Tulburări de achiziție a limbajului - Autismul

Autismul înseamnă excesivă închidere în sine, ducând la o desprindere de realitate și la o intensificare a vieții imaginative.

L. Kanner a descries în 1943 sub numele de autism infantile precoce, o formă de psihoză a copilului. Acest sindrom, care se observă mai adesea la băieți decât la fete (de două până la patru ori mai mult), poate să apară extreme de timpuriu, înainte de doi ani și jumătate.

Se disting două trăsături esențiale:

1. Închiderea în sine;

2. Nevoia imperioasă de a nu schimba nimic.

Închiderea în sine se traduce îndeosebi printr-o totală indiferență față de lumea exterioară. Copilul se comport ca și cum ar fi în permanență singur, se leagănă, se balansează de pe un picior pe altul, se joacă cu mâinile, sare pe vârfurile picioarelor, se învârtește de jur-împrejur etc.

Nevoia imperioasă de a nu schimba nimic se manifestă mai ales prin activități ritualizate, de exemplu așezarea veșmintelor în aceiași ordine, sau repetarea perseverentă a acelorași jocuri.

Copilu autist, pierdut în activitățile sale stereotype, evoluează într-un univers privat, cu repere stricte. Această îndepărtare de lumea noastră, care interzice orice frecventare a mediilor școlare normale, ba chiar și orice achiziție intelectuală, conduce la o situație deficitară gravă și ireversibilă.

E. Bleuler este cel care a folosit pentru prima dată termenul de ″autism″, la începutul secolului trecut, și a definit autismul ca „sindrom cosntând în replierea totală asupra propriei lumi lăuntrice, mod de gândire necritică centrată pe subiectivitate și rupt de realitate, dominată de fantezie și reverie„.

Autismul este diagnosticat mai devreme mai ales dacă este acompaniat de retard mental și este mai puțin diagnosticat printer copiii și adolescenți cu o inteligență medie sau superioară mediei.

În trecut autismul era considerat o tulburare rară. Acum este acceptat faptul că această tulburare nu este atât de rară (autismul de întâlnește mai des decât sindromul Down sau paralizia cerebral).

Descrierea tulburărilor din cadrul spectrului autismului se face pe trei nivele:

- Biologic(creierul);

- Psihologic(psihicul);

- Comportamental.

Nu s-au descoperit încă factorii biologici specifici care ar provoca apariția autismului, deși cercetările din ultimii ani au relevant existența anomaliilor și disfuncționalităților în diverse regiuni și sisteme ale creierului, diferențe structural, funcționale sau chimice.

Tulburări la nivelul comunicării verbale si nonverbal

Problemele de comunicare se manifestă la persoanele cu autism atât în component verbal cât și cea nonverbal a comunicării.

Problemele de comunicare apar la vârste foarte mici (prima copilărie). Copii cu tulburări din spectrul autismului nu dezvoltă în mod spontan acel comportament, titpic pentru copiii obișnuiți, de atenție comună/ împărtășită. Acest comportament presupune indicarea cu degetul către un obiect cu intenția de a-l obține, de a spune, comenta ceva despre obiect, un eveniment sau de a arăta/ da cuiva un obiect pentru a împărtăși interesul pentru acel obiect.

Comportamentele de cerere sunt prezente și la copiii cu autism, însă în scopuri instrumentale sau imperative, copilul considerându-i pe ceilalți ca agenți ai acțiunii. Astfel, e poate utilize contactul visual împreună cu alte gesture pentru a indica o jucărie care nu-i ma e la îndemână sa care nu mai merge, a da un obiect unei alte persoane, pentru a căpăta ajutorul unei alte persoane în a bține un obiect, întinzând mâna spre obiectul dorit sau luând mâna adultului și ducând-o spre obiectul dorit.

Persoanele care nu comunică verbal nu dezvoltă în mod spontan alternative de comnicare. Acestea trebuie să fie învățate să folosească un sistem alternativ de comunicare (limbajul semnelor, obiecte-simboluri, fotografii, pictograme, cuvinte scrise).