Interfața video a calculatorului - placă video

Din totalul informatiei acumulate in decursul vietii de catre om, covarsitorul procent de 99% provine pe cale

vizuala. De asemenea, dintre toate mediile de comunicare a informatiei, imaginile transmit omului cea mai mare

cantitate de informatie in timpul cel mai scurt.

Aceste motive au contribuit, in decursul rapidei istorii a tehnicii de calcul, la aparitia si evolutia a ceea ce

astazi numim "Interfata Video" - mijlocul aproape exclusiv prin care calculatorul transmite informatie spre utilizator.

Interfata video a unui calculator uzual are doua componente de baza: placa video (cartela grafica, adaptorul

video) [graphic card, video adapter, video card], si monitorul [monitor, video display, display] (Fig. 1.).

Fig. 1. Interfata video la PC.

In materialul care urmeaza, si care e structurat in doua parti, vom trece in revista caracteristicile mai

importante si diversele functii pe care reailzeaza cele doua componente video: placile video si monitoarele, acestea din

urma constituind subiectul articolului din numarul viitor.

Partea I. Placile video

1. Introducere

Placa video este ansamblul de circuite care realizeaza prelucrarile finale ale informatiei ce va fi afisata pe

ecranul monitorului, generand totodata comenzile de afisare necesare spre monitor.

Modul de afisare a datelor pe ecranul monitorului se face in mod similar operatiei de citire a unei carti: prin

baleiere de la stanga la dreapta, si de sus in jos, punct-cu-punct (pixel-cu-pixel). Astfel, comenzile de afisare generate

de placa video constau din: informatia de culoare a fiecarui punct de afisare (pixel) in parte (rosu/verde/albastru) [RGB -

Red/Green/Blue], si din semnalele de sincronizare a baleierii pixelilor: pe orizontala (semnal sincro-linii) [Horizontal

Sync] si pe verticala (semnal sincro-cadre) [Vertical Sync].

Dintre functiile realizate de placile video, se pot enumera: stabilirea dimensiunii de afisare (adresabilitatii

pixelilor) [pixel addressability]: 640x480, 800x600, etc., confundata frecvent cu notiunea de rezolutie; numarul maxim

de culori ce pot fi afisate; generare automata de caractere; diverse operatii pe zone de pixeli (umplere cu o culoare data,

deplasare); etc.

Materialul prezentat in continuare este structurat astfel:

Urmatorul paragraf va trata arhitectura de principiu si va descrie componentele uzuale ale placii video,

explicand rolul si functionarea fiecareia in parte.

In paragraful 3, vom detaila specificatiile si caracteristicile generale ale placilor video.

Parcurgerea diferitelor standardizari ale placiilor video va ocupa paragraful 4, dupa care, in final, vom realiza o

clasificare a placilor video dupa domeniile de utilizare, cu exemple.

In incheierea primei parti, vom sintetiza concluziile sub forma unor sfaturi utile cumparatorilor de placi video.

2. Arhitectura si partile componente ale unei placi video uzuale

Componentele de baza ce alcatuiesc arhitectura unei placi video (Fig. 2. si Fig. 3.) sunt: memoria video [video

memory], coprocesorul video [graphic processor, video chipset], registrii de deplasare [shift registers], controllerul de

atribute [attribute controller], circuitele de conversie analog-numerica [RAMDAC], video-BIOS, controllerul de

magistrala [bus controller], generatoare de tact [clock synthesizer].

Fig. 2. Arhitectura unei placi video.

de timp.

Fig. 3. Exemplu de placa video, cu indicarea componentelor principale.

2.1. Memoria video

Memoria video contine toata informatia necesara afisarii datelor pe ecranul monitorului, la orice moment dat

Astfel, memoria e structurata in asa-numitele "plane de biti" [bit planes], fiecare plan avand XxY biti (Fig. 4.).

Fig. 4. Memoria video.

Dimensiunile X si Y dicteaza adresabilitatea pixelilor pentru afisarea pe monitor. Adresabilitatile standard de pixel sunt

prezentate in Tab. 1., unde C.A. reprezinta coeficientul de aspect (raportul de aspect) [aspect ratio] al imaginii generate

pe ecran.

Tab. 1. Aresabilitatile standard de pixel.

Numarul n de plane de biti se numeste adancimea de culoare [colour depth], si dicteaza numarul maxim de

culori ce pot fi afisate pe ecran la un moment dat:

nr. maxim de culori = 2^n

Valori uzuale pentru n sunt: 1 (2 culori posibile), 2 (4 culori), 4 (16 culori), 8 (256 culori), 15 (32k culori), 16 (64k

culori), 24 (16.7M culori).

Astfel, un pixel cu coordonatele (Xp, Yp) pe ecran, va fi descris in memoria video de cate un bit de coordonate

(Xp, Yp) in fiecare din cele n planuri de biti.

In acest moment suntem in masura sa raspundem la intrebarea: