Aspecte actuale ale creditării bancare

1. Caracteristici ale creditului bancar

Creditul bancar apare ca un sistem de relații între bănci si agenții economici, în cadrul cărora mijloacele bănesti aflate temporar disponibile în conturile bancare, la care se adaugă disponibilitățile sistemului financiar-bancar, devin resurse de creditare, în sensul că sunt redistribuite de bănci prin acordarea de credite diferitelor ramuri ale economiei naționale.

Spre deosebire de creditul comercial care se acordă în raport cu disponibilitățile capitalului industrial deja existent, creditul bancar se acordă din capitalul inactiv, temporar disponibil sau din creația monetară. Prin creditul bancar este introdus în circulație suplimentar o cantitate mare de bani, care reprezintă realmente principalul volum de mijloace de plată în circuitele economicofinanciare.

Creația monetară este strâns legată de mecanismele de finanțare a economiei, care permit agenților economici să dispună de resurse pentru consum si investiții peste nivelul veniturilor lor imediate, pe baza anticipărilor viitoare. Intermedierea permite creația monetară fără suport material, specifică băncilor care gestionează depozite la vedere, extinsă în ultimul timp si instituțiilor care administrează plasamente pe termen scurt usor transformabile în monedă, cunoscută fiind realitatea după care “creditele fac depozitele”. Această putere de a crea monedă poate fi restrânsă prin reglementări impuse băncilor sau prin politica băncii centrale.

Dacă însă investițiile necesare într-o perioadă sau într-o anumită zonă defavorizată (țările fost comuniste) sunt masive iar economiile care trebuie să le finanțeze sunt total insuficiente ori se reorientează, deoarece randamentul oferit nu acoperă riscurile asumate, rolul intermediarilor financiari creatori de monedă devine predominant si conduce la un sistem cunoscut ca “economie de îndatorare” a întreprinderilor față de bănci si a băncilor față de banca centrală.

Maurice Allais, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1988, afirmă în lucrarea prin care si-a argumentat convingerile, „Impozitul pe capital si reforma monetară”, că se poate crea putere de cumpărare suplimentară din nimic („ex nihilo”), cu efecte inflaționiste, pornind de creația de monedă de cont prin băncile comerciale care acordă credite peste valoarea resurselor existente la dispoziția lor, asimilate cu orice fabricant de bani falsi: ambii distribuie, fără nici o bază reală, dreptul de acces la bunurile si serviciile existente pe piață si contribuie astfel la cresterea prețurilor (si în aceste condiții, afirmă alți analisti, instituția care tutelează băncile nu este mai puțin implicată).

În acest fel, pe moment se produce o dezvoltare a afacerilor, urmată îndeaproape de un declin inevitabil care se explică prin faptul că nu se poate realiza producție în acelasi ritm cu creația de monedă națională. În consecință, nu pot fi respectate termenele de rambursare a creditelor acordate de bănci în contrapartida creației monetare. M. Allais nu contestă faptul că actualul sistem bancar dezvoltă mai curând o relație între credit decât între economisire si credit2.

Extinzând aceste afirmații la realitatea tranziției la economia de piață în Estul Europei, putem considera creatori de monedă inflaționistă si acele societăți comerciale neperformante, majoritar cu capital de stat, care acordă salarii nejustificate prin producția realizată ori se plătesc compensații nejustificate ca motivație a disponibilizării personalului într-o întreprindere restructurată.

Creditul si mecanismele sale specifice permit disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiții productive. Din punct de vedere economic general, creditul si investițiile reprezintă baza cresterii economice, deci a cresterii nivelului de trai. Relațiile organizate de creditare fac posibile investițiile necesare unei cresteri economice adecvate si continue.

Creditarea bancară si dobânda au efect direct asupra dinamicii activității economice, fiind în legătură cu nivelul resurselor de finanțare si costul acestora3. Dar acestea nu sunt posibile în absența unor piețe eficiente. În economiile de piață există numerosi intermediari între cei ce economisesc si investitori. În cazul României, băncile comerciale sunt singurii intermediari, spre deosebire de țări evoluate din punct devedere economic si financiar, unde intervin cu multă eficiență bănci de investiții, bănci de afaceri, burse de valori mobiliare, fonduri de pensii, societăți de economii si împrumuturi, bănci imobiliare, companii de asigurări, și multe altele implicate în colectarea fondurilor disponibile în scopul acordării de credite pentru investiții.

- În fapt, creditul bancar conduce la un lanț de efecte:

- Băncile comerciale utilizează depozitele clienților lor pentru a acorda împrumuturi.

- Investițiile profitabile majorează volumul producției si veniturile

- Investițiile influențează în mod pozitiv situația locurilor de muncă

- Veniturile mai mari tind să majoreze consumul si/sau economisirea (depozite bancare)

- Depozitele bancare suplimentare sunt disponibile pentru noi credite

- Un consum superior conduce la impulsionarea anumitor ramuri economice si la cresterea

nivelului de trai

- Creditele bancare joacă un rol important în derularea activității agenților economici în țările cu economie în tranziție. În perspectiva depăsirii acestei perioade de câtre România, rolul creditului bancar în acoperirea necesităților financiare ale agenților economici va fi primordial, fiind necesare însă măsuri ferme privind:

- capitalizarea băncilor (s-a stabilit deja majorarea capitalului propriu);

- micsorarea nivelului dobânzii la credite;

- politică financiară judicioasă (priorități la creditare pentru agenții economici care

realizează export);

- susținerea programelor de restructurare si modernizare ale agenților economici viabili prin credite cu garanție guvernamentală si dobândă bonificată;

- transformarea creditelor (bancare) în participații la capitalul firmei.