Teorii asupra originii, caracterului și fundamentului proprietății

INTRODUCERE

L’ésprit de propriété double la force de l’homme

Voltaire

Am ales şi tratat cu multă plăcere şi cu mult interes această temă deopotrivă fundamentală, utilă şi pasionantă pentru istoria dreptului românesc, cu dorinţa de a aduce un plus de cunoaştere în acest domeniu prin tratarea istorică amplă și aprofundată, aproape monografică, a matricei drepturilor subiective în jurul căreia gravitează majoritatea codurilor civile moderne.Dincolo de fascinaţia personală pentru istorie,nu neapărat pentru disciplină ci mai ales pentru simplul fapt al unor timpuri de mult apuse, tema este incitantă prin încărcătura de semnificaţii,extinderea şi importanţa ei, necesitând o muncă relativ laborioasă de cercetare şi documentare, de coroborare şi asamblare a informaţiilor şi cunoştinţelor necesare dezvoltării ei.

În legătură cu prima componentă a temei-prezentarea diacronică a problemei- ca orice demers istoric argumentul utilităţii si al actualităţii nu este uşor de surprins şi pune în discuție importanţa istoriei în general. Cunoştinţele istorice chiar şi în domeniul dreptului constituie o necesitate imperativă pentru individ sau a fost redusă la stadiul de hobby în societatea actuală? Pe de o altă parte, dezvoltarea tehnologiilor în ritm exponenţial ne face dificilă formarea unei imagini obiective de ansamblu asupra prezentului. Ce să mai vorbim de trecut … Chiar avem nevoie să ştim ce s-a întâmplat acum zeci, sute sau mii de ani? Unde trebuie trasată graniţa între sinteză şi monografie? Detaliile sunt importante în soluţionarea unei probleme explicite, însă total irelevante în procesul de familiarizare cu anumite etape din dezvoltarea economico-socialo-culturală a unei civilizaţii. Din punct de vedere practic, utilitatea acumulării unei mari cantităţi de date istorice s-a voalat considerabil.Din punct de vedere teoretic, istoria poate oferi baza necesară argumentării unei dezbateri, poate furniza informaţii necesare altor ramuri ştiinţifice ori încadrării în context a anumitor realizări, evenimente.Este și cazul relației dintre drept și istorie.

Consider că utilitatea cunoaşterii istoriei dreptului se relevă în realizarea de conexiuni, în înţelegerea specificului nostru romano balcanic cu toate valenţele sale,istoria fiind cea care ne aşează pe noi ca naţie și popor într-un context global.Actualitatea unei teme istorice în drept rezidă în înţelegerea lumii juridice în care trăim,precumm şi a realităţilor curente,care au cel mai adesea rădăcini istorice.

Pe de altă parte, Platon în Scrisoarea a şaptea stabileşte modul in care trebuie structurată o analiză: pentru orice lucru există trei aspecte prin care se ajunge la cunoaşterea lui, la care se adaugă un al patrulea, ca fiind cunoaşterea însăşi, iar al cincilea, fiind ceea ce este obiectul cunoaşterii şi fiinţarea adevărată a lucrului. Cele trei aspecte sunt : I) numele, II) definiţiaa şi III) forma sub care se prezintă lucrul. în ceea ce privește forma sub care se prezintă proprietatea, a fost esenţială regula lui Aristotel, potrivit căreia pentru a înţelege un lucru, acesta trebuie studiat în devenirea sa de-a lungul timpului. Unde proprietatea nu este protejată, se poate zice că acolo nu mai există societate posibilă şi reîncepe barbaria.(Constantin Enache) Aceste idei sunt aşa de simple şi evidente astăzi încât nu înţelegem cum au putut fi contestate şi nesocotite fără studiul evolutiv al instituţiei. Proprietatea are dreptul să i se recunoască propria ei istorie, care, pentru a fi înţeleasă, trebuie mai întâi descompusă, dar nu apelând la concepte prejudecate, ci descifrând propria evoluţie a dreptului de proprietate. Prin urmare, trebuie observate mişcarea şi transformarea dreptului de proprietate de-a lungul timpului. Există momente remarcabile în evoluţia istorică a proprietăţii, în timp, de la mitologie la dreptul românesc contemporan.

Cu privire la cealălalt element al temei-proprietatea- este unul din punctele de reper despre care se crede că se ştie totul, deşi sunt încă multe de descifrat, şi care continuă să fascineze de mii de ani, cu conotaţiile ei majore: putere, libertate, bogăţie. Istoria omenirii este scrisă şi rescrisă în funcţie de încărcătura social-politică ce i se atribuie. Este un concept mereu încărcat de noutate și copleșit de multiplele perspective pe care le poate oferi tratarea lui.În acelaşi timp tot mai multe voci susţin necesitatea unei viziuni integratoare pentru a descifra sensurile actuale ale evoluției acestui concept.Proprietatea are un loc privilegiat ,fie că vorbim despre filozofie,economie,politică,drept etc., impunându-se categoric ca un concept central,indiferent de natura perspectivei teoretice din care este abordată. Nu există societate umană fără proprietate.Instinct sau cucerire a omului,rând pe rând fantasmă și stimulent pentru unii,factor de opresiune pentru alţii,proprietatea a dezlănțuit pasiuni,a împărțit gândirea,a aţâţat cupiditatea, a întărâtat ura, a provocat revoluții . Proprietatea reprezintă fundamentul oricărui sistem de drept. Istoria fiecărei societăţi omeneşti, în oricare spaţiu geografic ar fi apărut, se naşte şi se verticalizează prin proprietate. În majoriatea codurilor civile, aproape toate articolele gravitează în jurul proprietății,dreptul de proprietate fiind matricea drepturilor subiective moderne. Dreptul de proprietate ca drept fundamental este o temă foarte mult discutată şi foarte mult mediatizată în zonele politice. Dreptul de proprietate este un drept de origine incontestabilă, foarte strâns lipit de viaţa omului, de bunăstarea individului, de bunăstarea societăţii. Proprietatea a fost şi rămâne prilej de bucurie, dar şi de conflict, proprietatea poate explica în fond multe reuşite şi nereuşite ale societăţii. Dreptul de proprietate este o prerogativă inerentă naturii umane, un mijloc de atingere a valorilor umane recunoscute, o concesie a legiuitorului. Această concesie este făcută în considerarea aspiraţiilor fundamentale ale omului.