Infracțiuni Prevăzute de Legislația

SCURT ISTORIC. CONSIDERAŢII GENERALE

Pentru a putea discuta despre infracţiunile prevazute de Legislaţia Rutieră Romană trebuie în primul rând sa întelegem cum şi când a aparut primele încercări de a pune bazele unor reglementări în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice,ca primele demersuri a închegării unei legislaţii rutiere.

Prin urmare vom încerca să punem în valoare menţionările şi preocupările referitoare la transportul de personae şi bunuri şi bineînţeles a reglementărilor acestui domeniu de activitate.

Cea mai relevantă menţiune este “Expunerea de motive” ,susţinută de ministrul de interne Alexandru Vaida Voevod în cadrul discuţiilor generale din Senatul României, referitoare la proiectul legii asupra circulaţiei pe drumurile publice, pe care îl vom prezenta pe scurt în cele ce urmează.

Primele preocupări ale cârmuitorilor ţărilor române, în domeniul transporturilor, au apărut ca urmare a necesităţii ţinerii legăturilor în vederea schimbului de informaţii atât între ei cât şi cu conducătorii altor state.

Pentru realizarea acestui lucru, încă cu mult înaintea lui Matei Basarab, a luat fiinţă un serviciu public de transporturi, care era pus sub conducerea Marelui Postelnic.

Ordinele referitoare la autorităţile din interiorul ţării se transmiteau prin curieri care purtau denumirea de "Lipcani" şi care erau puşi sub conducerea unui "vătaf de lipcani".

Corespondenţa trimisă peste hotare era asigurată de curieri, care se numeau "călăraşi", aflaţi sub conducerea unui "vătaf de călăraşi". Călăraşii, pe lângă faptul că erau curieri domneşti, realizau şi tranzitul corespondenţei diferiţilor ambasadori străini cu suveranii altor ţări, serviciul de transport putând fi întrebuinţat de persoane aflate pe trepte sociale superioare.

lnteresantă este mărturia lui Paul de Alepo, care în calitate de arhidiacon, a însoţit pe Patriarhul Macarie în călătoria sa în Moldova şi Muntenia în anul 1650 şi care spunea:

"Astfel de cai şi căruţe sunt aici în fiecare oraş, târg sau sat. Călătoria noastră era mai repede decât zborul unei păsări ".

O dezvoltare deosebită a cunoscut serviciul public de transporturi în epoca fanariotă, când, călătorul care pleca din Bucureşti spre Urziceni, Buzău, Focşani sau spre Piteşti, Câmpu Lung, Râmnicu Vâlcea sau spre Brăila, găsea la distanţa de 20 de km, câte o staţie unde se afla o căruţă, cai şi surugii pentru continuarea drumului.

Aceste staţii se numeau "menziluri" şi erau conduse de "căpitanii de menziluri".

Organizarea amănunţită a dotării şi funcţionării "menzilurilor" a fost efectuată în anul 1775 de către Alexandru lpsilante, printr-un hrisov.

Hrisovul lui lpsilante are darul de a fi primul regulament de circulaţie publică, constituind primul document care reglementează acest domeniu.

Prin intermediul hrisovului se stabileau atribuţiile poliţieneşti ale "căpitanilor de menziluri" care trebuiau să asigure ca la fiecare "menzilhanea" (poşta) să funcţioneze "o căpetenie de slujitori" ajutată de un "besliu" (păzitor) sau doi, după necesitate, care avea sarcina să asigure "paza drumului de oameni răi".

În Bucureşti, primele manifestări ale preocupărilor pentru buna desfăşurare a vehiculelor au existat, după cum rezultă din documentele emise de organele administraţiei, încă din vremea domniei lui Caragea-Vodă care, adresându-se Vel-Spătarului, îi ordona acestuia să ia măsuri de interzicere a circulaţiei căruţelor care transportau lemne, fân şi cherestea pe uliţele din preajma Podului Mogoşoaiei, toamna, când începeau ploile şi noroaiele, indicându-se rute ocolitoare.

În anul 1801 domnitorul Alexandru Moruzi a cerut Agăi şi Vel-Spătarului să ia măsuri împotriva vizitiilor "netrebnici" care circulau cu viteză, stricau podurile (pavajul cu butuci din lemn cu care erau acoperite unele drumuri) şi nu se sfiesc a "sacatefsi" (a lovi) oamenii, dispunând că vizitii care vor produce pagube să fie trimişi şi la ocnă.

Prima încercare de reglementare juridică referitoare exclusiv la domeniul circulaţiei pe drumurile publice a avut loc, în România, în anul 1859, când, în Bucureşti, se elaborează cu titlu experimental primul regulament intitulat "Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti". Actul normativ prevedea, în principal, obligaţii în sarcina birjarilor care nu aveau voie să circule decât la pas, trebuiau să nu stropească pietonii şi să circule cu multă atenţie prin locurile strâmte.