Atacul de panică și tulburările anxioase

INTRODUCERE

„Psihoterapia este un proces interacţinal conştient şi planificat ce-şi propune să influenţeze tulburările de comportament şi stările de suferinţă care, printr-un consens (între pacienţi, terapeut şi grupul de referinţă), sunt considerate ca necesitând un tratament, prin metode psihologice, (prin comunicare, cel mai adesea verbală, dar şi neverbală), în sensul unui scop bine definit, pe cât posibil elaborat în comun (minimalizarea simptomelor şi/sau schimbarea structurală a personalităţii), cu ajutorul unor tehnici ce pot fi învăţate în baza unei teorii a comportamentului normal şi patologic. În general, aceasta implică o relaţie emoţională solidă”

Într-o lucrare recentă, A. Beck definşte terapia cognitivă: „terapia cognitivă se bazează pe o teorie a personalităţii care afirmă că felul în care cineva gândeşte determină în mare măsură felul în care simte şi se comportă. Terapia este un proces colaborativ, între terapeut şi pacient, de cercetare empirică, testare a realităţii şi rezolvare de probleme. Interpretările şi concluziile neadaptative ale pacientului sunt considerate ipoteze testabile. Pentru examinarea unor interpretări alternative şi generarea unor argumente contrare ce stimulează credinţe mai adaptative şi conduc la schimbare terapeutică sunt utilizate experimente comportamentale şi proceduri verbale”.

Abordarea cognitiv-comportamentală pune un accent deosebit pe formularea conceptelor în termeni operaţionali şi pe validarea empirică a rezultatelor tratamentului.

Rezolvarea de probleme reprezintă o latură importantă a tratamentului. Toate aspectele psihoterapiei sunt descrise în mod explicit pacientului, acesta colaborând cu terapeutul în planificarea unor strategii de rezolvare a problemelor care îi deranjează pe pacient. Psihoterapia este limitată în timp şi are obiective clar definite.

Tehnici specifice psihoterapiei cognitiv-comportamentale: identificarea gândurilor negative, modificarea gândurilor negative şi a comportamentelor aferente (raţionalizarea, furnizarea unor informaţii cu privire la mecanismele anxietăţii, distragerea, programarea activităţilor, verificarea veridicităţii gândurilor negative automate, experimentarea în sfera comportamentului), tehnici de relaxare, prevenirea recăderilor.

Lucrarea de faţă şi-a propus aplicarea tehnicilor psihoterapiei cognitiv-comportamentale în cazul a trei pacienţi cu atacuri de panică. Am urmărit ca obiectivele terapeutice generale: reducerea gradului de disonanţă cognitivă şi afectivă, prin explicarea anxietăţii şi a atacurilor de panică; modificarea cogniţIilor negative şi a gândurilor automate negative - reevaluarea situaţiei prezente pentru o reducere a caracterului catastrofic; furnizarea unor instrumente şi strategii de luptă împotriva atacurilor de panică; inducerea unui mai bun control corporal şi afectiv; training asertiv (pentru o mai bună autovalorizare şi ameliorarea nivelului afectiv la care acţionează anxietatea - Bourne); ameliorarea imaginii de sine şi creşterea încrederii în sine. La sfârşitul şedinţelor de terapie, simptomatologia tuturor pacienţilor s-a redus semnificativ.

CAPITOLUL 1

PREMISE TEORETICE

ATACUL DE PANICĂ

Diagostic conform DSM - IV

Caracteristica esenţială a unui atac de panică o constituie o perioadă distinctă de frică sau de disconfort intens, acompaniată de cel puţin 4 dintre 13 simptome somatice sau cognitive. Simptomele pot fi somatice sau de natură cognitivă şi includ palpitaţiile, transpiraţia, tremorul sau trepidaţia, senzaţia de scurtare a respiraţiei sau de strangulare, senzaţia de sufocare, durere sau disconfort precordial, greaţă sau detresă abdominală, ameţeală sau vertij, derealizare sau depersonalizare, frica de a nu-şi pierde controlul sau de "a nu înnebuni", frica de moarte, parestezii, frisoane sau valuri de căldură. Atacul debutează brusc şi escaladează rapid până la intensitatea sa maximă (de regulă în 10 minute sau mai puţin) şi este adesea acompaniat de sentimentul de pericol sau de moarte iminentă şi de dorinţa de a scăpa. Anxietatea caracteristică atacului de panică poate fi diferenţiată de anxietatea generalizată prin natura sa aproape paroxistică, distinctă şi severitatea sa, de regulă mai mare. Atacurile care satisfac toate celelalte criterii, dar care au mai puţin de 4 simptome somatice sau cognitive, sunt denumite atacuri cu simptome limitate.