Teorii despre etica și deontologia contemporană

INTRODUCERE

Petrecând trei ani printr-o mulțime de informații juridice legate de toate acțiuniile și inacțiunile ființei umane și văzând că omul este pus în centrul universului, fiind considerat „ măsura tuturor lucrurilor „ așa cum afirma Protagoras, filosoful grec din Abdera, am considerat că e momentul să aprofundez această disciplină , însușindu-mi cunoștințe legate de apariția, evoluția eticii și deontologiei, atât pe plan național cât și internațional. Voi face o scurtă prezentare a ceea ce se înțelege prin „ etică ”, „etică profesională”, „ deontologie ” , „ deontologie profesională”, „cod deontologic” oferită de domnia sa , profesorul universitar Gheorghe Lucian în scrierile sale.

Odată cu începutul existenței sale sociale, umanitatea a simțit nevoia stabilirii și respectării unor anumite reguli care făceau ca traiul într-o colectivitate să fie civilizat. Aceste reguli n-au îngrădit niciodată libertatea individului ci, în mod paradoxal, acesta cunoscându-le, știind cum trebuie să se poarte în diferite situații a devenit un om educat, acceptat și respectat de semenii săi, scăpând de complexe, căpătând siguranță de sine, lăsându-și personalitatea să se dezvolte.

Etimologic, cuvântul „etică” provine din greaca veche ( ethos - obișnuință, moravuri, caracter) și are un dublu sens :

- disciplină științifică având ca obiect de studiu normele de comportament care reglementează relațiile dintre oameni, știința despre morală, despre bine și rău.

- ansamblul normelor care reglementeză comportamentul oamenilor în societete , reguli ce trebuie aplicate în viață pentru a practica binele în opoziție cu răul.

Etica este o disciplină filosofică, ce-și găsește aplicabilitatea în toate domeniile vieții sociale, primele abordări provenind din antichitate, de acum de mai bine de 2400 de ani, etica fiind parte componentă a doctrinelor filosofice.

Socrate, care a dezvoltat teoria eticii prin încercarea de a fundamenta noțiunile de bază precum binele, datorie, onoare, virtute, cinste, Platon, discipolul său și Aristotel , care a întemeiat o morală practică sunt marii filosofi ce au studiat etica .

Etica generală stabilește criteriile de a judeca dacă o acțiune este bună sau rea și pentru a stabili motivațiile și consecințele unui act sau ale unei fapte. Finalitatea eticii face din aceasta o activitate eminamente practică. Ea este, astăzi, percepută ca fundamentul eticii aplicate, al eticii individuale, al eticii sociale și ale diferitelor forme de etică specializată, care se confruntă cu problemele normative ale propriului domeniu particular.

Etica profesională impune stabilirea unor reguli interne în fiecare profesie, care pot lua forma ’’bunelor practici’’ ,’’codurilor etice’’ sau ‚’’codurilor deontologice’’.

Codurile de etică reprezintă reflecterea sistemelor de valori și au rolul de a direcționa comportamentele umane și de grup, astfel încă din anii 1960, organizații mari din țările dezvoltate promovează codurile etice scrise, pe care le actualizează periodic, ținând seama de dinamismul social și economic.

Termenul „deontologie” provine din grecescul „ deon, deontos ” și înseamnă

,, ceea ce se cade”,“ceea ce trebuie făcut”, „datorie”, „obligație” iar „logos”, înseamnă „știință” „cuvânt,cuvântare” „discurs”, ceea ce înseamnă că deontologia semnifică „știința datoriei”.

În prezent, termenul desemnează teoria obligației, a datoriei, care impune profesioniștilor exercitarea meseriei lor. (I.Kant- deontologie reprezintă o doctrină privind normele de conduită și obligațiile etice ale unei profesiuni ).

Se poate spune că deontologia este partea eticii care se ocupă de îndatoririle profesionale, de datoriile specifice unei profesii, dar și că etica este știința care studiază normele morale: viața, obișnuințele, defectele, caracterele. Etica este o disciplină practică și normativă care are scopul de a ne spune cum trebuie să trăim și să ne comportăm. Există diverse forme de etică, care se diferențiază prin gradul lor de generalizare , prin obiectul lor sau prin fundamentarea lor. În toate aceste situații, etica trebuie să răspundă la întrebarea: Ce și cine face, pentru a face bine ?

Deontologia profesională reprezintă regulile esențiale după care se ghidează o instituție, o organizație sau o profesie. De altfel, normele specifice unei profesiuni nu sunt altceva decât normele generale de conduită, aceleași ca în viața socială sau particulară, completate cu reguli specifice ce individualizează un anumit domeniu, transformându-le în norme profesionale. Aceasta derivă din etica profesională care precizează drepturile și îndatoririle membrilor grupului profesional, practicile profesionale, dar și sancțiunile în cazul unor practici neconforme cu normele deontologiei.

Deontologia reprezintă o știință morală autentică, o știință normativă construită în interiorul eticii pe baza moralei, ce s-a născut din gândirea etică și care în momentul actual al practicii sociale este invocată tot mai des.

În timp ce etica se situează la nivel de concept, deontologia se situează la nivel de practică, având ca scop clarificarea regulilor de comportament individual care trebuie să orienteze exercitarea profesiunii. Indiferent de profesia exercitată, lucrătorul trebuie să dea dovadă de integritate, curaj, dreptate și loialitate, exigențe deontologice care completează și transced legile și regulamentele.