Cesiunea de creanțe - modalitățile de transmitere și transferare a drepturilor și obigatiilor civile

INTRODUCERE

Raporturile obligaţionale ocupă, la momentul actual, un loc esenţial în viaţa de zi cu zi, iar marea majoritate a acestor raporturi sunt dinamice şi constau în asumarea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor. Într-un raport juridic, nu se poate vorbi de obligații, fără a fi abordate și drepturile subiecului ori subiectelor dintr-un asemenea raport. Ca orice raport juridic, cel obligaţional are în structură subiecte, obiect şi conţinut. Aceste raporturi sunt numite, deseori, „raporturi dinamice”, ceea ce dă temei afirmaţiei că elementele lor pot suporta modificări. Sintagma "circulaţia obligaţiilor" este utilizată, în literatura de specialitate, ceea ce desemnează schimbările care intervin în structura obligaţiilor, însă, care nu produc stingerea, ci doar modificarea ori transformarea lor.

Din punct de vedere al debitorului, obligația apare ca o datorie.

Creanţa face parte din activul patrimonial al creditorului, iar datoria, din pasivul patrimonial al debitorului. Deoarece patrimoniul unei persoane poate forma obiectul unei transmisiuni universale, cu titlu universal, atunci, şi elementele sale, precum creanţele, datoriile pot forma, alături de drepturile reale, obiectul unei transmisiuni universale sau cu titlu universal. Această transmisiune operează, în cazul persoanelor fizice, la decesul creditorului ori al debitorului, altfel spus, transmisiune "mortis causa" ori în cazul persoanelor juridice, prin orice modalitate de reorganizare prevăzută de lege: fuziune, absorbţie, divizare totală ori parţială.

Transmiterea dreptului de creanţă şi a datoriei, care alcătuiesc laturile raportului obligaţional, poate avea loc şi "ut singuli", prin acte între vii, sau "mortis causa". Este de apreciat că transmiterea obligaţiei prin acte între vii reprezintă o operaţiune juridică în al cărei temei, prin acordul părţilor ori prin lege, creanţa ori debitorul, care alcătuiesc conţinutul raportului obligaţional, se transmite de la părţi la o altă persoană. De asemenea, şi debitorul ar putea fi interesat de transmiterea datoriei către o altă persoană. În dreptul civil, este reglementată, expres, prin acte între vii, numai transmiterea creanţei. Transmiterea datoriei, nefiind reglementată, poate avea loc prin alte mijloace juridice.

Circulaţia obligaţiilor se poate realiza, însă, şi prin transformarea raportului juridic obligaţional iniţial care, în principiu, are ca efect stingerea raportului obligaţional existent şi înlocuirea acestuia cu altul care reprezintă element nou. De exemplu, un debitor doreşte să înlocuiască obiectul prestaţiei sale cu un altul, pe care îl are la dispoziţie, caz în care va conveni cu creditorul, înainte ca datoria să ajungă la scadenţă, asupra schimbării obiectului obligaţiei.

Astfel, prin transformare a obligaţiei se înţelege operaţiunea juridică prin al cărei intermediu se produce, în urma unui acord de voinţă al părţilor raportului obligaţional, o schimbare a unuia dintre elementele acestui raport: subiect, obiect, cauză.

Capitolul I

CARACTERISTICA GENERALĂ PRIVIND MODALITĂȚILE DE TRANSMITERE ȘI TRANSFERARE A DREPTURILOR ȘI OBLIGAȚIILOR

1. Noțiuni generale privind modalitățile de transmitere și transferare a drepturilor și obligațiilor

Transmiterea și transferarea drepturilor și obligațiilor reprezintă modificări ce intervin în structura raportului obligațional, dar nu produc stingerea lui. Pentru desemnarea acestor mecanisme, în literatura de specialitate se utilizează și sintagma "circulație juridică a creanțelor și datoriilor" iar unii autori folosesc expresia "dinamică a obligațiilor". Oricum am numi-o, această instituție apare într-un anumit stadiu de dezvoltare a dreptului antic, prefecționându-se, pe parcursul evoluției societății și dreptului, de la o dinamică restrânsă și rigidă, din dreptul roman incipient, la dinamica amplificată și flexibilă, din dreptul contemporan.

Transmiterea obligaţiilor se poate realiza prin: cesiunea de creanţă, subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei, cesiunea indirectă a datoriei.

Transformarea obligaţiilor se poate realiza prin novaţie şi delegaţie.

Obligația civilă, sub aspectul dreptului de creanță, face parte din activul patrimonial al creditorului iar sub aspectul datoriei, face parte din pasivul patrimonial al debitorului. În acest fel, se poate explica faptul că, pe durata existenței sale, obligația civilă se poate transmite prin transmisiunea universală ori cu titlu universal a patrimoniului creditorului sau debitorului. O astfel de transmisiune operează, în cazul persoanelor fizice, la decesul creditorului ori al debitorului sau al ambelor subiecte ale raportului obligațional, de asemenea, în cazul persoanelor juridice, transmisiunea universală sau cu titlu universal a drepturilor și obligațiilor are loc prin oricare din modalitățile de reorganizare : absorbție, fuziune, divizare, fie că aceasta este totală ori parțială.

Transmiterea dreptului de creanță și a datoriei din conținutul unui raport juridic obligațional poate avea loc și ut singuli, privite în individualitatea lor, făcând abstracție că sunt elemente componente ale patrimoniului unei persoane. Transmisiunea ut singuli poate avea loc prin acte mortis causa sau prin acte juridice între vii. Transmisiunea prin acte mortis causa se realizează prin legate cu titlu particular. În ceea ce privește transmisiunea prin acte juridice între vii, aceasta este reglementată expres sau permisă de lege pentru necesități de ordin practic. De exemplu, o persoană este titularul unui drept de creanță a cărui exigibilitate este afectată de un termen suspensiv și având nevoie de prestația ce i se datorează înainte de împlinirea acelui termen îl înstrăinează unei alte persoane la un preț inferior valorii sale nominale, persoană care este dispusă să aștepte până la momentul în care poate fi cerută plata. De asemenea, o persoană care vrea să gratifice pe o altă persoană și în acest scop și donează dreptul său de creanță pur și simplu ori afectat de un termen suspensiv sau de o condiție. Cu alte cuvine, în ambele ipoteze, creditorul își înstrăinează dreptul de creanță. tot astfel se poate întâmpla ca o persoană să plătească pe creditor, luându-i locul în raportul obligațional; prin această înlocuire a creditorului inițial se realizează o transmisiune a laturii active a raportului obligațional.