Amenajarea unei zone verzi în Curtea de Argeș

INTRODUCERE

Spațiile publice atractive, îmbogățite de plantațiile ornamentale, contribuie mult la imaginea unui oraș și la apropierea oamenilor de acesta, sunt importante nu numai parcurile și grădinile publice prezente într-un oraș, spații frecventate mai degrabă la sfârșitul săptămânii, ci și scuarurile, spațiile publice mai mici ca suprafață dar frecventate zilnic.

Orașul este văzut și comunică vizual pe măsură ce observatorul se mișcă ori ca pieton, ori cu diverse mijloace de transport. Spre deosebire de parcuri sau grădini, scuarurile nu se izolează de zonele învecinate ci comunică mult mai mult vizual. Experiența vizuală depinde de viteza cu care observatorul se mișcă. Cu cât acesta are o viteză mai mică, cu atât sunt percepute mai multe detalii (de exemplu din autobuz spațiile publice nu sunt percepute la fel ca din automobil sau ca pieton).

Fără îndoială, astăzi, trăim într-o perioadă de criză ecologică declanșată în primul rând de activitatea umană și care tinde să afecteze toate aspectele vieții noastre. În ultimii zeci de ani omul a acumulat atâtea probleme, atâtea deșeuri și nu doar fizice, încât acestea sunt mai periculoase decât tot ce a (de) generat el în cursul prezenței sale multimilenare pe Pământ.

Schimbările climatice, poluarea fizică, chimică, biologică, distrugerea habitatelor, sărăcia, foametea, lipsa asistenței sociale sunt dublate astăzi și de o acută criză ideologică. „A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât de amenințată astăzi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii” ( academician A. Pora).

Spațiile verzi constituie o ambianță deosebit de favorabilă pentru practicarea a numeroase activități recreative. Însăși trecerea printr-o zonă verde intravilană provoacă sentimente contrastante cu cele înregistrate atunci când traversează peisaje urbane în care predomină construcțiile iar crearea de noi zone verzi, protejarea, conservarea și extinderea celor existente, reprezintă un mijloc important de combatere a acțiunii factorilor poluanți, și de ameliorare a mediului de viață al oamenilor.

Aceste zone de verdeață au un rol ecologic esențial fiind mari producătoare de oxigen necesar vieții și contribuie la reducerea poluării fizice, chimice și microbiene, prin crearea unui microclimat favorabil, acționând direct asupra valorilor extreme ale diferiților factori de mediu (temperatură, vânt, umiditate atmosferică), ele contribuie la îmbunătățirea calității vieții omului prin realizarea mediului și cadrului favorabil recreării publice sau private în aer liber, prin îmbunătățirea și înfrumusețarea mediului antropic (localități, unități industriale) în care omul trăiește și muncește, influențând pozitiv starea psihică și fizică a acestuia. Unele spații verzi au o importanță științifică deosebită (grădini botanice, grădini zoologice, rezervații, parcuri naționale) sau o importanță culturală (grădini istorice, grădini-muzeu, grădini expoziționale).

Din perspectivă ecologică, spațiile verzi urbane sunt un adevărat moderator al impactului activităților umane asupra mediului înconjurător având o contribuție importantă la epurarea chimică a atmosferei. Prin procesul de fotosinteză, plantele consumă dioxid de carbon și eliberează oxigen, constituind, astfel, alături de planctonul din oceane, principalele surse de oxigen ale planetei.

Studiile actuale arată că un hectar de pădure produce, în medie, 10 t de oxigen pe an și consumă 14 t CO2, iar în decursul unei zile, o suprafață foliară de 25 m2 furnizează necesarul de oxigen pentru o persoană. Pe lângă epurarea chimică a atmosferei, ce menține bilanțul zi-noapte în favoarea producției de oxigen, vegetația realizează și o epurare fizică a acesteia prin reținerea prafului și pulberilor. Rezultatele cercetărilor științifice pun în evidență faptul că „o peluză de iarbă reține de 3- 6 ori mai mult praf decât o suprafață nudă, iar un arbore matur reține de 10 ori mai multe impurități decât o peluză de mărimea proiecției coroanei acestuia pe sol” În paralel cu epurarea chimică și fizică a atmosferei, vegetația realizează și o epurare bacteriologică a acesteia, distrugând o bună parte din microorganisme prin procesul de degajare a oxigenului și ozonului, îndeosebi de către conifere, și nu numai.

CAPITOLUL I

ELEMENTE TEORETICE PRIVIND SPAȚIILE VERZI

Spațiile verzi constituie o ambianță deosebit de favorabilă pentru practicarea a numeroase activități recreative. Însăși trecerea printr-o zonă verde intravilană provoacă sentimente contrastante cu cele înregistrate atunci când traversează peisaje urbane în care predomină construcțiile.

Clasificarea și amenajarea spațiilor verzi se face în raport cu criteriul de amplasare și de folosință iar zonele necesare odihnei și recreări se amplasează în locuri care prezintă cele mai avantajoase elemente naturale și care permit dezvoltarea normală a plantațiilor conform destinației terenurilor.

I.1 Spațiile verzi urbane

Termenul de spațiu verde este înscris în cadrul Legii nr. 24 din 15 ianuarie 2007 (legea privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi urbane) ca zona verde în cadrul orașelor și municipiilor, definită ca o rețea mozaicata sau un sistem de ecosisteme seminaturale, al cărei specific este determinat de vegetație (lemnoasă, arborescentă, arbustivă, floricolă și erbacee).

O altă definiție prezintă spațiul verde ca o zonă verde ce constă din teritorii ce au o valoare semnificativă de patrimoniu natural și care necesită protecție și/sau ecosisteme de o biodiversitate unică, amenințate de poluare, ca și coridoare ce leagă „insule” protejate izolate.

Dacă în trecut spații verzi erau numai în curțile diferitelor locuințe mai răsărite, odată cu creșterea densității populației umane și realizarea locuințelor supraetajate, s-a impus necesitatea păstrării și realizării conștiente a unor suprafețe verzi tot mai mari în orașe (Godeanu, Paraschiv, 2005). În prezent urbaniștii apreciază că un oraș, cu cât este mai mare, cu atât are nevoie de spații verzi mai mari per locuitor, acestea având influență asupra zonei învecinate pe distanțe diferite în funcție de tipul și mărimea spațiului verde.