Organele și Funcțiile Sistemului de Asistență Socială

1.Scurt istoric al sistemului de asistență socială în România

Conform proiectului de lege privind Asistența Socială din 15 martie 2011, sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de intituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea social a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.

Asistența socială reprezintă ansamblul de instituții, măsuri, programe, servicii specializate de protecție a persoanelor, grupurilor, comunităților cu probleme speciale, aflate temporal în dificultate, care datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii un mod decent de viață.

Asistența socială, componentă a sistemului național de protecție socială cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale și creșterea calității vieții.

Sistemul de asistență socială, ca orice alt sistem are nevoie de organizare pentru a funcționa bine și a avea rezultate pe măsură. Crearea unui cardu legislativ care să permită implementarea unui sistem național coerent de asistență socială și punerea în aplicare a programelor de sprijin prin multiple servicii sociale specializate, face ca acest sistem să funcționeze cât de cât bine și să își atingă principalele scopuri. Nevoia de organizare s-a simți încă de la începuturile asistenței sociale, în 1775 când a apărut prima lege de protecție a copilului, mai târziu, în 1831 se putea vorbi de un sistem de asistență socială structurat, sprijinit pe măsuri legislative și susținut de instituții corespunzătoare.

Asistența socială a apărut ca răspuns la nevoile și suferințele oamenilor, nevoia de asistență socială.

Primele activități de asistență socială s-au dezvoltat pe lângă instituțiile religioase sub formă de acte de caritate, statutul de profesie și știință, asistența socială, l-a dobândit mai târziu. Primele forme de organizare administrativă a asistenței sociale au apărut după apariția statelor națiune, de către domnitorii provinciilor care s-au implicat în activități de protecție socială, construind diverse instituții pentru persoane defavorizate.

Din toate timpurile au existat persoane ale căror nevoi nu erau satisfăcute corespunzător, erau persoane care nu se puteau integra, dar în același timp există dovezi că în toate societățile acestea erau ajutate: inițial doar de familiile și de comunitatea restrânsă, apoi și de către stat. Familia și vecinii constituie primele comunități în care orice ființă umană se integrează, sunt comunitățile in care se pun bazele socializării, bazele devenirii ca persoană ale fiecărui om. Tot ele sunt primele care îl ajută la necaz, așa încât se poate spune că asistența socială ca idee și demers este la fel de veche precum societatea omenească. Societatea perfectă, în care toți oamenii sunt fericiți, toate funcționează optim, rămâne în continuare un ideal utopic, dar unul spre care tindem constant.

În 1365 Radu Neagu a creat un sat special pentru persoane aflate în situații de risc social cum ar fi orbi, șchiopi, oligi. Matei Basarab a avut și el un rol în dezvoltarea protecției sociale, realizând așezăminte pentru văduve și orfani. În 1542 săracii primeau hrana, locuința, îmbrăcăminte și bani la Curtea de Argeș. Ajutorul bănesc, în zilele noastre se numește ajutor social. În 1695 au apărut două spitale care îndeplineau activități de asistență socială. În 1881 se creează un serviciu de asistență socială în cadrul Primăriei București. În 1912 apare legea pensiilor, iar în 1920 se înființează Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale, ce coordona activități de asistență socială prin Direcția Asistenței. În 1929, la București, principesa Ileana specializa viitorii asistenți sociali, având un rol important în înființarea școlii Superioare de Asistență socială. O contribuție deosebită in dezvoltarea asistenței sociale, a avut-o Dimitrie Gusti prin înființarea Asociației pentru Progresul asistenței sociale și școala sociologică a lui Dimitrie Gusti.