Paisianismul - curent de reînnoire spirituală

Introducere

În această lucrare de licenţă mi-am propus să arăt valoarea rugăciunii lui Iisus, felul cum este ea percepută de cuviosul Paisie Velicikovski, cât şi forma şi modalitatea practicării ei. După cum ştim această rugăciune a avut şi are un rol foarte important în viaţa spirituală a monahilor, cât şi a credincioşilor de rând Aceasta s-a observat de-a lungul istoriei bisericeşti, întâlnind această practică spirituală, numită şi “artă duhovnicească” la majoritatea Sfinţilor Părinţi Mai mult decât atât pentru ei această rugăciune s-a transformat într-o practică ontologică fără de care constatau că este foarte greu să cunoşti transcendentul. Numai trezvia îl călăuzeşte pe credinciosul care o practică în chip stăruitor spre o viaţă dreaptă şi plăcută lui Dumnezeu spun Sfinţii Părinţi. În afară de aceasta, ea este o scară care ne apropie de contemplaţie ne învaţă cum să punem în mişcare aşa cum se cuvine cele trei părţi ale sufletului, cum să ne păzim fără greşeală simţurile şi să sporim de la o zi la alta. Rugăciunea inimii este cea care respiră şi cheamă neîncetat pe Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi luptă cu bărbăţie alături de El împotriva vrăşmaşilor , mărturisindu-se numai Celui ce are puterea să ierte păcatele. Tot ea este cea care ne izbăveşte de gândurile şi cuvintele pătimaşe, ca şi de faptele rele. Ea ne dăruieşte cunoştinţa sigură a lui Dumnezeu, Cel necuprins şi dezleagă în chip necunoscut dumnezeieştile şi ascunsele taine.

De aceea, datorită faptului că rugăciunea inimii constituie una din cele mai sigure căi prin care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu m-am hotărât să dezbat acest subiect. Pe lângă aceasta, am hotărât ca această dezbatere să privească modul practicării rugăciunii inimii la cuviosul Paisie Velicikovski, pentru că acest părinte şi-a expus punctul său de vedere asupra practicii în cauză, bazându-se pe învăţătura Sfinţilor Părinţi. Deci, putem spune că părintele Paisie a adunat ca o albină nectarul florilor spiritualităţii ortodoxe de până la el şi şi-a expus propria învăţătură şi practică folosindu-le drept bază şi argument. Această practică la care cuviosul Paisie a ţinut atât de mult, activitatea literară, cât şi celelalte reguli impuse de el în viaţa monahală au făcut ca viaţa spirituală să revoluţioneze, formându-se astfel un curent spiritual, care poartă chiar numele cuviosului: paisianismul.

Toţi Părinţii care au urmat îndeaproape regulile cuviosului Paisie au primit numele de paisieni, în memoria celui care a făcut ca viaţa monahală şi spirituală în general să reînvioreze. Acest curent este putem spune, ”mândria” tuturor românilor, pentru că a rodit în tot spaţiul Ortodoxiei, declanşând o evoluţie de lungă durată care a străbătut două secole până la noi şi cunoaşte şi astăzi o fază de apogeu. Toţi cei care s-au învrednicit de a purta numele acestui curent au fost conştienţi de importanţa rugăciunii lui Iisus în realizarea scopului ultim al oricărui creştin: mântuirea. Ei au avut în minte tot timpul exemplul părintelui lor spiritual ,pentru care această practică constituia a doua natură.

Văzând din aceste puţine cuvinte care este locul rugăciunii inimii în viaţa spirituală a fiecărui credincios în general, cât şi faptul că părintele Paisie a fost unul din cei mai mari titani ai spiritualităţii ortodoxe din toate timpurile, care a practicat această “artă duhovnicească” (după cum o numeşte chiar el), mi-am propus ca în cele ce urmează să expun învăţătura cuviosului mai sus amintit despre modul şi regulile practicării acestei sfinte rugăciuni.

I.Paisianismul ,curent de reînnoire spirituală

„ Numit de Nicolae Iorga în zorii veacului nostru curentul paisian şi paisianism , acest val de reînnoire a vieţii duhovniceşti ortodoxe , cu vaste implicaţii şi consecinţe de ordin cultural , poate să fie înscris ca un moment aparte în orice viitoare istorie a Europei secolului al XVIII- lea ce se vrea conformă cu întreaga realitate a timpului.”1 Este primul curent de spiritualitate creştină şi de cultură care îşi are rădăcinile în pământul românesc şi care hrănindu-se din sevele tradiţiilor noastre , a dobândit răspândire şi a rodit în tot spaţiul Ortodoxiei. Pentru toată ortodoxia este o adevărată „ Renaştere Creştină în Secolul lui Voltaire „. De aceea , nu putem face abstracţie de acest moment , de această renaştere a spiritualităţii ortodoxe pentru că ne-am condamna pe noi înşine Paisianismul s-a dovedit capabil să declanşeze o evoluţie de lungă durată , care a străbătut două secole până la noi şi cunoaşte astăzi , la rându-i o fază de apogeu , în aceleaşi condiţii din clipa naşterii sale Adică într-o nouă înfruntare acută şi decisivă , dintre ceea ce năzuieşte a fi o regăsire a esenţei umane , o restaurare a omului şi o restabilire a legăturii sale vii cu Dumnezeu.