Uciderea din culpă

INTRODUCERE

Încă de la începutul timpului omul a fost un creator dezavarsit, el a creeat uneltele necesare pentru liniștea și ordinea în societate, transmițându-le din generație în generație Aceste valori create de om, au ajutat la siguranță și progresul continuu al societății. Doar omul, spre deosebire de toate ființele are puterea de a domina nevoile primare și să acționeze conștient asupra evenimentelor nedorite. Pentru că omul este o ființă plină de raționament, poate să își gestioneze propriile acțiunii îndrumată de conștiința ce îi permite să deosebească binele de rău, analizate după principiile fundamentale ale vieții ce îl îndrumă pe acesta spre adevărata dreptate în relațiile sociale.

Încă din timpuri vechi înainte de înființarea societățîi, cel ce suprima viața unui membru al grulului era alungat din comunitate și numai atunci când nu mai prezența un pericol, cei interesați aveau posibilitatea rezbunarii.

Omorul a fost incriminat în toate legislațiile, deoarece asemenea fapte au adus dintodeauna atingerea celui mai important atribut a unei persoane, și anume, viață. În ultimii ani, dinamica infracțiunilor contra vieții, a devenit o problemă la nivel mondial, extrem de ingrijorătoare pentru toate autoritățile, având în vedere amplificarea și intensitatea actelor de violență, în special a omorului în scop de jaf, exercitate de grupuri organizate și armate împotriva unor necunoscuți.

Crearea unei stări de pericol în raport cu viața persoanei sau suprimarea vieți acesteia, au fost combătute nu numai din punctul de vedere al intereselor victimei, dar mai ales pentru că asemenea fapte prezentau un pericol pentru întreaga societate; fără respectarea vieții persoanei, nu poate fi concepută existența insăși a colectivității și, totodată, conviețuirea pașnică a membrilor acesteia.

Așadar este firesc că legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii omului, atât în ceea ce privește însăși existența să fizică și atributele fundamentale ale personalitățîi lui, cât și în ceea ce privește toate celelalte drepturi, libertăți și interese, pe care societatea este datoare să i le asigure.

CAPITOLUL I

Protecția și siguranță vieții persoanei prin reglementările dreptului penal

SECȚIUNEA I

Noțiunea și caracterizarea generală a infracțiunilor contra vieții

1.1. Noțiune.

În Codul penal român, în categoria infracțiunilor contra vieții persoanei sunt incluse infracțiunile de omor (simplu sau calificat), uciderea la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii și uciderea din culpă. Aceasta nu înseamnă că infracțiunile de mai sus sunt singurele care sancționează penal pe cel care provoacă moartea unei persoane.

Infracțiunile contra vieții se caracterizează, în principal, prin elementul lor material, care constă în atingerea valorilor sociale ocrotite de lege. Această atingere poate avea consecința cea mai gravă, adică stingerea vieții și desființarea fizică a persoanei. Gradul de pericol social pe care îl prezintă faptele incriminate sub denumirea generică de „omucidere” este deosebit de ridicat, ele punând în primejdie nu numai securitatea fiecărei persoane, ci implicit a întregii colectivități. Aceasta, fără asigurarea cadrului legal care să garanteze respectul pentru viața persoanelor, nu este posibilă o liniștită conviețuire, atât la nivel microsocial, cât și la nivel macrosocial. Cu toate că faptele de omucidere lezează grav aceleași relații sociale, fiind susceptibile de a avea că rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social pe care îl prezintă fiecare diferă în raport cu formă de vinovăție, relațiile dintre făptuitor și victimă, modul în care s-a săvârșit infracțiunea ș.a. Este de observat faptul că deosebirile menționate se răsfrâng atât asupra sancțiunii, cât și a conținutului incriminărilor. Codul penal român, sub denumirea generică de „omucidere”, incriminează faptele care aduc atingere vieții omului, că atribut fundamental și indispensabil al persoanei și de care depinde existența și ființa să . Viața, integritatea și sănătatea persoanei reprezintă valori fundamentale ale cesteia care se află în centrul protecției penale. Noul Cod penal arată importantă acestor valori, reglementând infracțiunile contra persoanei în primul titlu, spre deosebire de vechiul Cod Penal.

Dreptul la viață, integritate corporală și sănătate al omului a fost din toate timpurile, este și va fi întotdeauna nu numai preocuparea, ci și obligația fundamentală a oricărei societăți organizate. În sistemul de drept român acest drept absolut, inalienabil, opozabil erga omnes, a primit consacrarea și garantarea constituțională. Viața omului este importantă, dar și un fundament necesară pentru evoluția și existența omenirii. „Viața nu este proprietatea nimănui, ci uzufructul tuturor” (Vitaque mancipio nulli datur amnibus usu).

Fie că a fost definit „animal sociabil”, fie ca „ființă sociabilă”[1], dintodeauna, de la apariția sa, omul a avut si are tendința fundamentală, definitorie de a caută apropierea, societatea semenilor săi. În om există instinctul vieții sociale