Aparate foto

1. Introducere

Din timpuri străvechi și până astăzi, la baza tuturor științelor, a tuturor descoperirilor mai mari sau mai mici, se află observarea fenomenelor naturale, urmată de o imitație inteligentă a acestora. Nevoia, spiritul practic, curiozitatea, l-au îndemnat pe om să imite, să repete, să reproducă fenomenele observate în alte condiții, cu mijloace la îndemâna lui, în ajutorul lui.

Picturile rupestre realizate chiar din era preistorică atestă faptul că omul a dorit întotdeauna să înregistreze activităţile sale şi a mediului din jurul lui. Această artă, până foarte de curând, a fost rezervată celor talentaţi, nu persoanelor obişnuite. De secole, pictori de renume au lăsat in urma lor povești remarcabile în imagini a călătoriei noastre prin timp.

Nu se stie când și unde s-a observat pentru prima dată jocul unor forme curioase pe perete. Desigur, trebuie să fi fost într-o țară caldă, scăldată în lumina puternică a soarelui. Pentru a se feri de arșița, oamenii acopereau ferestrele si ușile cu ceea ce astăzi s-ar numi perdele groase, pentru că înăuntrul încăperilor să domneasca umbra deasă și răcoroasă. Dar iată că se intampla să fi rămas o mică crăpătură între perdele și se mai intamplă ca cineva să treacă pe alee. Uimire! Pe peretele opus crăpăturii se vede omul trecând, dar cu capul în jos!

Prima mențiune scrisă despre acest fenomen cunoscut în zilele de astăzi, se gasește în lucrările cărturarului arab Ibn Al Haitan.

În primul rand numele i-l datoram lui Sir John Herschel, care a folosit pentru prima oară acest termen in 1839, anul in care procesul fotografic a devenit public. Conform Dicționarului Explicativ Român, fotografia este metoda de a înregistra imaginea unui obiect prin acţiunea luminii asupra unui material sensibil. Cuvântul fotografie înseamnă „a desena cu lumina”, fiind derivat din grecescul „photos” ceea ce înseamnă lumina si „graphein” ceea ce înseamnă a desena

Înainte de a enunța stadiile pe care le-a parcurs dezvoltarea domeniului fotografiei, este important de menționat o anumită predicție uimitoare, poate chiar puțin ciudată, facută de de la Roche (1729-1774), în lucrarea denumită „Giphantie”. În aceasta povestire imaginară era posibilă captarea imaginilor din natură pe o panză care fusese acoperită cu o substanță lipicioasă. Conform poveștii, această suprafață nu numai că furniza o imagine „în oglindă” pe suprafata lipicioasă, dar această imagine se menținea pe ea. După uscarea acesteia în intuneric, imaginea ramanea în permanență pe pânză.Autorul nu a știut cât de profetică a fost lucrarea lui, numai câteva decenii dupa moartea acestuia fiind începute procesele realizării fotografiilor de azi.

Chiar dacă tehnologia este relativ recentă, originile fotografiei se regăsesc într-o tehnică artistica cunoscută sub denumirea de perspectiva unui singur punct sau perspectivă liniara, care a fost dezvoltată la începutul anilor 1400. Perspectiva lineară este un sistem identic cu cel care defineşte spaţiul într-o fotografie şi în care observaţia se face cu un singur ochi. Acest tip de perspectivă ţine seama de felul în care ochiul uman percepe spaţiul şi modificările suferite de obiecte, pe măsură ce distanţa şi poziţia privitorului faţă de ele se schimbă. Aceasta tehnica le-a oferit pictorilor o metoda de a reprezenta spatiul tridimensional pe o suprafata plana.

2. Istoricul aparatelor de fotografiat

În timp ce aparatul de fotografiat nu a fost inventat până în secolul al XIX-lea, cele două elemente de bază ale unui aparat de fotografiat au fost bine cunoscute de sute de ani.

Primul element cunoscut de antici este efectul unei zone luminate separată de o altă zonă întunecată, cu numai o deschidere gaură mică între ele. O imagine inversată a zonei luminate va apărea pe o suprafaţă plană în zona întunecată.

Al doilea element al unui aparat de fotografiat cunoscut de antici este existenţa unor materiale capabile să își schimbe permanent proprietățile (în special culoarea) pentru totdeauna atunci când erau expuse la lumină. S-au efectuat experimente cu astfel de substanţe chimice sensibile la lumină de secole, dar nu au fost utilizate pentru a acoperi o suprafaţă plană, până mai târziu.

Punerea acestor două bucăţi de cunoştinţă, împreună s-a dovedit dificilă. Fotografia a luat multe întorsături şi se transformă în timp ce oamenii au experimentat cu substanţe chimice pentru a face captarea imaginii mai practică.

2.1. Originile aparatului de fotografiat

Cel mai vechi și cunoscut aparat de fotografiat este o cutie opacă (denumită cameră obscură), cu un mic orificiu pe una din fețe, pe fața opusă formându-se imaginea.

Încă din anul 1400 a fost documentat faptul că prin introducerea unui obiectiv în deschizătura se poate produce o imagine mai clară. Această tehnologie, numită „cameră obscură” a fost deseori folosită de artişti pentru a schiţa obiecte mai rapid şi cu ușurință, preîntâmpinând dificultăţile apărute cand era vorba de percepţie a adâncimii. Imaginea era proiectată pe o bucată de hârtie în interiorul unei cutii negre şi artistul putea astfel urma conturul imaginii proiectate, astfel „camera obscură” era folosită pentru a menţine picturile într-o formă cât mai bună şi mai apropiată de realitate.

În secolul XV,au apărut primele menţionări despre „camera obscură” utilizată mai ales de gravori, care o foloseau pentru a realiza schiţe pe baza imaginii proiectate de către un mic orificiu („stenopa”- ochi) pe o foaie de hartie. Utilizând tehnica „camerei obscure” a fost păstrată în interiorul acesteia o pictură a lui Leonardo da Vinci, datând din 1519.

În 1570, fizicianul italian Giambatist della Porta a inventat obiectivul fotografic mărind diametrul orificiului „stenopa” şi adaugând o lentilă convergentă; astfel imaginea a devenit mult mai clară şi mai luminoasă.

În 1610 Johannes Kepler a construit o cameră obscură „portabilă”, în formă de cort; în vârful cortului se afla obiectivul care, prin intermediul unei oglinzi, proiecta imaginea pe o tabletă, unde artistul schiţa elementele principale ale peisajului.

În 1666 Isaac Newton folosind o prismă de cristal a reușit să descompună lumina naturală în spectrul de culori constituente şi o altă prismă pentru a le recombina, astfel încât să obţină aceeaşi lumină albă. Astfel a demonstrat că lumina este sursa culorilor, a ceea ce vedem noi de fapt.

În 1725 Johann Schulze a descoperit că sărurile argentice suferă un proces de înegrire sub acţiunea luminii.

În 1758 John Dolland a dezvoltat lentilele de tip acromatic, ceea ce a îmbunătăţit imaginea camerei obscure (lentilele acromatice: la trecerea luminii prin ele, nu descompun raza de lumină în culorile ei componente şi deci, nu prezintă aberaţie cromatică).

Încă de la începutul lui 1800, au avut loc primele experimente încercându-se de a crea imagini pe suprafeţe de hârtie care au fost acoperite cu materiale sensibile la lumină. Procesul a avut succes, dar o mulţime de probleme logistice trebuiau să fi rezolvate.

Bine-cunoscutul stereotip de fotograf îngropat în cortul său întuneric portabil a început în timpul războiului civil, sau la mijlocul lui 1800. Acest cort nu era doar un echipament al aparatului de fotografiat, era de asemenea și o cameră întunecată portabilă. Fotografii trebuiau să-și proceseze fotografiile la faţa locului. Camerele întunecate portabile, substanțele chimice şi echipamentele erau transportate în valize de mari dimensiuni. Aceasta a permis propagarea fotografiei profesionale.