Managementul Sistemelor de Irigații și Importanța Acestora

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă,este structurată în 3 capitole,ce tratează o problemă importantă pentru dezvoltarea sectorului agriicol din România,şi implicit a economiei ţării şi anume sistemul de irigaţii din România.

Cele trei capitole ale lucrării,structurează aspecte ale sistemelor de irigaţii din România,aspecte precum istoricul acestora,impactul asupra agriculturii şi mediului economic,dar şi gradul de profitabilitate al acestor sisteme.

Prin urmare,lucrarea este structurată astfel :

La primul capitol am decis să discut şi să explic ce înseamnă proiectul de reabilitare şi reformă a irigaţiilor,şi totodată,la acest capitol am realizat şi o analiză economică a sectorului de irigaţii.

La cel de-al doilea,am realizat o structurare a acestuia în trei subcapitole,subcapitole în care am tratat şi discutat despre impactul reformelor asupra sectorului agricol,impactul aderării la Uniunea Europeană şi aspecte legate de subvenţii,iar în cel de-al treilea subcapitol am tratat aspectele ecomomite ale irigaţiilor.

La cel de-al treilea capitol,am realizat un studiu de caz,ce vizează geomorfologia judeţului Olt,şi,tot la acest capitol am tratat nevoia unui sistem de irtigatii în judeţul Olt.

România are aproximativ 15 milioane hectare de terenuri agricole, din care 9,5 milioane ha sunt cultivate.

Agricultura a reprezentat un sector important în cadrul economiei României, până în 1990 contribuind cu o pondere de aproximativ 24% în totalul forţei de muncă angajate. Până în 1989, balanţa comercială a exporturilor de produse agricole a fost în general pozitivă, însă ea a devenit negativă după revoluţie. În ciuda acestui fapt, prognoza creşterii PIB pe termen mediu (2007-2010) pentru România este pozitivă (>6%), fiind chiar mai bună decât media corespunzătoare noilor state membre UE.Întrucât precipitaţiile sunt scăzute (300 – 500 mm) de-a lungul Dunării şi deltei acesteia, irigaţiile sunt necesare pentru asigurarea unor producţii agricole mari şi stabile. Datorită unui grad înalt de variaţie, există totuşi ani când cererea de apă de irigaţie este aproape nulă. Dezvoltarea irigaţiilor a început spre sfârşitul anului 1945, căpătând însă avânt în perioada 1970-1989, când au fost construite marile sisteme de irigaţii prin pompare. Motivaţia acestei iniţiative a fost în principal de natură politică. Până spre sfârşitul anului 1989, era amenajată o suprafaţă totală cu infrastructură de irigaţii ce însuma aproape 3,1 milioane hectare şi care cuprindea un număr de 375 de sisteme mari de irigaţii, această suprafaţă fiind cu mult peste cea necesară pentru asigurarea securităţii alimentare la nivel naţional. Aceste sisteme au fost dezvoltate în principal în scopul irigării porumbului, grâului, florii soarelui şi sfeclei de zahăr, şi de asemenea orezului şi legumelor. Majoritatea sistemelor (2,7 milioane ha)au fost dotate cu echipamente de udare cu mutare manuală, modul de irigare fiind prin aspersiune,.

O mare parte a terenurilor irigate este situată pe terase înalte, deasupra sursei de apă. În unele cazuri, au fost construite sisteme de irigaţii în scopul irigării unor terenuri situate la mai mult de 200 m deasupra respectivei surse de apă, incluzând până la 10 staţii de repompare. Per total, aproximativ 60% din suprafeţele amenajate pentru irigaţii, includ înălţimi de pompare de până la 75 de m. Costurile specifice ale irigatiiilor prin reţele sub presiune sunt ridicate, până în 1989 statul ascunzând amploarea reală a subvenţiilor (în special pentru energia consumată pentru pomparea apei), pentru a putea menţine serviciile de furnizare a irigaţiilor. În final, spre sfârşitul anilor ’80, statul se găsea deja în situaţia în care nu mai putea furniza fonduri necesare lucrărilor esenţiale de întreţinere şi exploatare a infrastructurii de irigaţii, în consecinţă sistemele de irigaţii degradându-se treptat.