Instituții Politice și Drept Constituțional

1. Elementele statului sunt următoarele:

a) teritoriul, populaţia şi existenţa unei autorităţi politice;

b) teritoriul, populaţia şi naţiunea;

c) naţiunea şi suveranitatea puterii de stat.

2. Inalienabilitatea teritoriului este consacrată în Constituţia României la:

a) art. 5, alin. 1;

b) art. 3, alin. 1;

c) art. 1.

3. Activitatea statului arbitru cuprinde:

a) problemele economice, intelectuale şi morale;

b) legiferarea, menţinerea ordinii publice, apărarea, relaţiile internaţionale şi protecţia socială;

c) legiferarea, menţinerea ordinii publice, apărarea şi relaţiile internaţionale.

4. Teoria separaţiei puterilor în stat a fost enunţată de John Locke în lucrarea:

a) Traité du gouvernement civil;

b) De l'esprit des lois;

c) Institutions politiques.

5. În România, principiul separaţiei puterilor în stat este proclamat expres în Constituţie la:

a) art. 1, alin. 4;

b) art. 2, alin. 1;

c) art. 1, alin. 2.

6. Una dintre regulile formulate de Montesquieu privind teoria separaţiei puterilor în stat este:

a) existenţa unui bicameralism politic în ceea ce priveşte puterea legislativă;

b) puterea executivă trebuie să fie exercitată de două persoane, întrucât cere un control reciproc;

c) puterea legislativă trebuie să aibă dreptul de a ţine în loc puterea executivă, datorită supremaţiei legislativului.

7. Forma puterii de stat are următoarele elemente componente:

a) populaţie, teritoriu, existenţa unei autorităţi politice;

b) formă de guvernământ, structură de stat, regim politic;

c) putere legislativă, putere executivă, putere judecătorească.

8. Statele sub tutelă internaţională sunt varianta actuală a:

a) statelor protejate;

b) teritoriilor sub mandat;

c) statelor vasale.

9. Dictatura, ca formă a monocraţiei clasice:

a) nu se justifică nici chiar în situaţii excepţionale;

b) nu este concepută ca o formă de guvernare în sine, ci ca un mijloc de depăşire a unei situaţii de criză;

c) presupune concentrarea puterii statale pe o perioadă îndelungată de timp, nefiind în consecinţă un remediu pentru situaţiile de criză.

10. Mijloacele de intervenţie directă a poporului în procesul legiferării sunt următoarele:

a) iniţiativa populară, veto-ul popular şi scrutin de listă;

b) revocarea mandatului, referendumul şi scrutin uninominal;

c) iniţiativa populară, veto-ul popular, revocarea mandatului şi referendumul .

11. Forma de guvernământ exprimă:

a) modul de organizare a puterii de stat în raport cu teritoriul;

b) modul de organizare şi exercitare a puterii într-un stat;

c) realitatea guvernării unei ţări.

12. Formele de guvernământ mixte prin sistem sunt:

a) monarhia limitată, parlamentarismul dualist, cezarismul democratic;

b) cezarismul democratic, plutocraţia cenzitară, aristocraţia;

c) partidocraţia, parlamentarismul dualist, guvernământul pluripersonal.

13. Formele monocraţiei se clasifică în următoarele categorii:

a) monocraţiile clasice, tirania şi dictatura;

b) monocraţiile clasice, monocraţiile populiste şi cele religioase şi dictaturile militare;

c) monocraţiile populiste şi cele religioase, dictaturile militare şi aristocraţia .

14. Principalele modele oligarhice sunt:

a) guvernământul pluripersonal, aristocraţia, plutocraţia cenzitară şi partidocraţia;

b) guvernământul pluripersonal, aristocraţia, plutocraţia cenzitară şi tirania;

c) guvernământul pluripersonal, plutocraţia cenzitară, partidocraţia şi parlamentarismul dualist.

15. Teoria suveranităţii populare consideră că:

a) naţiunea este o entitate globală, iar puterea aparţine acestei entităţi;

b) trebuie pus accentul atât pe prezent, cât şi pe trecut;

c) puterea este atomizată la nivelul fiecărui individ.

16. Asociaţiile de state se deosebesc de federaţii întrucât:

a) nu dau naştere unui nou stat;

b) dau naştere unui nou stat;

c) se constituie pe teza principiului paternalismului.

17. Confederaţia de state, uniunea personală şi uniunea reală sunt principalele forme ale:

a) ierarhiilor de state;

b) asociaţiilor de state;

c) statelor protejate.

18. În termenii dreptului internaţional public nu este subiect de drept distinct decât în anumite condiţii:

a) statul unitar;

b) statul federativ;