Strategii bancare în domeniul lichidității

Cap. 1 Lichiditatea bancară. Concept și funcții

1.1 Conceptul de lichiditate bancară

Unul dintre cele mai importante aspecte ale managementului oricărei bănci constă în asigurarea unei lichidități adecvate. O bancă este considerată că are lichiditate dacă are acces imediat, la costuri rezonabile, la fondurile necesare. Aceasta înseamnă că banca fie dispune de sumele respective, fie le poate procura prin împrumuturi sau vânzare de active.

Toate instituțiile bancare se angajează în operațiuni de intermediere, atrăgând resurse pe termen lung. În consecință, se vor afla într-o potențială poziție de nonlichiditate. Această potențială lipsă de lichiditate trebuie prevăzută, necesarul de lichiditate trebuie estimat, iar pentru a avea necesarul de lichiditate, la timpul potrivit si la nivelul dorit, trebuie dezvoltată o strategie corespunzătoare.

Managementul unei instituții, pe lângă planificare si anticipare atentă a schimbărilor în cadrul depozitelor și creditelor, ca și în cadrul profitului, poate controla substanțial propria lichiditate. Managementul poate stabili o politică privind deținerea unui volum mai mare sau mai mic de lichidități în funcție de necesarul anticipat de fonduri, de aversiunea față de risc, de factorii de risc și de alte considerente și cuplul lichiditate – profitabilitate. Astfel, o bancă poate minimiza lichiditatea prin vânzarea activelor lichide și investirea fondurilor astfel obținute pe termen lung în scopul maximizării profitului (banca se bazează pe faptul că va obține din împrumuturi lichiditatea necesară acoperirii nevoilor apărute în mod neașteptat). Acest fapt atrage însă un risc crescut, pe de o parte, cel de lipsă de lichiditate într-un moment crucial pentru bancă și, pe de altă parte, riscul ratei dobânzii asociat investițiilor pe termen lung. Invers, banca poate maximiza riscul de lichiditate prin deținerea unei parți importante a activelor lichide, dar profitabilitatea va fi substanțial afectată. De aceea, pentru a derula un bun management al lichidității, trebuie evaluați toți factorii care influențează atât riscul, cât și profitabilitatea băncii.

Poziția monetară a unei bănci, ca expresie a lichidității, reprezintă valoarea la un moment dat a tuturor activelor sale lichide. Managementul poziției monetare a unei bănci este una dintre cele mai dificile componente ale managementului bancar, care solicită luarea unor decizii rapide cu consecințe însemnate si de lungă durată asupra profitabilității băncii. Un bun trezorier de bancă utilizează în mod obișnuit, chiar dacă domeniul în care acționează are n vedere perioade foarte scurte de timp, planificarea și prognoza.

Pentru a face față presiunii obligațiilor imediate, banca dispune de activele care formează poziția sa monetară. Acestea sunt:

- numerarul: este format din monede metalice și bancnote aflate în posesia băncii la caserie și în seifuri;

- disponibilul în contul curent al bancii la Banca Centrală și este constituit de societatea bancară în scopul de a avea stocuri de monedă centrală pentru a satisface, în mod curent, cerințele legate de onorarea obligațiilor către alte bănci, precum și resurse pentru formarea rezervei minime obligatorii pe care autoritatea bancară din fiecare țară le instituie;

- disponibilul în conturi curente la alte bănci constă în depozitele la vedere pe care banca le deține la bănci corespondente. Constituirea acestor depozite nu sunt atat de importante din punctul de vedere al remunerării, cât din punctul de vedere al intereselor generate de astfel de operațiuni; băncile mici, în schimbul constituirii acestor depozite, beneficiază de o serie de servicii oferite de băncile mari: participarea la credite sindicalizate, tranzacții internaționale, operarea mai rapidă a tranzacțiilor bilaterale, consultanță și asistență în efectuarea unor plasamente;

- sumele încasate de la alte bănci (FLOAT) sunt sume în transit aflate în sistemul bancar. Float-ul reprezintă decalajul care apare între data de operare în contul clientului a plăților și data efectivă de înscriere a sumei în contul beneficiarului. Prin acestea se face precizarea că un timp sumele aflate în decontare nu sunt accesibile nici noului beneficiar, nici plătitorului, ele aflându-se la dispoziția băncii. Aceste modalități de desfășurare a plăților pot fi în favoarea sau în defavoarea unui partener. Dobânda ce poate fi pierdută de un plătitor poartă denumirea de “Collection Float”, iar cea câstigată de un beneficiar, denumirea de “Payment Float”. Pe ansamblu, unele bănci pot pierde, altele pot câștiga. Poziția float este semnificativă pentru că trebuie să determine care este situația băncii. Mărimea float-ului depinde de instrumentele folosite, de modul de prelucrare bancară și de circuitul poștal.