Garantarea Depozitelor în Sistemul Bancar

Garantarea depozitelor în sistemul bancar

(Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar)

1. Introducere

În cadrul acestei lucrări ne-am propus să analizăm problema complexă şi intens dezbătută a garantării depozitelor în sistemul bancar şi a FGDSB. Pentru a realiza acest lucru vom porni de la obiectivele Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, de la necesitatea existeţei unei asemenea entităţi, prezentând în continuare aspecte legate de evoluţia plafonului de garantare în România şi efectele pe care o astfel de garantare o are asupra sistemului bancar.

Totodata, am considerat necesară explicarea principalelor scheme de garantare, dar şi analizarea evoluţiei folosirii instrumentelor de economisire. În cele din urmă, vom prezenta un studiu efectuat de către GFK referitor la informaţiile pe care publicul larg le deţine in legătură cu sistemul bancar, cu existenţa unui sistem de garantare si în legătură cu FGDSB.

Pentru a începe abordarea acestei probleme este necesară definirea garantării unui depozit bancar. Astfel, garantarea depozitelor reprezintă protecţia asigurată deponenţilor privind restituirea, parţială sau integrală, a sumelor depuse la instituţiile de credit în cazul indisponibilizarii acestora ( ex: în cazul falimentării acestora ). Necesitatea existenţei unui asemenea sistem a rezultat din dorinţa de a reduce probabilitatea manifestării unui comportament determinat de panica pierderii economiilor, care ar conduce la retrageri masive de fonduri de la instituţiile de credit şi implicit, la agravarea dificultăţilor financiare cu care aceastea se confruntă. Un astfel de comportament poate sta la baza declanşării unei crize de lichidităţi la nivel bancar şi, ulterior, la o criză bancară.

Astfel, garantarea depozitelor este un element al dispozitivului de securitate financiară care protejează pe deponenţi împotriva pierderii valorii investiţiilor lor, pentru a se evita retrageri generalizate de fonduri, generate de panică, şi care ar putea eroda stabilitatea sistemului financiar şi a sistemului economic.

2. Clasificarea sistemelor de garantare

Sistemele de garantare pot fi: -publice – înfiinţate şi administrate de stat

-private - create şi administrate de mai multe sau de toate

băncile dintr-o ţară

- mixte – reprezentate de schme administrate de o instituţie

publică şi finanţate parţial de către bănci sau de

către scheme administrate în comun de

reprezentanţi ai băncilor şi guvernului şi finanţate

de bănci.

O primă categorie împarte sistemele de garantare in implicite si explicite.

Sistemele implicite se caracterizează prin faptul că nu există reglementări legale care să oblige guvernul sau alte instituţii ale statului să-i despăgubască pe deponenţi în cazul unui faliment bancar. Guvernul poate decide pentru a asigura stabilitatea sistemului bancar sa compenseze pe deponenti în întregime sau parţial.

Avantajul dat de acest tip de sistem este flexibilitatea mare.

Ca dezavantaje pot fi amintite:

- sistemul de garantare nu este supus niciunei reguli şi prin urmare e supus presiunilor politice, poate fi utilizat în mod discreţionat, este aplicat cu îincetineală datorită dezbaterilor politice privind modul de alocare al resurselor şi poate fi anticipat de public.

- absenţa unei garanţii explicite reduce încrederea deponenţilor, iar protecţia deponenţilor la băncile mici este nesigură;

- coturile sistemului sunt suportate de obicei de deponenti-plătitorii de impozite- şi de guvern şi nu de către bănci.

Sistemele explicte sunt sisteme stabilite pe baza unor legi sau norme care definesc în mod clar ce obligaţii şi instituţii sunt garantate, cine va plăti, potrivit căror proceduri şi în ce interval de timp şi alte detalii ce ţin de funcţionarea corectă a sistemului.