Aportul psihoterapiei cognitiv-comportamentală la ameliorarea și îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților cu tulburări depresive

INTRODUCERE

În societatea contemporană, omul este martorul unor schimbări socioculturale intense. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem expuşi unor dereglări sociale, psihice şi somatice cum ar fi: situaţii de pierdere, de dezamăgire, de eşec,stres, şomaj, conflicte. Aceste influenţe dăunează personalităţii umane şi ea se dezechilibrează atât pe plan existenţial cât şi la nivelul relaţiilor interpersonale.

Depresia este o problemă de sănătate publică serioasă din cauza ratei din ce în ce mai crescute a incidenţei, fapt pentru care ne-am gândit să alcătuim o lucrare de licenţă în care să dezvoltăm această problematică şi de asemenea să evidenţiem remediile bazate pe terapiile cognitive-comportamentale.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifice şi să modifice cognițiile, credinţele şi comportamentele maladaptative ajutând-i pe pacienţi să găsească singuri soluţii la rezolvarea problemelor prezente şi a celor viitoare. Demersul terapeutic pune accentul pe tehnicile de restructurare atitudinală, apelând la principiile învăţării pentru a obţine modificări în sfera comportamentului. Obiectivul major al psihoterapiei cognitiv comportamentale este de a produce o schimbare a personalităţii individului care să îi permită o mai bună adaptare faţă de sine şi faţă de ceilalţi.

Psihoterapia este limitată în timp, are obiective clar definite, rezultate evidente, de cele mai multe ori posibil de cuantificat. Uneori însă sentimentul de tristeţe depăşeşte limitele obişnuite şi atunci vorbim despre o tulburare, care afectează viaţa persoanei în toate domeniile: profesional, familial, relaţii interumane. Atunci când persoana respectivă nu primeşte suportul şi îngrijirea adecvată se poate ajunge chiar la sinucidere.

Depresia se caracterizează prin plâns frecvent, sentimente de culpabilitate, iritabilitate, anxietate, tensiune psihică, trăirea sentimentului de tristete, tendinţa de retragere, lipsa de energie, dificultăţi de concentrare, scăderea apetitului, somn dificil.

Depresia se manifestă diferit de la o persoană la alta. Unii se simt "dărâmaţi" pentru o perioadă mai lungă de timp, în timp ce la alte persoane trăirile de depresie vin si pleacă. În cazul în care o persoană are episoade scurte de depresie uşoară, aceasta poate fi capabilă să îşi continue viaţa profesională şi să facă faţă activităţilor cotidiene. În cazurile severe de depresie, persoana respectivă poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la incapacitatea de a efectua activitaţile de rutină şi poate avea gânduri de suicid. În aceste cazuri, consultul unui specialist şi urmarea unui tratament sunt esenţiale. Depresia poate fi declanşată de consumul unor medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru îndepărtarea durerii sau steroizii; de obicei simptomele depresive dispar odată ce medicamentul este oprit .

Cel mai adesea depresia este declanşată de moartea unei persoane dragi, săracia, dificultăţile familiale, probleme medicale grave proprii sau ale unei persoane apropiate.

Alţi factori de risc sunt consumul de alcool, substanţe ilegale, menopauza, infecţiile, oboseala, naşterea recentă, artrita, bolile cardiace sau cancerul.

Vârstnicii care trec de la o viaţă independentă la o viaţă în care depind de ceilalţi au adeseori depresie. Simptomele depresiei pot fi subtile la început şi din acest motiv poate fi dificil de recunoscut că acestea pot avea legatură între ele si că persoana respectivă ar putea avea depresie. Dacă o persoană are un episod de depresie, probabilitatea ca aceasta să revină la un anumit moment al vieţii acelei persoane, este mai mare decât la restul oamenilor care nu au avut niciodată depresie.

În cercetarea de faţă ne-am îndreptat atenţia asupra unui lot de subiecţii cu diagnosticul “depresie“. A fost aleasă această formă patologică deoarece manifestările cognitiv comportamentale specifice acestei boli sunt extrem de marcante, ceea ce face ca simptomatologia să fie uşor observabilă iar rezultatele, de asemenea uşor de evidenţiat, starea de bine a pacientului fiind cel mai bun indicator al eficienţei procesului terapeutic. Lucrarea se centrează asupra demersurilor prin terapie cognitiv comportamentală, rolul şi locul acestora în intervenţia terapeutică.

În prima parte a lucrării sunt prezentate bazele terapiei cognitiv comportamentale,realizând astfel o sinteză a literaturii de specialitate.Scopul acestei lucrări constă în demonstrarea faptului că terapia cognitiv comportamentală este benefică pentru ameliorarea depresiei .

Cea de-a doua parte a lucrării o reprezintă cercetarea. Aceasta a constat într-un studiu pe 33 pacienţi dintre care17 internaţi şi 16 pacienţi trataţi în ambulatoriu. Cercetarea a fost structurată în trei etape distincte şi anume în prima etapă s-a urmărit evaluarea preliminară a pacientilor, în cea de-a doua etapă s-au aplicat tehnicele de intervenţie psihoterapeutică iar în etapa a treia s-a făcut o evaluare finală.

În urma cercetării s-a demonstrat că terapia cognitiv comportamentală este benefică pentru ameliorarea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor cu tulburări depresive.

CAPITOLUL I

PREMISE TEORETICE PRIVIND PSIHOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

1.1. Obiective, principii şi forme ale psihoterapiei comportamentale

Terapia comportamentală, metoda de tratament psihoterapeutică bazată pe legile şi principiile învăţării, îndeosebi pe acelea ale condiţionării, cu scopul de a înlocui atitudinile neadecvate cu altele, mai bine adaptate.(Larousse, 2000, pag. 315)

“Terapia comportamentală îşi are originea în cercetările lui I.P.Pavlov şi ale behaviorismului. Ea constituie un sistem coerent a cărui cheie de boltă este noţiunea de întărire.

Fundamentele teoretice ale acestei metode psihoterapeutice le reprezintă comportamentul şi teoriile învăţării. În cazul comportamentului, se aplică de la datele oferite de teoria behavioristă. Conform acestui punct de vedere, Watson propune eliminarea din cercetarea psihologică a fenomenelor de conştiinţă, studierea exclusivă a comportamentului obiectiv şi manifest. Se postulează în felul acesta că orice comportament uman este un comportament învăţat . Un rol esenţial revine mediului, prin acţiunea stimulilor asupra individului şi a efectelor produse de acesta, aşa cum: