Metode, tehnici, procedee de evaluare psihologică

1.Fundamente teoretice

Evaluarea poate fi definită ca „procedeul prin care se determină valoarea aproximativă a unui obiect” ( Dicționarul explicativ al limbii române, (1975)). Obiectivul general al evaluării psihologice este „cunoașterea omului ,a particularităților sale individuale pentru rezolvarea unei probleme psihologice, a punerii unui diagnostic cu caracter psihologic în vederea recrutării și încadrării în muncă a unui individ, a promovării sau reorientării profesionale ” (Pitaru, 1983).

În mediul organizațional examinarea psihologică, care stă la baza evaluării, se referă la studiul particularităților psihice diferențiale. Sarcina psihologului este să aducă date cât mai relevante, cât mai aproape de realitatea experențială a individului.

Examenul psihologic va permite eliminarea unor candidați (cei la care dimensiunile psihologice considerate esențiale sau foarte importante au fost slab reprezentate, sau cei la care combinațiile anumitor factori îi fac inapți pentru ocuparea postului) și ierarhizarea relativă a celorlalți.

Din practica sistemului Apărării și Siguranței Naționale, situația de examen psihologic este văzută ca o interrelație între două persoane, în care ambele caută să afle informații prin mijlocirea interacțiunilor reciproce. Ambii, examinator și subiect, furnizează un anumit input în cadrul acestei interpretări, în termeni de stimuli și ambele persoane primesc feedback sub forma unor răspunsuri.

Deși în sistem ambele persoane primesc informații, iar subiectul poate câștiga informații despre sine, scopul specific al testării este de a informa examinatorul. Bazându-se pe ele, acesta va generaliza o serie de ipoteze, despre modul cum funcționează subiectul într-un număr de situații sau interacțiuni diferite.

În acest scop, examinatorul repetă un număr de întrebări, desprinse din testele standardizate și verifică concordanța dintre răspunsurile acordate în scris și cele verbalizate de către candidat/subiect.

În cadrul acestei interacțiuni, intervin o serie de factori care pot influența sistematic informațiile: metoda de testare, stilul interviului, secvența de prezentare a testelor.

Examinatorul aduce în examen propria personalitate, trebuințele și caracteristicile sale psihofizice în interacțiunea care are loc, iar aceste trăsături alături de metodologia de testare joacă un rol important în determinarea variabilelor la care răspunde subiectul.

În acest context, Minulescu (2001) atrage atenția asupra faptului că „subiectul examinat reacționează și răspunde la toți stimulii care îl înconjoară și răspunde la ceea ce este o mixtură de stimuli relevanți și irelevanți. Produsele sale sunt astfel un rezultat al reacțiilor sale particulare la itemii testului și la examinator ca întreg”. Examenul psihologic presupune „observarea metodică a comportamentelor provocate în circumstanțe precise și condiții constante, el este și o analiză experimentală progresivă a comportamentului, un prilej de autocunoaștere și autodepășire a posibilităților prezente”( Pitariu,1983).

Fișa individuală

Fișa individuală cuprinde date cu privire la:

Identitatea subiectului examinat: gradul, numele, prenumele, codul numeric personal, data nașterii, vârsta, motivul examinării și instituția care solicită evaluarea subiectului respectiv;

Declarația subiectului, pe propria răspundere și sub semnătură, cu privire la starea de sănătate psihică, posibilul tratamentul farmacologic, gradul de oboseală, eventualul consum (excesiv) de alcool sau cafea în ultimele 24 de ore.

Foaia anamnestică

Anamneza, ca metodă și tehnică de examinare psihologică, poate fi utilizată cu succes în psihodiagnoză, în psihologia clinică și medicală, dar și în selecția psihoprofesională.

Fișa de anamneză psihologică propusă constituie, concomitent, un instrument de validare pentru alte probe psihologice, un criteriu de prognostic al evoluției personalității, precum și un reper esențial în formularea deciziei și avizului psihologic.

Pentru ca anamneza să corespundă cerințelor formulate de scopurile selecției psihoprofesionale în armată, am alcătuit un nou tip de fișă anamnestică (Cracsner, Cană, 1998, pp. 303-309), care capătă aspectul unui ghid de interviu (anamnestic), având următoarea structură:

1. Anamneza familială, prin care se recoltează informații despre tată, mamă, frați/surori referitoare la vârstă, ocupație, personalitate, relații cu subiectul, afecțiuni psihice. Se obțin date privind poziția socială a familiei de origine, climatul psihofamilial, afecțiunile mintale ale unor membrii de familie cu rezonanță în viața subiectului, cum ar fi: tulburări psihice, tulburări de personalitate, epilepsie, alcoolism, alte tulburări neurologice sau medicale importante.