Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 72 în total
Cuvinte : 26650
Mărime: 123.82KB (arhivat)
Publicat de: Corneliu Ciobanu
Puncte necesare: 12
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Prof. Hinescu Arcadie
Lucrarea de licenta prezinta exemplificare ale mixului de marketing in cadrul unei mari companii americane.

Extras din licență

Capitolul 1

1.1. Introducere. Marketing-ul. Concepte.

Universalitatea marketingului reflectă o realitate obiectivă exprimată prin difuzarea largă a marketingului, practic, în toate domeniile activităţii umane.

Marketingul a apărut, sub aspectul unor activităţi practice coerente şi al unor teoretizări ale acestora, în SUA, pe fondul cadrului deosebit de favorizant al modului specific de dezvoltare a economiei şi societăţii americane, al dinamismului economic şi social din aceasta ţară. Faţă de ideea acreditată iniţial, că marketingul s-a născut în Statele Unite odată cu revoluţia industrială, în prezent majoritatea autorilor plasează începuturile sale în secolul XX. Drept argument în acest sens este prezentat şi faptul ca însuşi termenul de marketing s-a regăsit în mediul universitar american abia la începutul acestui secol.

Termen de origine anglo-saxonă, marketingul derivă din participiul prezent al verbului ’’to market’’, a cărui semnificaţie este aceea de a desfăşura tranzacţii de piaţă (cuprinzând ideea de acţiune continuă), respectiv de a cumpăra şi a vinde. Privit strict prin prisma semnificaţiei sale etimologice, marketingul ar defini, astfel, actul, procesul schimburilor în spaţiul pieţei. O asemenea accepţiune, deşi aparent corectă, apare însă ca fiind prea puţin corespunzătoare faţă de realitate neputând reliefa bogaţia, complexitatea de semnificaţii a marketingului.

În evidenţierea semnificaţiei marketingului, se ia, de regulă ca punct de plecare definiţia formulată de Asociaţia Americană de Marketing ( A.M.A.), definiţie ce s-a bucurat de o largă circulaţie în rândul specialiştilor. Potrivit acesteia, marketingul vizează „realizarea activităţilor economice care dirijează fluxul de bunuri şi servicii de la producător la consumator sau utilizator”. Într-o astfel de accepţiune, marketingul apare ca o forţă ce urmăreşte să asigure, prin promovare şi distribuţie, satisfacerea raportului cerere-ofertă.

Mai concret, din această definiţie rezultă că marketingul: se referă la un complex

de activităţi economice; are sub incidenţa sa atât bunurile cât şi servicile; urmăreşte să orienteze fluxul de bunuri şi servicii de la producători până la purtătorii cererii; se referă atât la destinatarii bunurilor de consum final cât şi la cei ai bunurilor de consum intermediar.

Philip Kotler, în cărţile sale iniţiale defineşte: "Marketingul este o activitate menită să satisfacă nevoile şi dorinţele prin procese de schimbare". Se poate adăugă la definiţiile lui Kotler şi Norris un răspuns al "Chartered Institute of Marketing" (CIM). Definiţia asociaţiei afirmă că marketingul este "procesul managerial de anticipare, identificare şi satisfacere a cerinţelor clienţilor într-un mod profitabil". De aceea, marketingul operativ include procesele de analiză de marketing, dezvoltarea unui nou produs, administrarea ciclului de viaţă al unui produs, stabilirea preţului, administrarea canalului precum şi promoţiile.

Adoptarea conceptului de marketing presupune, între altele, utilizarea unui sistem adecvat de conducere prin intermediul căruia se urmăreşte sincronizarea permanentă cu mediul în care îşi desfaşoară activitatea. Acest sistem trebuie să permită întreprinderii încadrarea acţiunilor sale într-o anumită perspectivă, prin formularea unor strategii de dezvoltare care să asigure mobilizarea forţelor ei umane, materiale şi financiare în vederea atingerii obiectivelor şi scopurilor fixate.

Definirea domeniului de activitate al întreprinderii, stabilirea locului şi rolului, a naturii şi finalităţii ei, trebuie tratate cu cea mai mare responsabilitate. Pe bună dreptate, Peter F. Drucker sublinia că neluarea în considerare la nivelul corespunzător a acestor elemente reprezintă, probabil, cea mai importantă cauza a insuccesului întreprinderilor. Importanţa acestei laturi a conducerii strategice creşte tot mai mult în condiţiile dinamismului economico-social contemporan, care obligă întreprinderile la frecvente schimbări strategice, presupunând, între altele, modificarea structurii produselor sau serviciilor realizate şi asigurarea de noi pieţe de desfacere. În acest sens, deosebit de elocvent este, spre exemplu, efortul producătorilor de automobile de a se adapta restricţiilor severe impuse de criza energetică declanşată după anul 1973, prin găsirea unor strategi de dezvoltare.

O condiţie importantă pentru realizarea finalităţii întreprinderii prezintă, în continuare, formularea unui set de obiective, care să exprime în termen operaţional performanţele anticipate, să oglindească gradul de eficienţă a procesului de conversiune a resurselor întreprinderii.

Strategia de piaţă reprezintă o componentă (adesea poate fii cea mai importantă) a strategiei generale de dezvoltare a întreprinderii. Prin aceasta se stabileşte în mod sintetic raportul dintre întreprindere şi mediul ambiant, poziţia pe care întreprinderea trebuie să şi-o asigure în interiorul mediului pentru a-şi realiza finalitatea în condiţiile unei eficienţe corespunzătoare. O strategie de piaţă adecvată este aceea conform căreia întreprinderea face o selecţie corectă a segmentelor spre care îşi concentrează eforturile de marketing, cărora li se adresează cu produsul potrivit, pe care-l oferă în cel mai potrivit loc, la preţul potrivit şi însoţit de o promovare corespunzătoare, urmărind să-şi realizeze astfel obiectivele stabilite pentru o anumită perioadă. Se apreciază, că formularea strategiei de piaţă reprezintă punctul central al programării de marketing.

Preview document

Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 1
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 2
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 3
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 4
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 5
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 6
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 7
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 8
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 9
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 10
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 11
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 12
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 13
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 14
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 15
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 16
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 17
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 18
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 19
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 20
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 21
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 22
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 23
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 24
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 25
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 26
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 27
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 28
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 29
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 30
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 31
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 32
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 33
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 34
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 35
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 36
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 37
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 38
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 39
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 40
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 41
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 42
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 43
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 44
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 45
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 46
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 47
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 48
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 49
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 50
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 51
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 52
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 53
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 54
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 55
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 56
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 57
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 58
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 59
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 60
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 61
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 62
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 63
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 64
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 65
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 66
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 67
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 68
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 69
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 70
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 71
Mixul de Marketing în Cadrul Companiilor Americane - Pagina 72

Conținut arhivă zip

  • Mixul de Marketing in Cadrul Companiilor Americane.doc

Alții au mai descărcat și

Mixul de Marketing la SC Prodsafe SRL

INTRODUCERE Putem aprecia că marketingul este o filozofie de afaceri, care are în centrul clientul cu nevoile sale, pe care organizaţia le...

Mixul de Marketing

Introducere Relatiile marketingului cu activitatile comerciale rezulta din conditionarea reciproca a celor doua coordonate cererea si oferta, care...

Analiza Mix-ului de Marketing în Cadrul Firmei SC Steilmann România SRL

Introducere S.C Steilmann România S.R.L este o companie de producție și retail de confecții textile, cu sediul în Wattenscheid, Germania. In anul...

Analiza componentelor principale

Analiza clusterelor a fost folosita în marketing pentru a servi unei varietati mari de scopuri, incluzând urmatoarele: • Segmentarea pietei. De...

Te-ar putea interesa și

Lucrare de licență - marketingul direct - o alternativă în politica de promovare a firmei

CAPITOLUL 1 –BAZELE MARKETINGULUI DIRECT Explicarea continutului conceptual al comunicÎrii reprezinta o misiune destul de spinoasã pentru cÎ...

Politica promoțională a firmei Coca Cola

INTRODUCERE Această lucrare a fost realizată cu scopul de a analiza componenţa promoțională a mixului de marketing din cadrul companiei Coca-Cola....

Piața cafelei din România - Jacobs

KRAFT FOODS ROMÂNIA I. Prezentarea companiei KRAFT FOODS ROMÂNIA 1. Istoricul companiei. Am ales a prezenta o companie de prestigiu, care şi-a...

Tehnici promoționale utilizate în procesul comunicării de compania Avon Cosmetics România

Lucrarea de faţă ce are ca temă principală “Analiza mixului de marketing în cadrul companiei AVON Cosmetics România” abordează o temă extrem de...

Aspecte ale publicitatii, ale comunicării și ale promovării în cadrul companiei Coca-Cola

ARGUMENT Coca-Cola este astăzi, indiscutabil, un adevărat mit al mărcilor, un simbol al mondializării și al societății de consum. Băutura și...

Marketingul Direct și Comunicarea Promoțională

Introducere Din punct de vedere etimologic, substantivul comunicare provine din latinescul comunicatio care semnifică împărtăşire, conversaţie....

Plan de publicitate

Rezumat introductiv La inventarea Coca Cola din 1886 nimeni n-ar fi putut preconiza evoluţia spectaculoasă a acesteia. La 12 decenii de la...

Mixul de Marketing al SC Schaeffler România SRL

I.Prezentarea generală a societatii Maria-Elisabeth şi Georg Schaeffler, mamă şi fiu, deţin împreună unul dintre cei mai mari producători mondiali...

Ai nevoie de altceva?