Importanța vitaminelor în organism

Argument

Termenul de vitamină este folosit pentru a descrie un anumit compus organic de care organismul are nevoie, dar pe care nu îl poate produce singur. În principal, vitaminele servesc drept catalizatori pentru anumite reacții din corpul nostru.

Dacă acești catalizatori lipsesc, cum este în cazul carențelor vitaminice, funcțiile normale ale organismului nu mai funcționează corect și astfel apare riscul crescut de dezvoltare a bolilor.

Vitaminele pot fi luate în mare parte din alimentație însă există și situații speciale, cum este cazul vitaminelor K și D. De exemplu, vitamina K este produsă în condiții speciale de către organism, mai exact de anumite bacterii prezente în intestin, iar vitamina D are nevoie de puțin "ajutor" din partea razelor soarelui pentru a ajunge în corp.

Vitaminele sunt compuși organici prezenți în cantități mici în alimentele de origine animală și vegetală și care sunt indispensabili supraviețuirii organismului. Vitaminele (majoritatea lor, făcând excepție doar vitamina D3) nu pot fi sintetizate de către organismul uman. Din acest motiv este foarte important ca vitaminele să fie prezente în cantități suficiente în hrana noastră, în caz contrar trebuie să ne completăm dieta cu suplimente nutritive. Denumirea de vitamine le-a fost atribuită de chimistul polonez K. Funk, cel care a descoperit tiamina (vitamina B1).

La ora actuală cunoaștem aproximativ 20 de vitamine importante din punct de vedere nutrițional și care își completează reciproc acțiunile pozitive. Denumirea lor este desemnată prin literele mari ale alfabetului (și un indice, la unele dintre ele) sau se folosesc denumirile chimice, de exemplu retinol în loc de vitamina A, piridoxină în loc de vitamina B6, acidul folic în loc de vitamina B9 sau acid ascorbic în loc de vitamina C.

Pentru că vitaminele funcționează completându-se reciproc. Aportul dezechilibrat sau nivelele neechilibrate de vitamine - când vitaminele se găsesc într-un raport diferit - poate da naștere la tulburări de metabolism, tulburări de absorbție ale celorlate vitamine, minerale sau altor nutrienți importanți.

În produsele naturale, diferitele tipuri ale vitaminei B niciodată nu se găsesc individual, doar sub formă de complex. În natură vitamina B este prezentă sub această formă de milioane de ani. Diferitele tipuri ale ei conlucrează pentru a dezvolta efecte asupra fiecărei etape ale metabolismului. Din acest motiv nu prea are sens să cumpărăm de la farmacie de exemplu vitamina B6 în scopul de a trata vre-o boală, pentru că nu va avea efect. Dar dacă un preparat conține întreaga gamă din complexul de vitamine B, efectul lor va fi uimitor. În afară de sistemul nervos, cele mai mari efecte se prezintă la nivelul mușchilor, sistemului digestiv, pielii, părului, ochilor și a ficatului.

Excepții există doar în situații speciale, în caz de boală, când medicul prescrie doar un singur tip de vitamină B. În acest caz trebuie respectate indicațiile medicului.

Doza zilnică recomandată (DZR) este cantitatea de vitamine estimată, necesară pentru creșterea și dezvoltarea unui copil sănătos și pentru prevenirea carențelor de micronutrienți. Cu alte cuvinte, DZR este practic cantitatea care previne boala cauzată de deficiența de vitamine la o persoană sănătoasă. Această doză însă nu este neapărat egală cu cantitatea optimă. Pentru a determina cantitatea optimă, în afară de necesitățile specifice, individuale trebuie să mai luăm în considerare și alte circumstanțe. Acestea sunt tulburările de metabolism, stresul semnificativ, diverse boli.

Capitolul I

1.1 Notiuni generale despre

VITAMINE

Vitaminele sunt substanțe chimice organice necesare în cantități mici pentru ca organismul să fie sănătos. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, deci ele trebuie obținute din alimentație.Termenul de vitamine nu cuprinde alți nutrienți esențiali cum ar fi mineralele, acizii grași esențiali sau aminoacizii esențiali.

Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se adaugă vitamine în plus față de ce conțin inițial în timpul procesului de fabricație. Una din problemele suplimentării cu vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod semnificativ apetitul.

În ziua de astăzi, obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o poate crea sau accentua. Există oameni care au devenit obezi din cauza suplimentării cu vitamine în copilărie sau adolescență.

Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir Funk în 1912. Vita, în limba latină, înseamnă viață, iar sufixul -amină este pentru amine; la momentul respectiv se credea că toate vitaminele sunt amine. Acum însă se știe că nu este așa.

Importanța mâncării anumitor alimente pentru păstrarea sănătății a fost recunoscută cu mult înainte să se fi identificat vitaminele. Egiptenii antici știau că dacă hrăneau un pacient cu ficat, acesta se va vindeca de orbire de noapte, acum știindu-se că este cauzată de o deficiență de vitamina A.

În 1747, chirurgul scoțian James Lind a descoperit că citricele și preparatele din ele previn scorbutul, o boală letală, în care colagenul nu se formează corect și caracterizată prin vindecări lente, sângerări ale gingiilor și dureri acute.

În 1753, Lind a publicat Tratat asupra Scorbutlui. Totuși, descoperirea sa nu era unanim acceptată. În expedițiile Marinei Regale din secolul XIX, de exemplu, se credea că scorbutul era prevenit de o igienă bună la bordul navei, exerciții fizice regulate și menținerea moralului ridicat al echipajului, în locul unei diete bazată pe mâncare proaspătă, așa că aceste expediții au continuat să fie compromise de scorbut. În acea perioadă, când Robert Falcon Scott a făcut cele două expediții în Antarctica la începutul secolului XX, teoria medicală general acceptată era că scorbutul era cauzat de mâncarea la conservă contaminată.

În 1881, chirurgul rus Nikolai Lunin a hrănit șoareci cu un amestec artificial de toți constituenții laptelui cunoscuți la momentul respectiv, adică proteine, grăsimi, carbohidrați și săruri. Aceștia au murit, în timp ce șoarecii hrăniți cu lapte natural s-au dezvoltat normal. A formulat o concluzie precum că "un aliment natural ca laptele trebuie deci să conțină, pe lângă ingredientele principale cunoscute, mici cantități de substanțe necunoscute esențiale vieții"

Concluzia trasă de el a fost respinsă de ceilalți cercetători, care nu au putut să reproducă rezultatele experimentelor sale. O diferență a fost faptul că el a folosit zahăr normal (zaharoză), pe când ceilalți cercetători au folosit zahăr din lapte (lactoză), care încă mai conținea cantități de vitamina B.