Delincvența juvenilă în mediul rural. asistența și consilierea minorului delincvent

ARGUMENT

Infractorii sunt oameni de lângă noi, care, din diferite

motive au fost marginalizaţi, discriminaţi, etc.

(Judecător Lorena Tarlion,”Revista de securitate comunitară nr.5/2002)

Schimbările produse în societatea românească în drumul ei spre dezvoltarea democraţiei şi constituirea statului de drept implică, prin natura lucrurilor, o nouă viziune şi asupra delicvenţei juvenile ca fenomen social deosebit de grav, inclusiv sub raportul eficienţei sancţiunilor de drept penal, aplicate şi concretizate în integrarea socială postpenală a foştilor infractori.

Problema delicvenţei juvenile nu este nicidecum o problemă nouă, dar se poate spune că s-a bucurat de o atenţie sporită în ultimii ani. Conştientizarea faptului că micul delicvent în vârstă de sub 18 ani de astăzi poate deveni marele criminal de mâine nu putea rămâne fără urmări.

Copiii de azi, viitorii adulţi pot fi ambiţioşi sau fără scrupule, se pot afirma prin fapte bune şi prin lupta dreaptă sau pot deveni violenţi, criminali, hoţi, pot fi oameni încrezători, cu o viaţă psihică echilibrată sau pot fi lipsiţi de vise, de dorinţe, iubirea sau lipsa iubirii îşi pune amprenta asupra dezvoltării individului.

Spre deosebire de alte grupuri – familia este un grup natural şi necesar. Acest lucru apare firesc dacă ne gândim că pentru copil familia reprezintă esenţialul, “a fi sau a nu fi” prin faptul de a se găsi aşezat prin naşterea sa într-un grup care-i va asigura alimentaţia, întreţinerea, prima educaţie. Constituind mediul social în care copilul se naşte şi se dezvoltă, familia exercită o puternică influenţă educativă prin diverse pârghii.

Climatul familial are o mare importanţă în formarea personalităţii copilului: moralul negativ determină apariţia unei stări de tensiune psihică cu consecinţe nefaste asupra gradului de intergrare familială şi socială. Familia trebuie să fie prima verigă care să-i asigure copilului mediul afectiv şi securizat de care acesta are nevoie.

Statisticile ne vorbesc despre o vârstă relativ scăzută, de până în 20 de ani, a celor care comit infracţiunile obişnuite. Vârsta critică este considerată cea cuprinsă în intervalul 15-17 ani. Studiind rata delicvenţei juvenile, mai precis prin numărul minorilor condamnaţi definitiv în România începând cu 1980, se poate observa faptul că, deşi în jurul anilor 1989-1991 curba înregistrează o oarecare scădere, fenomenul explodează de-a dreptul după anii 1992-1993. Aşadar, problema în cauză nu este una neglijabilă, ci înregistrează creşteri în numărul de cazuri şi importanţă.

70% din copiii în delincvenţa infantile-juvenilă devin delincvenţi la vârstă adultă. Acest procent ar trebui să ne îngrijoreze şi ar trebui acţionat la nivelul familiei, la nivelul şcolar şi societal pentru a stopa acest fenomen. Copiii sunt cei mai fragili şi sunt cel mai uşor de manipulat.

Copilul este vulnerabil şi are nevoie de protecţie specială datorită caracteristicilor specifice vârstei.

“De cele mai multe ori infractorii minori fac parte din familii cu o slabă coeziune morală, în care veniturile sunt utilizate pentru consum exagerat de alcool, jocuri de noroc etc. Aceste grupuri încurajează direct sau tacit opţiunea tinerilor pentru infracţionalitate. Astfel de familii se evidenţiază printr-un climat dezorganizat, certuri şi stări conflictuale între soţi, între părinţi şi copii. Toate acestea influenţează negativ personalitatea tânărului.”

Nu întotdeauna familiile infractorului juvenil aparţin categoriilor sociale defavorizate, se întâlnesc şi cazuri în care aceştia provin din familii extrem de bine situate social, dar care nu se preocupă suficient de copiii lor.