Analiza și evaluarea riscurilor bancare la Banca Transilvania

Introducere

Datorita rolului şi importanţei pe care băncile le au în asigurarea bunei funcţionări a unităţilor, a economiei naţionale în ansamblul său, trecerea la economia de piaţă, presupune pe lânga alte cerinţe şi crearea unui sistem bancar modern, capabil să ofere o gamă largă de servicii tuturor categoriilor de agenţi economici.

Reglementarile adoptate în ultima parte a anului 1990 şi a anului 1991 vizau trecerea de la distribuirea administrativă a fondurilor la cea pe baza criteriilor pieţii, a cererii şi ofertei, precum şi crearea unui sistem bancar în care creditul şi dobânda să acţioneze ca parghii în redistribuirea resurselor disponibile.

Prin aceste reglementari s-a redat sistemului bancar rolul de coloană vertebrală financiară a economiei de piaţă. Se poate vorbi astfel de “refinanţarea Bancii Naţionale” această instituţie dobândind atributele pe care le are orice ţară cu tradiţie în economia de piaţă.

Pe plan naţional, realizarea programelor de dezvoltare în condiţiile amplificării procesului de internaţionalizare depinde atât de factori interni cât şi de factori externi. De aceea pentru ţara noastră plaţile internaţionale corespunzatoare schimburilor cu diverse state sunt posibile numai prin intermediul bancilor ca şi relaţiile cu organismele financiare internaţionale (Banca Mondiala si Fondul Monetar Internaţional) din partea carora România beneficiază de credite, au o importanţă deosebia. Consecintele pozitive ale conlucrarii cu FMI sunt nu numai directe ci şi indirecte, deoarece incheierea unor acorduri de credite cu acest organism reprezintă şi o garantie de bonitate în baza careia ţara noastră poate solicita credite de la bancile comerciale particulare.

Toate acestea determină necesitatea crearii unui sistem bancar cu o structură instituţională adecvată mecanismelor pieţei şi continuarea acţiunii privind schimbarea conţinutului de ansamblu al relaţiilor din acest domeniu.

CAPITOLUL 1 – Riscul bancar

1.1. Definirea riscurilor bancare

Caracteristica lumii contemporane este incertitudinea. Mediul economic, monetar şi financiar-bancar sunt permanent supuse unei concurenţe acerbe. Astăzi, băncile sunt văzute de specialişti ca fiind acele instituţii care administrează riscul.

Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate nu se poate obţine profit fără risc. De aceea orice societate comercială încearcă să-şi maximizeze profitul prin gestionarea riscului specific domeniului său de activitate şi prin evitarea sau transferarea riscului pe care aceasta nu doreşte să-l preia. Este evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe cât şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilităţii producerii acestor riscuri şi a expunerii potenţiale a băncii. Acest lucru rezultă din obiectivul principal al acestor politici, anume acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activităţii bancare îl costituie obţinerea unui profit cât mai mare pentru acţionari.

Banca este un intermediar, o verigă între deponenţii care au fonduri de plasat şi doresc o utilizare cât mai eficientă a acestora şi clienţii potenţiali care sunt în căutarea resurselor indispensabile funcţionării şi dezvoltării afacerilor lor.În consecinţă, operaţiunile de credit efectuate de bancă au la bază prudenţa bancară ca principiu fundamental de politică bancară care caracterizează întreaga activitate.Prudenţa bancară presupune ca în primul rând, procesul de luare a deciziei de creditare să se bazeze pe cunoaşterea şi înţelegerea activităţii clienţilor săi. Cunoaşterea activităţii desfăşurate în perioada anterioară precum şi a prevederilor pentru viitor dau posibilitatea băncii să ia măsuri pentru diminuarea riscului în vederea recuperării creditelor şi a recuperării dobânzilor.Orice credit acordat presupune asumarea conştientă a unui risc pentru simplul fapt ca practic nu există afaceri absolut sigure.

În consecinţă, în vederea protejării fondurilor care sunt împrumutate banca are datoria de a-şi selecţiona judicios clienţii, deoarece performanţele ei depind de eficienţa cu care sunt plasate creditele. Atunci când banca acordă un credit, ea face, pe baza cunoaşterii detaliate a clientului, un act de încredere.