Piața Monetară

1. Piaţa monetară şi componentele sale: participanţi

Putem defini piaţa monetară ca o piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi foarte scurt, existenţa ei datorându-se faptului că unele bănci înregistrează un surplus de încasări iar altele un surplus de plăţi.

Principala funcţie a pieţei monetare este deci aceea de a compensa creditul şi deficitul de lichidităţi.

Noţiunea de piaţă monetară a evoluat o dată cu dezvoltarea economică, în general, şi cu modificarea posibilităţilor de a obţine şi acorda credite, în particular.

Astfel, piaţa monetară poate fi privită în sens restrâns ca o piaţă interbancară, o piaţă a monedei centrale şi în sens larg, ca o piaţă deschisă, o piaţă a capitalurilor pe termen scurt, atât a monedei centrale, cât şi a monedei bancare.

În această ordine de idei, Gheorghe Manolescu, în lucrarea „Moneda şi ipostazele ei” considera piaţa monetară ca având două componente:

a) piaţa interbancară, rezervată instituţiilor de credit. Pe această piaţă aceste instituţii îşi procură lichidităţi, fie la alte instituţii similare, fie de la Banca Centrală, operaţiunile pe această piaţă realizându-se aproape întotdeauna prin viramente din conturile deschise de instituţiile de credit la Banca Centrală, putându-se spune că piaţa interbancară este o piaţă a monedei centrale.

b) piaţa titlurilor pe termen scurt negociabile, deschisă tuturor agenţilor economici, dar accesibilă numai celor puternici.

Aceste titluri se diferenţiază de obligaţiuni prin perioada scadentă mai scurtă şi prin absenţa negocierii la Bursă, tranzitul realizându-se nemijlocit (faţă în faţă). Emitenţii de titluri sunt instituţiile de credit, Trezoreria, marile întreprinderi, în timp ce subscriptorii sunt fondurile de pensii, campaniile de asigurare, alte întreprinderi. Această piaţă face tranzacţia între piaţa interbancară şi piaţa financiară.

Ca participanţi la piaţa monetară pot fi enumeraţi: băncile, casele de economii, societăţile financiare, banca de emisiune, trezoreria statului, casele de titluri etc…, dar şi, în cazul pieţei monetare deschise, întreprinderile, trezoreria statului şi instituţiile financiare.

Aceşti participanţi pot fi împărţiţi în două mari categorii:

- Ofertanţii de credite, ce sunt titulari ai conturilor de disponibilităţi la banca de emisiune. Ei au solduri creditoare fiind interesaţi să-şi valorifice aceste disponibilităţi prin perceperea unei dobânzi la creditele acordate.

- Solicitanţii de credite sunt agenţii economici şi băncile care au nevoie de resurse de acoperire a necesităţilor lor superioare posibilităţilor de finanţare

2. Piaţa interbancară

2.1. Prezentarea generală

Piaţa interbancară este o piaţă a monedei centrale, piaţă pe care instituţiile de credit îşi plasează excedentele sau îşi acoperă nevoile de lichidităţi.

Fluxurile de monedă centrală rezultă din nevoia sau excedentul de lichidităţi la nivelul fiecărei instituţii de credit.

Situaţiile instituţiilor financiare sunt eterogene. Multe dintre ele sunt îndatorate pe lângă Banca Centrală, adică este o nevoie permanentă de monedă centrală care nu poate fi acoperită decât de Banca Centrală (piaţa se află în „bănci”) şi piaţa se poate afla şi „în afara băncii” dacă dezechilibrul este limitat sau pasager şi dacă refacerea echilibrului se poate obţine prin cesiunea de active negociabile pe piaţa monetară deschisă tuturor.