Rolul Negocierii în Asigurarea Stării de Legalitate a Adunărilor Publice

INTRODUCERE

Negocierea este un talent, un har înnăscut, dar şi o abilitate dobândită prin experuenţă, formare şi învăţare.Meseria de negocitor este de elită în afaceri, în diplomaţie, în politică şi nu numai.

În viaţă în general, dacă stăpâneşti arta negocierii ai o şansă în plus să câştigi mai mult şi să păstrezi o reputaţie de neştirbit in faţa partenerului.Trebuie precizat faptul că negocierea înseamnă „un joc” în care participanţii negociază de pe poziţii egale, deci ei sunt parteneri. Când negociezi bine poţi să orientezi, să influenţezi şi să manipulezi paetenerul pentru a-l face să coopreze. Jocul este „Hai să câştigăm împreună!”.

Elementele de tactică şi strategie, capcanele şi trucurile retorice, ca şi cunoştinţele de psihologie a percepţiei pot juca un rol decisiv în obţinerea de avantaje mari în schimbul unor concesii mici.

În sens larg, negocierea apare ca o formă concretă şi interactivă de comunicare interumană în care două sau mai multe părţi, aflate în conflict (dezacord), urmăresc să ajungă la o înţelegere care rezolvă o problemă comună sau atinge un scop comun.

Important de menţionat este faptul că negocierile nu urmăresc întotdeauna rezolvarea unor neînţelegeri. Adesea ele sunt purtate pentru efectele lor colaterale, cum ar fi: câştigarea de timp, împiedicarea degenerării situaţiei în conflict etc.

Rolul negocierii în asigurarea stării delegalitate a adunărilor publice este fundamentat pe principiul rezolvării în mod paşnic al conflictelor de orice natură din domeniul ordinii publice.

Conform Legii de Organizare şi Funcţionare a Jandarmeriei Române nr. 550/2004, rolul de a înfăptui principiul sus-amintit revine comandantului de dispozitiv, în lipsa unei prevederi în statul de organizare a postului de negociator. Prin urmare orice comandant trebuie să posede cunoştinţe de bază în domeniul negocierii.

Prezenta lucrare cuprinde studiul noţiunilor generale despre negociere, cadrul psihologic şi legal al adunărilor şi manifestaţiilor publice, pe care Jandarmeria Română este îndrituită să le gestioneze conform normelor legale, iar în ultimul capitol sunt prezentate tehnici şi tactici de negociere care pot fi folosite cu succes de către orice comandant.

CAP. I NOŢIUNI GENERALE DESPRE NEGOCIERE

1. NEGOCIEREA – FORMĂ PRINCIPALĂ DE COMUNICARE ÎN RELAŢIILE INTERUMANE

1.1. CONCEPTUL DE NEGOCIERE

Teoria negocierii aparţine domeniului sociologiei şi psihologiei sociale, mai exact segmentului care studiază comportametul uman în diferite situaţii şi modul în care oamenii vor să apară în faţa semenilor lor.

Negocierea trebuie privită drept cel mai eficient mijloc de comunicare, având avantajul că realizează, cel puţin teoretic, efectul dorit. Ea apare ca o necesitate într-o situaţie în care părţile participante interacţionează în dorinţa de a ajunge la o soluţie acceptabilă, în una sau mai multe probleme sau pentru stingerea unui conflict.

Deoarece oamenii sunt aceia care realizează negocierile şi pentru că tot ei le apreciază prin subiectivismul gândirii lor, considerăm că prin negociere trebuie să înţelegem un proces prin care toţi cei implicaţi pot fi câştigători. Orice dorinţă care implică satisfacţie, ca şi orice necesitate ce trebuie satisfăcută – atâta timp cât ele nu depind exclusiv de individ – se transformă într-un „proces de negociere”, iar succesul negocierii este definit în funcţie de comportamentul uman, de reacţiile şi conduitele individuale.

O defriniţie a negocierii sau nişte reţete fixe nu pot exista atâta timp cât ele sunt instrumente la îndemâna oamenilor, iar oamenii au trăsături, comportamente şi abilităţi diferite. Negocierea presupune în cadrul interrelaţiei un set de concesii reciproce repetate până la atingerea echilibrului, pe care fiecare îl apreciază în funcţie de informaţiile de care dispune şi de nevoile sale. Desigr, în cele mai multe cazuri este privită drept forma de comunicare al cărei scop constă în rezolvarea de probleme cu caracter civil, în general, şi comercial, în special. Este sensul restrâns al noţiunii de negociere, cel mai des utilizat.

În sens larg, prin negociere se înţelege acţiunea de a purta discuţii, în vederea ajungerii la o înţelegere. De altfel, şi în DEX negocierea este definită drept „o acţiune, prin care se tratează cu cineva încheierea unei convenţii economice, politice, culturale etc” sau „o acţiune de intermediere, de mijlocire a unei afaceri”.

Circumscriind negocierea în domeniile specifice de activitate, definirea acesteia este tot mai variată. Potrivit Dicţionarului de economie plitică negocierea este przentată în sensul de „tratative multilaterale cu privire la probleme de interes comun”; Dicţionarul diplomatic prezintă negocierea ca pe o „funcţie centrală a diplomaţiei şi mijlocul cel mai important şi mai eficient de rezolvare pe cale paşnică a diferendelor şi conflictelor internaţionale, independent de natura şi amploarea acestora”.

În concluzie, având cele prezentate, domnul Conferenţiar Universitar doctor GHEORGHE PISTOL defineşte negocierea ca fiind forma principală de comunicare, un complex de procese, de activităţi, constând în contacte, întâlniri, consultări, tratative desfăşurate între doi sau mai mulţi parteneri, în vederea realizării unei înţelegeri.

1.2. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE NEGOCIERII

a) Procesul de negociere este un fenomen social ce presupune existenţa unei comunicări între oameni;

b) Negocierea este un proces organizat, în care se doreşte, pe cât posibil, evitarea confuntărilor şi care presuune o permanentă competiţie. Această caracteristică rezultă din faptul că toţi participanţii la o negociere fac anumite propuneri. O parte din succes va fi asigurat de corectitudinea propriilor propuneri şi de capacitatea de a anticipa propunerile celorlalţi;

c) Negocierea este un proces cu finalitate precisă, ce presupune armonizarea intereselor. Ea are drept obiective realizarea unui acord de voinţă, a unui consens, şi nu neapărat a unei victorii; ambii parteneri (şi nu adversari) trebuie să încheie procesul de negociere cu sentimentul că au realizat maximul posibil din ceea ce şi-au propus;

d) Negocierea este, prin excelenţă, un proces competitiv, partenerii urmarind atât satisfacerea unor interese comune, cât şi a unora contradictorii, ce reclamă o serie de eforturi prin care se urmăreşte evitarea confruntării şi ajungerea la soluţii reciproc avantajoase.