cand se consulta cu asistentii lui, isi rezerva pentru sine decizii cu privire la probleme cu adevarat importante: comploteaza pozitiile principale si planurile operative.

Faptul ca a plecat din casa parintilor sai de la o varsta frageda ( 6 ani), mutarea in casa invatatoarei sale apoi la diverse internate, au fost etape cruciale in dezvoltarea psihologica si de formare a personalitatii. Aceste evenimente l-au determinat sa invete sa fie pe cont propriu de la o varsta frageda, intarindu-i ideea ca pentru a supravietui trebuie sa se bazeze doar pe fortele proprii. Inca de pe atunci s-a simtit tradat si nebagat in seama.

Din analiza stilului de lider, rezulta ca El Jefe actioneaza cu toate caracteristicile unei gandiri strategice si planificare pe termen lung, cum ar fi: definirea viziunii si stabilirea unor obiective clare atat politice cat si militare, identificarea principalilor factori, a avantajelor, profitand de toate oportunitatile pentru atingerea obiectivelor, de recunoastere a constrangerilor si alegerea de cai de actiune pe baza avantajelor relative.

Strategia revolutionara poate fi observata in negocierile cu SUA, Rusia sau alte mari puteri internatioale, unde Castro si-a pastrat verticalitatea cat de mult a putut astfel incat sa nu fie afectat. Comparand situatia Cubei de la inceputurile conducerii lui Castro cu cea de la apusul sau pe scena politica observam un progres semnificativ. Acesta a reusit sa-si mentina pozitia, incercand chiar sa se relaxeze, spre deosebire de eroziunea din pozitiile americane.

O caracteristica suplimentara strategica este si succesul lui Castro in deplasarea luptei in terenul care i se potriveste. Stie cand sa se expuna si cand sa stea in umbra. Astfel, inainte de atacul cazarmii Moncada s-a folosit de biroul national al Partidului Ortodox din Prado, intrucat acolo venea zilnic multa lume care prezenta tot felul de probleme. A reusit sa stranga cat mai multe informatii pentru a le putea utiliza ulterior in planurile sale. Nici macar tovarasii sai nu au stiut care ii sunt planurile, pana in ultimul moment. Erau antrenati in ideea ca vor afla obiectivul atunci cand vor fi mobilizati. Sau in timpul luptei de la Sierra Maestra a facut in asa fel incat garnizoana din Santiago de Cuba sa se revolte pentru a da impresia unei miscari civico-militare care actiona in stansa legatura cu Armata Rebela.

In desfasurarea negocierilor, Castro obisnuieste sa tina un ritm si rareori sunt situatiile in care trece dincolo de el. De asemeni nu are o problema in a intinde coarda la maxim si a schimba tactica in utimul moment sau a emite noi reguli in aceeasi problema. Intotdeauna lasa o deschidere pentru cererile suplimentare pentru a acorda sprijin tarilor care se confrunta cu o situatie similara cu cea a Cubei. Astfel, printre altele, colaboreaza cu vietnamezii dupa victoria din 1975 impotriva Statelor Unite, contribuie la unitatea oamenilor din Nicaragua, Salvador, Guatemala, trimte ajutoare algerienilor care se luptau pentru independenta tarii, impotriva Frantei.

Inca de la inceput a incercat sa se faca cat mai placut poporului sau. Si actioneaza pe doua cai diferite: pe de o parte subliniaza dorinta de pace, pe de alta parte face diverse presiuni, uneorii fiind acuzat ca incalca drepturile omului. Castro vede dezacordurile din cadrul societatii si chinurile prin care a trecut poporul inaite ca el sa dea lovitura ca pe o slabiciue a oamenilor. Si asta cotribuie semnificativ la cresterea dorintelor sale de a schimba politica din Cuba.