Prazul

Cap.1. Caracterizarea botanică, agrobiologică, tehnologică a speciei horticole.

1.1Denumirea ştiinţifică şi populară a speciei.

DENUMIREA STIINŢIFICÂ: Allium porrum L.

DENUMIREA POPULARĂ: Praz, ai sarbesc, ajima, ceapa alba, ceapa blanda, coada vacii, hagima, hajme, horceag, por, poroi, poroaica, poriu, praj, pur.

Familia : Liliaceae

Genul : Allium

Specia : A. ampeloprasum

Originar din zonele vecine Mării Mediterane (Egipt, Grecia, Asia Mica). A fost cunoscut in cultură cu multe mii de ani înaintea erei noastre. În prezent se cultivă pe suprafeţe mai mari în ţările din apusul, sudul si sud-estul Europei. La noi in ţară se cultivă mai mult in zonele din sudul si estul ţării si mai puţin in Ardeal, Banat si Crosana.

Prazul este o plantă legumicolă, cu tulpina cilindrică groasă si înaltă, cu frunze lanceolate si bulb cărnos. Se consuma partea albă si puţin din partea verde. Prazul crud se foloseşte sub formă de salată. Se poate combina cu diferite ingrediente la prepararea unor mâncăruri sau se poate umple.

1.2 Caracterizarea botanică, agrobiologică şi tehnologică.

La plantele de praz frunzele sunt lineare şi cresc întru-un singur plan, adică numai pe doua părţi opuse ale tulpinii false, ca şi la usturoi, dar sunt de dimensiuni mult mai mari. Bulbul este mic, de-abia se distinge de tulpina falsă, şi în interior are un singure mugure prins pe disc. Tulpina florală este plină în interior cu un ţesut spongios şi de forma aproape cilindrică. Inflorescenţa este globuloasă ca la ceapă, dar pelicula protectoare de la exterior, care o înveleşte pînă în preajma înfloritului, prezintă în partea superioară o prelungitură foarte mare, pîna la 15-20 cm. Într-o inflorescentă sunt de la 800 pînă la 3000 de flori.

Este o specie alogamă şi în condiţiile de cultivare de la noi din ţară, prazul este bienal. La plantele de praz, in anul I de viaţă nu se observă apariţia unei perioade de repaus, ele nu-şi încheie perioada de vegetaţie, ci continuă să vegeteze toamna tîrziu şi la începutul iernii pîna ce vin gerurile puternice.

Soiuri

Cămuş – este un soi foarte productiv, tardiv (cu perioda de vegetaţie de 140 – 150 zile). Tulpina falsă are lungimea de 60 – 70 cm, diametrul de 2 – 3 cm, este fragedă, cu gust plăcut. Se cultivă mai mult în Oltenia, Muntenia şi Moldova.

Uriaş (Monstruos) de Carentan, Elefant, Lung de Serbia, De Rouen – soiuri mai vechi care la noi în ţară se cultivă numai local pe suprafeţe foarte mici sau aproape nu se mai cultivă deloc. Primul soi are tulpina falsă foarte scurtă (10 – 15 cm), dar mult îngroşată (cu diametrul de 4 – 6 cm). De asemenea, frunzele sale sunt foarte late.

Cerinte tehnologice specifice privind ameliorarea şi creşterea soiurilor şi hibrizilor

- scurtarea perioadei de vegetaţie.

- obţinerea la fiecare plantă a unei tulpini false cât mai dezvoltată în diametru şi lungime, cu o porţiune cât mai mare înălbită.

- gradul de îngroşare a bazei tulpinii false şi uniformitatea diametrului pe toată lungimea sa.

- fineţe cât mai pronunţată a frunzelor care formează tulpina falsă precum şi a nervurilor acestora.

- gustul întregii părţi comestibile să nu fie prea iute, ci numai plăcut, picant.

1.3 Areale de cultură şi cerinţele agrotehnice.

Tehnologia cultivării prazului.

Pentru praz se alege un teren mijlociu bogat în substanţe nutritive, pe care s-au aplicat doze mari de îngrăsăminte în anul precedent şi chiar în anul de cultivare. Nu dă rezultate bune pe soluri pre nisipoase sau prea grele.

Prazul constituie, de obicei, o cultură succesivă în anul respectiv. Culturile premergătoare pot ocupa terenul numai primăvara, un timp foarte scurt, cum ar fi: ridichile de lună, salata, cartofii timpurii, mazarea timpurie etc.

Pentru pregătirea solului se face aratura adâancă din toamnă, iar după incheierea culturii anterioare din primăvara respectivă se face o irigare de aprovizionare, dacă este necesară, apoi se ară si se grăpează concomitant, după care se modelează terenul pentru irigare, ca şi ân cazul cepei de apă.

Se pot administra atât îngrăsăminte organice, cât şi minerale. Se recomndă ca cel mai bines ă se dea 40 -50 t/ha gunoi bine putrezit sau 30 -40 t/ha gunoi mai puţin putrezit, iar ca îngrăsăminte minerale se folosesc: 200 – 250 kg/ha superfosfat, 100 – 200 kg/ ha azotat de amoniu şi 80 – 100 kg/ ha sare potasică sau sulfat de potasiu.