Arhitectura - stilul gotic

Aparuta la jumatatea secolului al XII-lea ea se prelungeste pana in plin secol al XVI-lea. In spatiu, arta gotica se naste in Île-de-France, de unde se va raspandi, impunandu-se inca de la mijlocul secolului al XIII-lea, ca singura limba comuna a Europei Occidentale. Goticul face chiar o rapida incursiune in nordul extrem (Suedia) si urmeaza calea deschisa de cruciati pe coasta de vest a Mediteranei si in Cipru. In secolul al XVI-lea, arhitectii formati in traditia gotica vor abandona o gramatica pentru a adopta o alta noua, mai intai in arhitectura civila, apoi in cea religioasa. De-a lungul acestei epoci, formele nu inceteaza sa evolueze, capatand in fiecare regiune accente particulare si originale, manifestand, astfel o sensibilitate variata, dincolo de o comunitate stilistica evidenta.

Cuvantul gotic, pe care umanistii italieni din Quattrocento l-au retinut pentru a-si manifesta dispretul profund fata de o arta a carei putere de sugestie nu o puteau intelege, si-a castigat ulterior titlul de noblete. Termenul defineste azi una dintre creatiile cele mai originale ale Occidentului crestin. Arhitectii, deja in secolul al XVI-lea, cu Philibert Delorme, apoi in secolul al XVIII-lea, cu Soufflot, nu si-au ascuns admiratia pentru performantele tehnice ale goticului. Se explica astfel innoirea stilistica din secolul al XIX-lea, la care romantismul avea sa adauge rapid o coloratura politica si o semnificatie religioasa.

Pentru a putea intelege mai bine intreaga cultura gotica trebuie sa pornim de la inceputurile intregii arte si sa incepem chiar cu nasterea ei; sa coborim la artele antichitatii ca mai apoi sa ajungem in evul mediu, secolele XV-XVII si arta secolului XIX.

Dupa invaziile normande, ungare si serazine din secolul VIII, arta cunoaste o revigorare evidenta, care se exprima in arta romantica, incepind din secolul XII si apoi in inovatiile gotice. Hranit de spiritulaitatea crestina, atat stilul romantic cat si cel gotic sunt reflectate credintei unei civilizatii dedicate in intregime glorificarii lui Dumnezeu.

Adjectivul "gotic" este inventat de umanistii renasterii italiene, desemnand cultura care s-a dezvoltat in occident intre secolele XII si XVI. Acest calificativ se aplica mai intii arhitecturii, apoi, in ansamblu, artelor si, in sfirsit, intregii culturi a acestei perioade. arta gotica a fost mult timp privita cu desconsideratie si nu se ezita in a-i distruge operele; a fost reabilitata abia in secolul XIX de catre reprezentantii romantismului.

Arta gotica apare la mijlocul secolului XII, o data cu construirea corului bazilicii Saint-Denis, la initiativa abatelui Suger. Foarte rapid, se extinde in toata arhitectura franceza si, de aici, in intreaga Europa. Perioada de extindere a artei gotice acopera un spatiu geografic foarte important. La Nord, patrunde in Scandinavia; la Est, atinge Polonia, iar la Sud, cucereste o parte din Orientul Latin, pina in Cipru si insula Rhodos. Astfel, cultura gotica apare ca un liant al acestei Europe divizate din punct de vedere politic.

Italia, insa, face exceptie de la aceasta regula; ea ramine pentru mult timp inchisa artei gotice, careia ii da o interpretare cu totul originala, neretinand din ea decat aspectul decorativ. In plus, la mijlocul secolului XIV, in Toscana se dezvolta o arta noua, Renasterea, care va pune capat treptat Goticului, catre mijlocul secolului XVI.

Pentru gotici, elanul gotic ramine acesta: "Dumnezeu este lumina." Arta gotica este profund legata de aparitia oraselor, spre deosebire de arta romanica, ce ramine o arta mai mult rurala. Municipalitatile construiesc edificii religioase in mijlocul oraselor; catedralele, din ce in ce mai inalte, reflecta orgoliul fiecarui oras.

Bazilica Saint-Denis, reconstruita la initiativa abatelui Suger, propune o arhitectura complet noua; pentru prima data, cu adevarat, arhitectura gotica isi face simtita prezenta in Pronaos (sfintit in 1140), si, mai ales, in jurul corului, in Deambulatoriul Dublu (sfintit in 1144), unde bolta in cruce pe ogive este sistematic legata de folosirea arcului frant. In arhitectura, Saint-Denis serveste ca model pentru o intreaga categorie de constructii apartinind goticului timpuriu. Aceasta catedrala marcheaza trecerea de la arta romanica.

Arhitectura gotica, dar si arta gotica in general, se imparte in trei perioade reprezentative: goticul clasic (1190-1240), goticul reionant (1240-1350) si goticul flamboaiant (1350-1520).

In timpului goticului clasic, stilul depaseste frontierele regionale spre Champagne, Burgundia si chiar Anglia. In cursul primei jumatati a secolului al XIII-lea, acest nou stil se va impune in cele din urma, in cea mai mare parte a Europei Occidentale, capatand de fiecare data o coloratura particulara. Desi monumentele franceze raman referinta obligatorie, ele nu sunt niciodata copiate servil. In Franta se remarca catedralele din Bourges (1195) si Chartres (1194), dar mai ales cele din Reims (1211), Amiens (1220) si Beauvais (1225). In Anglia, catedralele din Wells (1185), Ripon, Peterborough, Lincoln si Salisbury (1220), in Spania, catedralele din Burgos (1221-1222), Toledo (1227) si Leon (1225), in Italia, Biserica abatiala Sant’Andrea din Vercelli, Bazilica San Francesco din Assisi, catedrala din Siena (1250), iar in Germania bisericile de la Basel (1185), Magdeburg (1209) si Heisterbach, sunt cele mai reprezentante monumente ale goticului clasic.