Instrumente și metode moderne de conducere în serviciile publice

Introducere

Noțiunea de serviciu public în România, nu numai că nu și-a pierdut importanța, ci, dimpotrivă, în spiritul noilor reglementări democratice a redevenit o noțiune de bază a dreptului administrativ.

Prin serviciu public se înțelege activitatea organizată sau autorizată de o autoritate a administrației publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public.

Nevoile sociale sunt enorme, ele diferă după cele mai variate criterii: geografice, culturale, economice, vârstă, sex, grad de civilizație etc.

Managementul public își propune rezolvarea acelor nevoi care particularizează la un moment dat un interes public, ceea ce presupune o valorizare de către puterea politică și fixarea unor coordonate legislative. Este clar că sfera nevoilor sociale în sens de interes public, ca și prioritățile administrației de a organiza sau autoriza activități pentru satisfacerea acestora se modifică în funcție de programul politic al forțelor care cuceresc puterea politică, dar de aici până a contesta fenomenul ca atare și importanța noțiunii de serviciu public este o distanță prea mare.

De aceea, expresii de genul „se prestează servicii publice” au un sens mai larg, atât prestarea propriu-zisă a activităților de interes public, cât și autorizarea desfășurării acestor activități de către persoane private, stabilimentele de utilitate publică din perioada interbelică. Accentuăm asupra formulării și raționamentului, nu orice activitate de interes public este serviciu public, ci numai acele activități ce sunt necesare pentru satisfacerea unor nevoi sociale apreciate de puterea politică ca fiind de interes public.

CAPITOLUL 1

SERVICIILE PUBLICE-COMPONENTĂ A SECTORULUI TERȚIAR

1.1. Principii și reguli de organizare și funcționare ale serviciilor publice

Principiile care stau la baza organizării și funcționării sunt :

1. Principiul eficienței serviciului public este impus de faptul că toate cheltuielile necesare se suportă din bugetul local, adică din taxele și impozitele cetățenilor. Ca atare, administrația are obligația de a găsi cel mai bun raport între costuri și cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetățenilor. Acest principiu trebuie avut în vedere ori de câte ori se stabilesc capitolele de cheltuieli bugetare necesare funcționării serviciilor publice.

Pe de altă parte, eficiența presupune satisfacerea cât mai completă a nevoilor cetățeanului, astfel că practic cheltuielile prevăzute în bugetul local sunt întotdeauna depășite. Este însă preferabil să fie satisfăcut interesul public, chiar dacă administrația va face datorii, întrucât scopul de a fi al administrației este tocmai asigurarea tuturor condițiilor pentru desfășurarea normală a vieții publice.

Un alt aspect al eficienței serviciului public este legat în primul rând legat de modul cum administrația locală sprijină prestatorii de servicii publice. În acest sens, administrația publică are obligația de a acorda întotdeauna prioritate unui agent economic prestator de servicii față de alt agent economic în acordarea de licențe, autorizații, concesiuni, etc.

2. Principiul echității prestatorilor de servicii se impune în virtutea faptului că toți cetățenii se bucură de aceleași drepturi și ca atare toți trebuie să beneficieze în aceeași măsură de serviciile publice. Este de neconceput o administrație publică prin care unele categorii de cetățeni să primească mai multă apă sau mai multă căldură, sau gaze în detrimentul altora. Desigur că în practică apar asemenea discrepanțe, dar acestea provin din rețetele tehnice sau organizatorice, nu din principiile administrației.

Acest principiu trebuie să acționeze și în ceea ce privește pe furnizori și pe beneficiari în sensul că tuturor li se aplică aceleași reguli. În sfârșit pentru aplicarea deplină a principiului echității administrația trebuie să recurgă sistematic la concurență și să asigure transparența pentru furnizorii acestor servicii publice.