Îngrijirea pacientului cu ulcer gastric

INTRODUCERE

Ulcerul gastric continuă să fie o problemă medicală majoră. Provoacă dureri puternice și tulburări digestive la aproximativ 10% din oameni în anumite perioade ale vieții lor, iar în urma unora complicații severe.

Suferințele tardive care succed uneori chirurgiei gastrice sunt cel puțin în egală măsură urmarea stabilirii tardive ale unor indicații operatorii, a efectuării nejustificate de prelungire a unor tratamente medicale conservatoare și aplicarea acțiunii chirurgicale în stadii avansate de îmbătrânire sau constituirea complicațiilor grave ale bolii.

Trebuie să ne dăm seama de răspunderea pe care o avem, nu numai față de bolnavul de sub îngrijirea noastră ci față de societatea în mijlocul căreia trăim.

Să nu uităm ca omul operat de ulcer va trebui poate, să renunțe la activitatea sa zilnică, să-și schimbe obiceiurile de viață sau chiar locul de muncă, deci să tratăm pacientul așa cum nouă ne-ar plăcea sa fim tratați dacă am fi in locul lui.

I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI DIGESTIV

1. APARATUL DIGESTIV

Aparatul digestiv cuprinde un grup de organe a căror funcție principală este digestia. Tubul digestiv este alcătuit din urmatoarele segmente: gură, faringe (cu dubla apartenență), esofag , stomac , intestinul subțire și intestinul gros, organe la nivelul cărora se realizează digestia alimentelor și ulterior absorția lor. În același timp, la nivelul ultimului segment al tubului digestiv, rectul, se realizează eliminarea resturilor neabsorbite - prin actul defecației.

Cavitatea bucală: este porțiunea inițială a tubului digestiv, alcătuită din organe și diverse țesuturi. Superior este limitată de bolta palatina, inferior de planșeul bucal, lateral de obraji, anterior de buze și posterior se continuă cu faringele. Cavitatea bucală este căptusită cu mucoasa bucală, în interiorul cavitații bucale se gasesc arcadele dentare, limba. Funcțiile pe care le îndeplinește gura sunt:

funcția de masticație pentru formarea bolului alimentar, începutul digestiei glucidelor sub acțiunea ptialinei salivare, funcția de fonație, funcția receptoare, funcția de apărare și funcția fizionomică.

Faringele: este un organ care aparține atât aparatului digestiv, cât și aparatului respirator. El se află situat în partea posterioară a cavitații bucale și se continuă cu esofagul. Căptușit cu o mucoasă, este bogat în țesut limfoid. În faringe se găsesc amigdalele palatine, amigdala faringiană pe peretele posterior și amigdala linguală la radăcina limbii legate între ele prin numeroase vase limfatice și formând inelul limfatic Waldeyer.

Funcția faringelui: funcția de conducere a bolului alimentar către esofag și funcția de apărare împotriva infecțiilor, care pot patrunde pe cale digestivă sau pe cale respiratorie .

Esofagul: este legătura tubulară dintre faringe și stomac. Prin el trece bolul alimentar, nu are rol în digestie sau absorbție.

Structura esofagului conține patru straturi de la interior la suprafață:

- Tunica mucoasă : are culoare albicioasă și prezintă cute longitudinale care se șterg prin distensia esofagului , cauzată de trecerea bolului alimentar. Mucoasa are în structura sa un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat.

- Tunica submucoasă : este bine dezvoltată și conține glande esofagiene de tip acinos , ce secretă mucus ce ușurează înaintarea bolului alimentar.

- Tunica musculară: este formată dintr-un strat de fibre longitudinale la exterior și un strat de fibre circulare la interior. În treimea superioară ambele straturi de fibre sunt striate , în timp ce în treimea inferioară fibrele striate sunt înlocuite de cele netede.

- Tunica externă (adventicea) este o tunică conjunctivă care se continuă în sus cu adventicea faringelui.