Cuprins
- INTRODUCERE 2
- Capitolul 1 PREZENTAREA BĂNCII OTP BANK 3
- 1.1. Scurt istoric 3
- 1.2. Evoluția activității la OTP Bank 4
- 1.3. Viziune, misiune, valori 7
- 1.4. Companii membre OTP Group România 8
- 1.5. Responsabilitatea socială corporativă 10
- Capitolul 2 CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE 12
- 2.1. Caracteristici generale 12
- 2.2. Tipologia creditelor 21
- 2.3. Etapele necesare acordării unui credit de către OTP Bank 22
- Capitolul 3 CREDITE ACORDATE DE OTP Bank PERSOANELOR FIZICE 26
- 3.1. Credit de nevoi personale 26
- 3.2. Credit pentru nevoi personale cu garanție ipotecară 28
- 3.3. Credit ipotecar de construcții 30
- 3.4. Creditul AUTO 32
- 3.5.Credit PRIMA CASĂ 34
- 3.6.Credit ipotecar de achiziții 36
- ANEXĂ(Dosarul studiat la practică- OTP Bank) 42
- BIBLIOGRAFIE 43
Extras din proiect
INTRODUCERE
Economia de piață presupune în mod necesar existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor temporară în desfășurarea de activități economice eficiente.
Prin activitatea desfășurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unitățile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acțiunea anumitor fenomene, în funcție de obiectivele urmărite a se realiza.
Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanță majoră, aici intervenind funcția băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.
În angajarea resurselor lor, băncile se confrunta cu o serie de riscuri:
- riscul de nerambursare;
- riscul lipsei de lichiditate;
- riscul variației ratei dobânzii pe piață;
- riscul de capital;
- riscul repatrierii capitalului în condițiile creditării externe (riscul valutar și riscul de ţară).
Acordând credite banca își asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face imprumutul, fie de evoluția economică generală, fie de structura generală a băncii.
Se cunoaște faptul că performanța bancară are două dimensiuni: rentabilitate și risc, iar managementul bancar urmărește maximizarea performanțelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilității băncii, minimizarea expunerii la risc și încadrarea în normele de calitate și comportament prudențial.
Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar și important pentru fiecare bancă, dar în condițiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoașterea, evitarea și prevenirea lor este de o deosebită relevanță la nivel național.
1. PREZENTAREA BĂNCII OTP BANK
1.1. Scurt istoric
OTP Bank România este parte a OTP Group, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa Centrală şi de Est, cu operaţiuni în ţări precum Ungaria, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia, Serbia şi România. Prezentă din 2005 pe piaţa bancară din România, OTP Bank şi-a propus să devină o bancă universală puternică, care să ofere servicii complete pentru clienţi persoane fizice şi companii.
În toate acţiunile pe care le-a întreprins de-a lungul celor peste cinci ani de când este prezentă pe piaţa locală, OTP Bank România şi-a construit, prin inovaţie şi competenţă, drumul către acest obiectiv, oferind servicii bancare atât persoanelor fizice cât şi companiilor.
În decembrie 1995, RoBank a primit autorizarea de funcţionare ca bancă universală în România. Patru ani mai târziu, aceeaşi bancă a fost selectată dintr-o listă de 10 bănci româneşti pentru calculul ratelor zilnice BUBID/BUBOR, în timp ce, în 2000 RoBank a semnat un acord cu BERD pentru a participa la Programul de Facilitate al Comerţului Străin, proiect în valoare de 100 milioane USD.
În 2003, RoBank a încheiat o înţelegere cu Eximbank, cu privire la finanţarea şi pre-finanţarea producţiei de export. În cursul aceluiaşi an, banca a participat la proiectul Băncii Mondiale pentru finanţarea zonelor rurale, obţinând subîmprumuturi de până la 1 milion USD pentru fondurile proiectelor de finanţare din toate segmentele economiei rurale.
În 2004, OTP Group a achiziţionat 99,99% din RoBank, 0,01% aparţinând altor companii, membre ale OTP Group.
Ca parte a strategiei sale de dezvoltare pe piaţa bancară din România, OTP Bank România a încheiat anul 2006 cu 66 unităţi operaţionale, iar în prima parte a acestui an a deschis alte 7 unităţi operaţionale în Focşani, Hunedoara, Timişoara, Vaslui şi Cluj. OTP Bank România preconizeză ca până la sfarşitul anului 2007 să aibă peste 100 de unităţi operaţionale în toată ţara.
OTP Bank România a atins în decembrie 2006 o cotă de piaţă de 2,13% pe segmentul retail, bazată pe creşterea creditelor ipotecare, până la nivelul de 3,81% din piaţă.
La sfârşitul celui de-al treilea trimestru din 2007, activele totale ale OTP Bank România au crescut cu 15,9%, pâna la 236,4 miliarde HUF (930.706.800 EUR). Pierderile din împrumuturi au fost semnificativ mai mici decât în al doilea trimestru al aceluiaşi an.
În 2007, veniturile din dobânzi nete au crescut semnificativ, până la 93%, datorită întăririi bazei de depozite a băncii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Proiect Practica OTP Bank
- CAIET DE PRACTICA.docx
- Proiect Practica OTP Bank.docx