Cuprins
- Intruducere.6
- I.Cadrul istoric din a doua jumatate a sec. al XIX-lea. Unirea Principatelor Române.7
- I.1. Organizarea de stat a Ţării Româneşti şi Moldovei în perioada 1848-1856.8
- I.2. Unirea Principatelor. Începutul domniei lui Cuza.11
- II . Programul reformator al lui Cuza cu privire la Biserică.14
- II.1. Secularizarea averilor mănăstireşti .14
- II.1.1. Situaţia mănăstirilor la urcarea pe tron a lui Alexendru Ioan Cuza.15
- II.1.2.Conflictele dintre Domnitor, monahii greci şi Patriarhia Ecumenică.16
- II.1.3. Călugării constituiţi în “autorităţi greceşti şi naţie.18
- II.1.4. Termenul de compromis, potrivit protocolului XIII .20
- II.1.5.Rolul diplomatic al lui Alecsandri, Negri şi atitudinea Marilor puteri .21
- II.1.6. Înglobarea veniturilor mănăstireşti în bugetul statului.22
- II.1.7. Conferinţele de arbitraj.23
- II.1.8. Acţiunea grecilor în străinătate şi despăgubirile în bani.26
- II.1.9. Situaţia politică în Europa. Atitudinea hotărâtă a Franţei de a nu recunoaşte niciodată comunităţilor greceşti dreptul de proprietate.27
- II.1.10. 13/25 decembrie 1863. Legea secularizării. Înştiinţarea Porţii. Răsunetul în ţară.29
- II.1.11. Opinia statelor occidentale cu privire la legea secularizării.31
- II.1.12. Conferinţa ad-hoc a reprezentanţilor Marilor Puteri de la Constantinopol din 1864. Efectele ei.33
- II.1.13. Comisia internaţională. Titlurile de proprietăţi. Despăgubirea în bani. Împrumutul extern.35
- II.2. Înfiinţarea unei autoriţăţi sinodale centrale.37
- II.3 Regulamentul pentru alegerea membrilor Sinodului General al Bisericii Române.39
- II.4 Organizarea şi reglementarea schimei monahale.41
- II.5 Legea pentru înmormântări. Legea Comunală. Codul Civil.Legi pentru reglementarea învăţământului teologic şi a limbii de cult.43
- II.6 Legea pentru numirea ierarhilor, contestată de unele personalități ale vremii.45
- III. Evaluarea reformelor lui Cuza şi impactul lor asupra Bisericii OrtodoxeRomâne.47
- III.1. Procesul secularizării, act de reîntregire național-teritorială dar și de stopare a implicării puterilor străine în viața Bisericii și a țării .47
- III.2 Legea sinodală o înfăptuire remarcabilă pentru Biserică.52
- III.3 Legea călugăriei, un act dramatic pentru viaţa Bisericii, dar necesar.54
- III.4 Legea comunală şi Codul Civil, transferul problemelor civile din seama Bisercii în atenţia Statului.56
- III.5 Legea pentru numirea ierarhilor, o necesitate istorică.57
- Concluzii.60
- Bibliografie.62
- Curriculum Vitae.66
- Declaraţie de onestitate.67
Extras din licență
Introducere
Personalitate remarcabilă a istoriei românilor, Alexandru Ioan Cuza şi-a legat indisolubil numele de Unirea Principatelor, act care a marcat procesul de constituire a României moderne. Ales Domnitor al Moldovei şi Munteniei, unite prin persoana sa, Alexandru Ioan Cuza a iniţiat, în timpul scurtei sale domnii – 1859-1866 – un amplu program de reformare care au transformat din temelii structura societăţii româneşti. Prin opera sa înnoitoare, „Domnul Unirii”, a contribuit în mod esenţial la progresul şi modernizarea ţării. Patriotismul care l-a călăuzit în toate acţiunile sale l-a situat în conştiinţa poporului nostru alături de marile glorii ale trecutului.
Lucrarea de faţă urmăreşte de a contura mai bine programul de reformare bsericească a marelui Domnitor, prin care se arată marea sa personalitate şi iubirea de ţară şi de dreptate care l-au călăuzit în toată viaţa sa.
Identificându-se cu aspiraţiile de libertate, dreptate şi progres social, Domnitorul Unirii, prin reformele structurale pe care le-a iniţiat şi înfăptuit, a contribuit în mod decisiv la progresul societăţii româneşti şi al Bisericii străbune, ajutându-le în dezvoltarea lor în plan spiritual, social şi administrativ. Animat de o dragoste fierbinte faţă de patrie, întruchipând cu cinste dreptul de afirmare liberă şi demnă a naţiunii sale, neabătut şi intransigent când era vorba de ţară, Cuza neîndoielnic este şi rămâne un ilustru conducător al naţiunii române, unul dintre principalii făuritori ai României moderne.
Este lucru ştiut de toţi, că până în secolul XIX Ţările Române s-au dezvoltat într-un ritm într-adevăr slab. Sistemul general de conducere continua să fie, în secolul XIX, cel vechi, feudal. De abia actul Unirii de la 1859 a făcut posibilă consolidarea Principatelor în interior şi în afară, datorită, în mare parte, guvernului de atunci şi mai ales Domnitorului Cuza, care a proiectat şi impus o mulţime de reforme în acest sens.
Îndrăzneţul plan al reformelor lui Alexandru Ioan Cuza era o adevărată binefacere pentru ţară. Bucuria şi mulţumirea manifestate faţă de unele din măsurile lui, sunt o mărturie în această privinţă. Legile bisericeşti ale lui Cuza sunt ca oricare alte legi, produsul firesc al procesului istoric de dezvoltare al vieţii. De aceea, ele nu pot fi înţelese fără o cunoaştere a situaţiilor şi împrejurărilor care le-au dat viaţă. În înţelegerea şi aprcierea acestor legi, precum şi a tulburărilor produse de unele dintre ele, cunoaşterea aceasta trebuie să cuprindă poziţia Bisericii şi a conducătorilor ei, atât pe plan intern, cât şi extern.
I. Cadrul istoric din a doua jumatate a sec. al XIX-lea. Unirea Principatelor Române
Spre mijlocul veacului al XIX-lea societatea româneasca se afla într-o situaţie complexă, contradictorie, în ceea ce priveşte opţiunile de viitor, respectiv căile pe care urma să se angajeze. Pe de o parte, continua să se menţină un puternic trdiţionalism, susţinut cu energie şi de forţele conservatoare, care se opuneau pe cât le era posibil unor înnoiri în ceea ce priveşte structurile interne, diversele instituţii ale statului, inclusiv a raporturilor dintre autoritatea laică şi Biserică, cu instituţiile sale.
Nu poate fi ignorat şi alt fapt, acela al pătrunderii tot mai intens a ideilor iluminismului apusean în Principatele Române, prin intermediul tot mai numeroşilor tineri care îşi făceau, şi nu o dată îşi şi desăvârşeau, studiile în Occident şi care, întorşi acasă, militau pentru „europenizare”, adică şi pentru modificarea raporturilor dintre stat şi Biserică, în conformitate, mai mult sau mai puţin real şi vizibil, cu tendinţele de laicizare din Occident, mai evidente, între altele, în sistemul de educaţie, adică în şcoli, în ceea ce priveşte drepturile politice şi civile, chiar şi în ceea ce priveşte egalitatea religioasă între diferitele confesiuni creştine sau chiar în raport cu alte opţiuni religioase – mozaismul, de pildă, francmasoneria cu un rol important pe atunci etc.
În sfârşit, nu poate fi ignorat şi faptul că, realităţile interne ale Principatelor Române erau influenţate, nu o dată determinate de Marile Puteri implicate în aşa-numita „Problemă orientală”, între care Rusiei – proclamată protectoarea creştinilor din Orient, în mare măsură din raţiuni demagogice şi politico-diplomatice puse în slujba expansionismului - , îi revenea un rol important.
Pentru mai multă vreme, respectiv până dincolo de jumătatea secolului al XIX-lea, situaţia internă a Principatelor Române a stat sub semnul Regulamentelor Organice, care au reprezentat, într-un anume fel, o primă formă de organizare constituţională şi care cuprindea, în general, numeroase elemente şi în legătură cu Biserica românească, fixându-i un statut care, în linie generală, a durat până în vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Precum se ştie, timp de şase ani, începând din 1828, Principatele Române s-au aflat sub ocupaţie rusească. Prin Tratatul de pace de la Adrianopol, din 2-14 septembrie 1829, - adevărat dictat al învingătorului de atunci, - Rusia şi-a impus nu numai aşa-zisul protectorat statal, în realitate o formă de semidominaţie, dar din punct de vedere al organizării de stat sub cele mai diverse forme. Însăşi alcătuirea Regulamentelor Organice a fost încredinţată unor boieri filoruşi, care au lucrat sub supravegherea atentă şi atotputernică a adjunctului guvernatorului general, generalul-conte Pavel Kiseleff, care a şi avut, de altfel, cuvântul final în stabilirea textelor care au şi intrat apoi în vigoare.
Teoretic, se prevedea o organizare de stat bazată pe principiul separării puterilor. Debuta atunci, intr-un anume fel, şi o istorie a parlamentarismului modern la români. Prin prevederile identice în ceea mai mare parte şi prin afirmarea clară a ideii de unitate, Regulamentele Oreganice au avut un rol însemnat în pregătirea Unirii Principatelor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Alexandru Ioan Cuza si Reformele Sale Bisericesti - Evaluare din Perspectiva Istorica si Teologica.docx