Garantarea calității prin metode moderne - marcarea și etichetarea

Argument

Realitatea economică şi socială impune, ca o condiţie esenţială a oricărei activităţi eficiente, cooperarea agenţilor economici pe baza recunoaşterii reciproce a competenţelor şi responsabilităţilor, deoarece activitatea de asigurarea a calităţii nu se poate realiza decât într-o legătură foarte strânsă cu cerinţele consumatorilor.

În condiţiile unei economii moderne marca şi eticheta au un rol foarte important de identificare a produselor, de informare simplă şi rapidă consumatorilor, de educare a acestora, de înlesnire a operaţiilor comerciale şi astfel o foarte bună comunicare între industrie, comerţ şi consumator. Fiind componentele unui comerţ civilizat, procesele de marcare şi etichetare a produselor vin în sprijinul bunei colaborări dintre agenţii economici şi consumatori, condiţie esenţială pentru optimizarea desfăşurării operaţiunilor economice.

În condiţiile integrării în Uniunea Europeană, marcarea şi etichetarea reprezintă simboluri ale calităţii şi competitivităţii produselor pe piaţa europeană şi mondială.

Capitolul I

Calitatea produselor şi serviciilor

1.1. Conceptul calitate

Termenul „calitate” îşi are originea în cuvântul latinesc qualitas, derivat din qualis (care?, de ce natură?), care are semnificaţia de „atribut”, „caracteristică”, „proprietate” sau „fel de a fi”.

Conceptul general de calitate are o largă utilizare în diverse domenii: filosofie, economie, discipline tehnice. În practica economică, noţiunea de calitate a avut iniţial semnificaţia de „frumuseţe artistică”, apoi de „lucru bine făcut”. Producţia industrială a determinat termenul de „conformitate”, apoi „calitate a ofertei” (definită în raport cu cerinţele clientului).

În prezent, calitatea se poate defini ca:

- satisfacerea cerinţelor clientului;

- disponibilitatea produsului;

- un demers sistematic către excelenţă;

- conformitatea cu specificaţiile;

- zero defecte;

- corect de la prima încercare;

- corespunzător pentru utilizare;

- gradul de utilitate;

- aptitudinea de utilizare.

Profesorul A. Garwin, de la Harvard Business School a evidenţiat cinci orientări în definirea calităţii produselor:

1. Orientarea transcendentă consideră calitatea o entitate atemporală, fiind percepută de fiecare individ in mod subiectiv. Nu permite definirea clară a calităţii şi nici măsurarea ei. „Perfecţiunea în calitate şi în afaceri” sau „gustul perfecţiunii şi perfecţiunea gustului” presupun abordarea calităţii prin prisma acestei orientări.

2. Orientarea spre produs este opusă orientării transcendente. Calitatea este considerată o mărime ce poate fi măsurată exact şi este definită ca fiind ansamblul caracteristicilor de calitate ale produsului. Ca urmare diferenţele ce apar între caracteristici determină diferenţele calitative între produse sau servicii.

Exemple:

- calitatea fibrei de lână e considerată cu atât mai bună, cu cât fibra este mai lungă, mai ondulată şi mai fină;

- calitatea unui covor este considerată cu atât mai ridicată, cu cât desimea acestuia este mai mare;

- calitatea făinii este cu atât mai ridicată, cu cât conţinutul în gluten (%) este mai mare.

O asemenea abordare se regăseşte în special în lucrările de teorie economică şi de calimetrie: stabilirea unei corelaţii stricte între variaţia caracteristicilor şi nivelul calităţii produselor a favorizat introducerea modelării matematice pentru estimarea acestui nivel.

Adepţilor acestei orientări li se reproşează faptul că fac abstracţie de natura relaţională a calităţii, de dependenţa ei de un anumit sistem de referinţă, stabilit în funcţie de cerinţele clientului. În evaluarea calităţii pot fi luate în considerare o multitudine de caracteristici ale produsului, dar rezultatul acestei evaluări nu reprezintă o măsură a calitătii însesi.

3. Orientarea spre procesul de producţie

Potrivit acestei orientări, calitatea reprezintă conformitatea cu cerinţele (conformance to requirements). Calitatea este privită din perspectiva producătorului iar produsul este considerat de calitate, când corespunde specificaţiilor cuprinse în standarde, norme tehnice. De aceea orice abatere de la specificaţii înseamnă o diminuare a calităţii.

Exemple:

- în cazul unei ţesături, dacă se respectă specificaţiile privind rezistenţa, desimea, fineţea firelor, ţesătura este considerată ca fiind de calitate corespunzătoare;

- în cazul sticlei, dacă se respectă compoziţia chimică, temperatura de topire a materiilor prime, temperatura de recoacere, procedurile de fasonare, rezultă un produs conform cu cerinţele standardelor.

Pentru utilizator este posibil însă ca un produs realizat conform standardului să nu fie de calitate. De exemplu, un ceas elveţian poate să nu fie considerat de aceeaşi calitate cu un ceas realizat în Hong Kong, deşi ambele corespund specificaţiilor.

4. Orientarea spre costuri

Calitatea este definită prin costuri şi implicit prin preţurile la care sunt comercializate produsele. În Germania, de exemplu, 17% din persoanele chestionate apreciază calitatea produselor şi serviciilor în corelaţie directă cu preţurile de vânzare.